Ma amagesc cu gandul

Pe un deal, în depărtare,

In țara aceasta mare ,

Eu încă îmi mai găsesc,

Satul meu copilăresc.

Și în mijloc o ruină,

Parcă ștearsă de rugină,

O căsuță bătrânească,

O căsuță românească!

Și acum mai am în minte ,

Încăperea mea de-odihnă,

Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,

Românul bine se simte,

Pe pământul românesc,

România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!

        AUTOR: Rada Maria 6D 

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.

La poalele îmbătrânirii sufletiste

Zac ca o piatră pe inimă,urme,

Amăgirea senzațiilor mele triste

Formează-n trecut negre dune

De coborîșuri,sus și jos ‘continuu

Prinse-n capcană sentimentele

De mult apuse,iar creieru’-i abătut

De neliniște-ntre ramurile mele,

De dragoste nesfârșită,veștejită

Ce-mi induc un dor de amor roșu

Cu flori din tei și-o floare aurită

În creștet cu razele-mi infraroșu

Dorința mea cea etern înnăbușită

De două întrebări riscante doar:

“Să moară eu încercând s-o comită

Sau să trăiesc liniștit cu perechea…

Privitii pe oameni in ochi.
Si daca vedeti durere
Sa nu neglijam acest fapt
Aceasta omoara devreme.

Nebun, fara minti sarmanul,
le spunem noi celor tristi.
Dar asta omoara devreme
E timpul sa ne trezim.

Depresia nu e gluma
nici joaca sa te ascunzi
Privestei in ochi pe oameni
E timpul sa ii ajuti.

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,  

Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.  

Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,  

Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.  

Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.  

Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.  

Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,  

Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.  

Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.  

Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.  

Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,  

Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.  

Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,  

Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,  

Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,  

Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.  

Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,  

Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,  

Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,  

Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.  

După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,  

Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,  

Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,  

Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.  

Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,  

Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,  

Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,  

Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.  

Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,  

Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,  

Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,  

Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.  

M-ai iubit? Poate.

Te-am iubit ? Mereu.

S-a meritat? Prin fapte.

Ai uitat? Sunt eu.

Ai plecat? Departe.

Să te iert? Mi-e greu.

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

    Pe strada îngustă cu castani,

Treceam în urmă cu mulți ani

Aveam ceva în gând și vise,

Priveam la cerul înalt,la soare,

Ce-am să mă fac, când voi fi mare?

Când școala am terminat-o cu bine,

Atunci te-am cunoscut pe tine,

Colegi am fost și buni amici,

Și serille le petreceam, pe băncile 

De pe străduța îngustă cu castani 

Viața noastră împreună, afost bună 

Dar a trecut, repede ca o furtună

Timpul fuge, parcă zboară,

Tu iubirea vieții mele 

Ai plecat utând de mine

Sunt singur iar și mă gândesc la tine,

Merg ades pe străduța îngustă cu castani 

Mă opresc pe banca veche 

Mă trezesc vorbind, despre vise, despre noi

Cum am fost  și ce mai sunt 

Când voi ajunge în mormânt?

M-ai lăsat, fără să-ți pese,

Fără un cuvânt, fără o șoaptă,

Ai plecat cu inima-ți aprinsă

Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.

Pe mine m-ai lăsat cu umbre,

Cu amintiri ce dor și-n somn,

Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,

Cu vise moarte, fără domn.

Ea… ce are? Poate zâmbește

Mai larg, mai dulce, mai firesc.

Dar știe ea cum tu vorbești

Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?

Nu-i vină-n dragoste, nici lege,

Dar doare când devii uitare,

Când tot ce-a fost se risipește

Ca fumul alb dintr-o visare.

Și totuși, n-am să te blestem,

N-am să-ți doresc ce-am îndurat —

Dar să nu uiți: ce-a fost între noi

A fost odată… și-a contat.

M-ai lăsat, fără să-ți pese,

Fără un cuvânt, fără o vorbă,

Ai plecat cu inima-ți aprinsă

Spre alta, mai nouă, mai bună.

Timpul a trecut și m-am pierdut

Într-o lume ce nu mai era a mea,

Căutând un rost, un drum, un început,

Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.

Ea te ține acum cu mâna-i blândă,

Te-a luat acolo unde nu ajungeam,

Dar știi tu oare că în mine încă plângă

Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.

Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,

Că fiecare pas al tău mă doare,

Și chiar de-aș pleca, în orice zi,

Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.