Mă vrei doar pentru carne?

Mă vrei doar pentru carne,

Mușchi întinși peste oase fragile,

Un dans al sângelui în venele lumii,

O coajă pe care o privești,

Dar nu o cauți mai adânc.

 

Mă vrei doar pentru forma care trădează sufletul,

Un fel de vas pictat,

Gol înăuntru, dar strălucitor la lumină.

Mă întrebi ce mai fac,

Dar nu mă întrebi cine sunt.

 

Ești grăbit să devii explorator

Al unui continent care nu-ți aparține,

Dar n-ai curajul să sapi sub pământ.

Te oprești la margine,

În jurul unui foc fals,

Aprins doar de dorințe trecătoare.

 

Dar trupul meu nu e doar carne,

E o arhivă de povești,

Țesuturi scrise cu litere mici,

Cicatrici ca fraze uitate,

O inimă care bate ritmuri neînțelese,

Căutând un dansator care să asculte.

 

Așa că întreabă-mă mai mult,

Deschide o poartă, nu doar o ușă.

Ce vezi când ochii mei te privesc?

Ce tăceri ți-am spus și n-ai auzit?

Dacă mă vrei doar pentru carne,

Atunci rămâi flămând,

Căci carnea e doar o mască,

Dar eu sunt întregul spectacol.

 

 


Category: Parting poems

All author's poems: jessica_brescan poezii.online Mă vrei doar pentru carne?

Date of posting: 24 января

Views: 208

Log in and comment!

Poems in the same category

Fără ,,Te iubesc"

Am scris versuri pentru tine,

Despre ceea ce eu simțeam,

Vina toată-mi aparține,

Păcatul meu, că te iubeam.

 

Scriam povești de tine pline,

Scriam ceva ce nu erai,

Vina toată-ți aparține,

Păcatul tău, că nu iubeai.

 

N-am așteptat nestemate,

O floare mi-era de-ajuns,

Vina la doi se-mparte,

Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.

More ...

Am nevoie de tine.

Am nevoie de tine

Și de lumea din privirea ta

Am nevoie de liniștea pe care 

Doar tu poti să mi-o oferi.

Am nevoie de ceva ce nu-i al meu

Și se simte atat de bine

Dar totodată atat de greșit,

Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.

Vreau să te gândești și tu

La ce m-am tot gandit eu

Și sa-mi spui cum te simti

Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.

Inima mi-o poți strapunge

Iar eu nu mă voi opune

Căci îți aparțin doar ție

Și nu mai știu ce pot face fără tine.

Fără tine mă simt a nimămnui

Și zilele parcă

Devin tot mai monotone

Și ma doare atat de tare 

Sa te vad cu ea de mana

Dar macar esti fericit,

Însa în sufletul meu au ramas doar ruine

Care te așteaptă pe tine

Să vi înapoi

Măcar sa-mi spui în față 

Că nu ai simțit nimic.

Am nevoie să-ți simt atingerea

Am nevoie să-ți văd iar privirea

Am nevoie să am iar atenția ta

Și îmi e dor de respirația ta caldă

Și glumele pe care le făceai mereu

Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.

Am nevoie doar de încă un minut cu tine

Să te pot simți cu mine

Și să pot să te întreb:

"Ce are ea și nu am eu?"

More ...

durerea

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

More ...

Tradare

În umbra trădării, inima s-a frânt,

Când dragostea a fost pătată de neîncredere.

Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,

Și sufletele s-au despărțit în tăcere.

 

Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,

Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.

Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,

Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.

 

Ochii ce-au strălucit acum se sting,

Când iubirea e pătată de minciună.

Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,

 Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.

 

Dar din durere se naște puterea de a ierta,

De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.

Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,

Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.

More ...

Frumusețea visată

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

 

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

 

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

 

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

 

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

 

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

 

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

 

More ...

Fragment dintr-o lume născută din tăceri

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

 

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

 

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

 

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire

More ...

Fără ,,Te iubesc"

Am scris versuri pentru tine,

Despre ceea ce eu simțeam,

Vina toată-mi aparține,

Păcatul meu, că te iubeam.

 

Scriam povești de tine pline,

Scriam ceva ce nu erai,

Vina toată-ți aparține,

Păcatul tău, că nu iubeai.

 

N-am așteptat nestemate,

O floare mi-era de-ajuns,

Vina la doi se-mparte,

Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.

More ...

Am nevoie de tine.

Am nevoie de tine

Și de lumea din privirea ta

Am nevoie de liniștea pe care 

Doar tu poti să mi-o oferi.

Am nevoie de ceva ce nu-i al meu

Și se simte atat de bine

Dar totodată atat de greșit,

Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.

Vreau să te gândești și tu

La ce m-am tot gandit eu

Și sa-mi spui cum te simti

Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.

Inima mi-o poți strapunge

Iar eu nu mă voi opune

Căci îți aparțin doar ție

Și nu mai știu ce pot face fără tine.

Fără tine mă simt a nimămnui

Și zilele parcă

Devin tot mai monotone

Și ma doare atat de tare 

Sa te vad cu ea de mana

Dar macar esti fericit,

Însa în sufletul meu au ramas doar ruine

Care te așteaptă pe tine

Să vi înapoi

Măcar sa-mi spui în față 

Că nu ai simțit nimic.

Am nevoie să-ți simt atingerea

Am nevoie să-ți văd iar privirea

Am nevoie să am iar atenția ta

Și îmi e dor de respirația ta caldă

Și glumele pe care le făceai mereu

Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.

Am nevoie doar de încă un minut cu tine

Să te pot simți cu mine

Și să pot să te întreb:

"Ce are ea și nu am eu?"

More ...

durerea

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

More ...

Tradare

În umbra trădării, inima s-a frânt,

Când dragostea a fost pătată de neîncredere.

Ochii ce-au promis eternitate s-au întunecat,

Și sufletele s-au despărțit în tăcere.

 

Cuvinte dulci s-au transformat în minciuni,

Iar zâmbetele au ascuns tristețea adâncă.

Înșelăciunea a lăsat urme adânci în inimi,

Iar dragostea s-a stins, pierzându-și strălucirea.

 

Ochii ce-au strălucit acum se sting,

Când iubirea e pătată de minciună.

Cuvinte ce-au fost jurăminte se risipesc,

 Şi sufletul rămâne singur în pustiu și durere.

 

Dar din durere se naște puterea de a ierta,

De a învăța că poveștile nu-s mereu perfecte.

Că oamenii greșesc, dar iubirea adevărată rezistă,

Și învățăm din înșelare să prețuim sinceritatea.

More ...

Frumusețea visată

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

 

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

 

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

 

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

 

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

 

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

 

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

 

More ...

Fragment dintr-o lume născută din tăceri

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

 

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

 

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

 

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire

More ...
prev
next

Other poems by the author

Șoapta dulce-amară

Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,

De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,

Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,

Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.

 

Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,

Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,

Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,

Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.

 

Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!

M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,

Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,

Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.

 

Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,

Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,

M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,

Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.

 

Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,

Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,

Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,

Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.

 

Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,

Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,

Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,

Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.

 

Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,

Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,

Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,

Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.

 

 

More ...

Crime și suspine

O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat 

Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta

 

M-ai fermecat cu-n glas de sticlă

Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat

 

Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele 

 

M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat

 

Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor

 

Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...

Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...

O iluzie de a iubirii

Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi

 

 

More ...

Neînsuflețit făr' de tine

Te uiți la ceas amuia la biata viață ce ți-a trecut, rând pe rând cu anotimpul ce te străpunge 

Doar înnăbușeala asta al naibii de amară mi-a zăcut în inimă astă vară căci am rămas cu sufletul tare însetat tânjind după iubire

Ploile au fost mult mai rare precum "dragostea" ce lumea o poartă, cu atâta asprime, direct drept în stomac

Și-n piept ei poartă numai și numai fală, un ego triumfător ce îi mai rece ca lacrimile însuși ploilor fierbinți de vară

 

În gândul tău te oglindești pustiu, la ce ai fost și la prezentul tu tot neiubit

Iarna tuturor ni s-a imprimat pe suflet, deși ea e vizita ce ne așteaptă doar-n îndepărtare

Însă privesc la al meu suflet cu un altsfel de gând că nici un anotimp nu m-a răscolit cum m-a răscolit iarna căci chiar și acum "ea mi-a dus dorul", păstrându-mi umbra-n doliu și inima congelată-n necontenit 

 

Am remușcări și tresar câteodată cu-n mintea inpodmolită la toate cele întâmplate, cred că se rezumă toate la tot ce am iubit și nu m-a putut iubi

Căci dragostei vieții mele i-am închinat tot, iar ea a împărtășit cu mine nimic din totul sublim

 

Nimicul din care am croit eu totul, s-a dovedit predat pe brațele unui spin răvășitor-n totă liniștea mea profundă

Și acul din golul meu mă doare strafund acum în nimicului meu suflet mare

Nu mă doare, căci știu că am iubit pur și cu ardoare ci mă doare de ea, de ființa interiorul meu copil ce s-a scufundat în marea de prejudecăți pierzându-și esența eului

More ...

Cu inima grea

Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i  doar o factură cu plată

More ...

Dorul ce mă mistuie

Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,

De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,

Când eram totul, și tu, univers,

Iar iubirea noastră scria propriul vers.

 

Erai atât de aproape, la un pas de suflet,

Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,

Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,

Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.

 

Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,

Fiecare clipă lângă tine era un infinit,

Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,

Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.

 

Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?

Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?

Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,

Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.

 

Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?

Oare toate jurămintele au fost doar venin?

Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,

Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.

 

Mi-e dor de noi, de râsul senin,

De zilele-n care iubirea era un festin,

Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,

Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.

 

Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,

Să-mi spui că încă în taină mă iubești,

Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,

Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.

 

Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?

Când drumul spre tine pare acum nebun.

Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,

Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.

 

 

More ...

El, muntele care se crede vânt

El crede că-i vânt și că zboară departe,

că nimeni nu-i poate citi mersul lin,

că poate să uite, că poate să scape,

că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.

 

Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,

iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.

El fuge de dor, dar în inimi sculptate,

rămâne un nume, în stânci abătut.

 

Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.

Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,

povara trecutului arde, l-arată—

și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.

 

 

More ...

Șoapta dulce-amară

Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,

De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,

Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,

Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.

 

Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,

Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,

Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,

Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.

 

Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!

M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,

Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,

Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.

 

Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,

Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,

M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,

Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.

 

Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,

Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,

Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,

Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.

 

Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,

Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,

Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,

Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.

 

Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,

Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,

Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,

Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.

 

 

More ...

Crime și suspine

O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat 

Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta

 

M-ai fermecat cu-n glas de sticlă

Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat

 

Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele 

 

M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat

 

Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor

 

Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...

Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...

O iluzie de a iubirii

Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi

 

 

More ...

Neînsuflețit făr' de tine

Te uiți la ceas amuia la biata viață ce ți-a trecut, rând pe rând cu anotimpul ce te străpunge 

Doar înnăbușeala asta al naibii de amară mi-a zăcut în inimă astă vară căci am rămas cu sufletul tare însetat tânjind după iubire

Ploile au fost mult mai rare precum "dragostea" ce lumea o poartă, cu atâta asprime, direct drept în stomac

Și-n piept ei poartă numai și numai fală, un ego triumfător ce îi mai rece ca lacrimile însuși ploilor fierbinți de vară

 

În gândul tău te oglindești pustiu, la ce ai fost și la prezentul tu tot neiubit

Iarna tuturor ni s-a imprimat pe suflet, deși ea e vizita ce ne așteaptă doar-n îndepărtare

Însă privesc la al meu suflet cu un altsfel de gând că nici un anotimp nu m-a răscolit cum m-a răscolit iarna căci chiar și acum "ea mi-a dus dorul", păstrându-mi umbra-n doliu și inima congelată-n necontenit 

 

Am remușcări și tresar câteodată cu-n mintea inpodmolită la toate cele întâmplate, cred că se rezumă toate la tot ce am iubit și nu m-a putut iubi

Căci dragostei vieții mele i-am închinat tot, iar ea a împărtășit cu mine nimic din totul sublim

 

Nimicul din care am croit eu totul, s-a dovedit predat pe brațele unui spin răvășitor-n totă liniștea mea profundă

Și acul din golul meu mă doare strafund acum în nimicului meu suflet mare

Nu mă doare, căci știu că am iubit pur și cu ardoare ci mă doare de ea, de ființa interiorul meu copil ce s-a scufundat în marea de prejudecăți pierzându-și esența eului

More ...

Cu inima grea

Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i  doar o factură cu plată

More ...

Dorul ce mă mistuie

Mi-e dor de tine, cum mi-e dor de viață,

De zilele în care-mi zâmbeai dimineață,

Când eram totul, și tu, univers,

Iar iubirea noastră scria propriul vers.

 

Erai atât de aproape, la un pas de suflet,

Îți simțeam căldura în fiecare răsuflet,

Ochii tăi îmi luminau întunericul greu,

Și credeam că nici timpul nu ne va rupe mereu.

 

Te iubeam cu o sete ce n-avea sfârșit,

Fiecare clipă lângă tine era un infinit,

Dar acum zâmbetele sunt doar amintiri,

Un ecou ce apasă pe vechi rătăciri.

 

Tu... unde ești? Cu cine zâmbești?

Pe cine strângi acum, cui îi promiți povești?

Eu rămân aici, în umbra trecutului meu,

Sufăr, dar nu știi, și poate nici nu-ți mai e greu.

 

Oare m-ai uitat? Oare ea ți-e destin?

Oare toate jurămintele au fost doar venin?

Tu, ce-mi erai tot, ce-mi erai iubire,

Acum ești un străin ce-mi lasă amărăciune.

 

Mi-e dor de noi, de râsul senin,

De zilele-n care iubirea era un festin,

Dar astăzi plâng, și fericirea-mi lipsește,

Tu ești departe, iar inima-mi tânjește.

 

Cât aș vrea să te întorci, să mă privești,

Să-mi spui că încă în taină mă iubești,

Dar poate sunt doar eu, visând în zadar,

Tu ai plecat, iar eu ard într-un jar.

 

Sufăr, iubesc, dar cui să mai spun?

Când drumul spre tine pare acum nebun.

Mi-e dor, și dorul acesta mă sfâșie încet,

Iar tu... poate nici măcar nu-ți amintești ce-am avut, complet.

 

 

More ...

El, muntele care se crede vânt

El crede că-i vânt și că zboară departe,

că nimeni nu-i poate citi mersul lin,

că poate să uite, că poate să scape,

că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.

 

Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,

iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.

El fuge de dor, dar în inimi sculptate,

rămâne un nume, în stânci abătut.

 

Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.

Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,

povara trecutului arde, l-arată—

și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.

 

 

More ...
prev
next