Mazing silence
In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum
Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.
Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.
What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Category: Love poems
All author's poems: Andrei Lehanceanu
Date of posting: 21 октября 2024
Views: 220
Poems in the same category
Pentru cei pierduți în umbre
Aș vrea să strâng la piept pe toți copiii lumii,
Pe cei ce-au fost uitați în umbra vremii, humii,
Pe cei ce, prunci fiind, părinți au învățat,
În case sfărâmate, în vise deșirate.
Pe cei ce-au confundat iubirea cu o cruce,
Ce-au dus în spate jugul fără să se-aștepte,
Și-n loc de zbor curat spre ceruri liniștite,
S-au scufundat în patimi, în vinuri otrăvite.
Cum să nu fugi de foc, când focul e acasă?
Când dragostea ți-e luptă, iar liniștea-i retrasă?
În România, tineri ce fug de cuibul sfânt,
Căci au trăit doar haos, sub masca unui cânt.
Pe cei cu ochi prea goi, ce-au văzut prea devreme
Părinți căzuți în patimi, în vorbe grele, semne.
Pe cei rămași orfani nu doar de trup și sânge,
Ci de un rost curat, ce lacrima o frânge.
Durerea-i parte-n noi, dar n-ar trebui să doară
De-ți crești copilul blând, nu ca pe o povară.
Dar cum să-nvețe viața, când nimeni nu le-a spus
Că dincolo de neguri, e-al dimineții sus?
S-au înfrățit cu greul, nu ca să-nfrunte lumea,
Ci doar ca să se-mpace cu umbrele din glumă.
Rămân în relații sparte, în vise otrăvite,
Crezând că-i asta dragostea—cuvinte prăbușite.
O, Doamne, dă-le minte să vadă cât sunt preț,
Să-nțeleagă că viața nu-i doar un vechi dispreț!
Să-și găsească-n jur iubirea adevărată,
Nu-n chipuri de fațadă, nu-n vorbe trucate.
Să nu mai fie singuri în lupta lor tăcută,
Să nu mai poarte-n suflet durerea absolută.
Să-și fie îngeri lor, să-și mângâie ființa,
Să-nvețe că în ei trăiește biruința.
Că pacea nu e doar un vis străin, pierdut,
Ci rodul luptei lor cu demonii din lut.
Că drumul către cer e plin de mărăcini,
Dar la capăt îi așteaptă lumina dintre spini.
Nu mă certa,,,
Nu mă certa, că te visez ades
Vreu măcar în vis cu tine să vorbesc
săți povestesc de amea durere
Sa ma vindec în placere
Nu mă certa,că te privesc
Cum treci pe altaturi
Și cam des,,,,,
Încerc să te caut prin mulțime
Dar nu tot timpul te regasesc,
Nu mă certa, că te iubesc!
Dar nu țio spun în fața
Spre tine zbor să îți vorbesc
Dar totuși mă opresc la distanță,
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sunt otrăvit cu serul de lumină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare
sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii
...
precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
Între ieri și azi
Mi-ai fost drag dincolo de timp
Ca un legământ ars pe pământ
Omul ce c-un vin imi bucura ființa
Dar ai plecat lăsându-mi suferința...
Ai venit peste mine ca o furtună
Într-o secundă m-ai întors pe dos
Însă atât cât tu ai vrut,
Ai fost visul meu frumos!
Azi tăcerea imi este glas,
Un strigăt mut la orice pas
Mi-ai fost drag de m-am pierdut
Iar tu m-ai uitat într-un minut...
Azi suntem doar doi străini
Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...
Ai plecat fără un ultim vin
Într-o zi de toamnă, din viața mea.
Azi suntem doar doi străini
Toate visele mi s-au stins
Însă dorul meu de vin,
E-un foc ce-mi stă aprins...
Azi suntem doar doi străini,
Poezii pe zeci de pagini,
Scrise mereu cu același dor
Într-un colț de lumină ce doare ușor.
Când sângele
Când sângele își suie rotundul peste verde
Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ
Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt
Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.
Când sângele își suie rotundul peste vise
Consum felii de noapte din palma ta întinsă
Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă
Din frunzele de galben în cearcăne închise.
Când sângele își suie rotundul peste toamnă
Cocorii duc speranța în primăveri eterne
Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne
Un busuioc semantic de fapte ce condamnă.
Pentru cei pierduți în umbre
Aș vrea să strâng la piept pe toți copiii lumii,
Pe cei ce-au fost uitați în umbra vremii, humii,
Pe cei ce, prunci fiind, părinți au învățat,
În case sfărâmate, în vise deșirate.
Pe cei ce-au confundat iubirea cu o cruce,
Ce-au dus în spate jugul fără să se-aștepte,
Și-n loc de zbor curat spre ceruri liniștite,
S-au scufundat în patimi, în vinuri otrăvite.
Cum să nu fugi de foc, când focul e acasă?
Când dragostea ți-e luptă, iar liniștea-i retrasă?
În România, tineri ce fug de cuibul sfânt,
Căci au trăit doar haos, sub masca unui cânt.
Pe cei cu ochi prea goi, ce-au văzut prea devreme
Părinți căzuți în patimi, în vorbe grele, semne.
Pe cei rămași orfani nu doar de trup și sânge,
Ci de un rost curat, ce lacrima o frânge.
Durerea-i parte-n noi, dar n-ar trebui să doară
De-ți crești copilul blând, nu ca pe o povară.
Dar cum să-nvețe viața, când nimeni nu le-a spus
Că dincolo de neguri, e-al dimineții sus?
S-au înfrățit cu greul, nu ca să-nfrunte lumea,
Ci doar ca să se-mpace cu umbrele din glumă.
Rămân în relații sparte, în vise otrăvite,
Crezând că-i asta dragostea—cuvinte prăbușite.
O, Doamne, dă-le minte să vadă cât sunt preț,
Să-nțeleagă că viața nu-i doar un vechi dispreț!
Să-și găsească-n jur iubirea adevărată,
Nu-n chipuri de fațadă, nu-n vorbe trucate.
Să nu mai fie singuri în lupta lor tăcută,
Să nu mai poarte-n suflet durerea absolută.
Să-și fie îngeri lor, să-și mângâie ființa,
Să-nvețe că în ei trăiește biruința.
Că pacea nu e doar un vis străin, pierdut,
Ci rodul luptei lor cu demonii din lut.
Că drumul către cer e plin de mărăcini,
Dar la capăt îi așteaptă lumina dintre spini.
Nu mă certa,,,
Nu mă certa, că te visez ades
Vreu măcar în vis cu tine să vorbesc
săți povestesc de amea durere
Sa ma vindec în placere
Nu mă certa,că te privesc
Cum treci pe altaturi
Și cam des,,,,,
Încerc să te caut prin mulțime
Dar nu tot timpul te regasesc,
Nu mă certa, că te iubesc!
Dar nu țio spun în fața
Spre tine zbor să îți vorbesc
Dar totuși mă opresc la distanță,
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sunt otrăvit cu serul de lumină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare
sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii
...
precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
Între ieri și azi
Mi-ai fost drag dincolo de timp
Ca un legământ ars pe pământ
Omul ce c-un vin imi bucura ființa
Dar ai plecat lăsându-mi suferința...
Ai venit peste mine ca o furtună
Într-o secundă m-ai întors pe dos
Însă atât cât tu ai vrut,
Ai fost visul meu frumos!
Azi tăcerea imi este glas,
Un strigăt mut la orice pas
Mi-ai fost drag de m-am pierdut
Iar tu m-ai uitat într-un minut...
Azi suntem doar doi străini
Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...
Ai plecat fără un ultim vin
Într-o zi de toamnă, din viața mea.
Azi suntem doar doi străini
Toate visele mi s-au stins
Însă dorul meu de vin,
E-un foc ce-mi stă aprins...
Azi suntem doar doi străini,
Poezii pe zeci de pagini,
Scrise mereu cu același dor
Într-un colț de lumină ce doare ușor.
Când sângele
Când sângele își suie rotundul peste verde
Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ
Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt
Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.
Când sângele își suie rotundul peste vise
Consum felii de noapte din palma ta întinsă
Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă
Din frunzele de galben în cearcăne închise.
Când sângele își suie rotundul peste toamnă
Cocorii duc speranța în primăveri eterne
Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne
Un busuioc semantic de fapte ce condamnă.
Other poems by the author
Primul Vals
Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.
Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,
Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Iubire pe Hârtie
Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,
Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.
Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.
Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.
Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.
Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Empty room
Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""
Cold tears
Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Primul Vals
Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.
Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,
Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Iubire pe Hârtie
Al meu drag bujor,
Șiruri de gânduri îmbinate-n dulce dor,
Dirijate forme și simboluri pe hârtie,
Ale tale de drept ofer, numai ție.
Pe obrajii mei se aștern petale de regret, Etern în inimă ascund bătăliile sub dansul blând de balet.
Numesc acum fiecare stea pe cer, gând căzător ție,
Tot văl al nopții, ocean de cerneală, plină fâșie,
Rece partitură nocturnă, spre al meu dor, avarie,
Unde fără stele, noaptea trece pe vecie.
Tandrețea razelor nocturne, pe hârtie cunoscute
Iubirii ce aproape țin, numai printre ceruri apărute,
N-aș abandona, nici după dispariție de stele,
Etern aș sta, prin întunecate tablouri, grele.
Tot te-aș ruga pentru o scurtă privire,
O clipă, sufletului să-ți prezinte înscrisă făurire
Trudă cunoscută numai îngerilor pentru a știi
Unică, dar necomparată față de ochii tăi cenușii,
Laudă veșnică, demnă de sacrificiul celor vii.
Ție, scumpă muză,
Unice gânduri în cerneală îți dedic,
Cuvinte și lini din lună rază,
Ălei tale inimi, numai dor și apreciere ridic.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Empty room
Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""
Cold tears
Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.