Dacă iei cuvinte toate...
Încerc să-mi strâng gândurile
Să nu-mi mai răscolească amintirile
Și gândurile mele se sting rănite
Căci de-o viață-s împresurate de regrete
Căci doar o umbră-i viața mea
Pe lîngă fericirile, pierdute cândva
Îmi pun capul frânt pe pernă
Și mă trezesc într-un deșert pustiu
De departe zăresc, o altă persoană
Înapoia sa cresc flori perpetuu
Avea mâinile grav rănite
Și coasta sa era stăpunsă
Îmbrăcat în haină împărătească
Citeam pe chipul său bunătate
Acum aud râuri și cascade
Glasuri de păsări și de animale
Iar lângă mine, o junglă șade
Cu mii de arome ce îmi inundă nările
Dacă iei cuvinte toate, din poeme
Sunt prea palide, sărace să exprime
Cât de mult te iubesc pe tine
O dragoste ce nicicând nu apune
Ce întrece a oceanelor adâncime
Deschide ușs, să vin la tine
Că ci tot bat, bat de-o veșnicie
Ai putea înțelege tu harul ?
E iubirea sa de neconceput
Hristos a băut tot paharul
S-o putem lua noi de la-nceput
Mereu mă copleșește dragostea Domnului!
Nici zidul gros al păcatului
Nu ne poate despărții de ea
Te laud, căci nemărginită-i îndurarea ta
M-am prăbușit la piciorul lui
Grăbindu-mă să îmi cer iertare
Lacrimi scumpe răsăreau din ochii
Căci păcătuisem fără-ncetare
Fără prezența ta Doamne
Mi se topesc oasele de dor
Inima îmi crapă de durere
Mă descarc și nu am încărcător
Fără iubirea ta Doamne
M-aș ofili încet ca o floare
Tăiată și pusă la soare
Ajung să-mi pierd ultima culoare
Și îmi îngheața apa-n vene
Până când sufletul meu moare.
Poems in the same category
Dorul dintre noi
Și gara e pustie
Și trenul n o sa vie
Și n ai sa vii nici tu
Căci ți ai găsit pe altu
Ești curcubeu după furtuna
Ești cer înstelat cu luna
Ești liniștea ce o aștept
Te port cu drag în piept
Zile multe au trecut
De când noi doi ne am pierdut
A trecut aproape un an
De când în brațe nu te am..
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Lalele de balsam
Dulci îți sunt oceanele de azur, premărețe ce se mai închină doar la lumina petalelor mele de trandafir înmiresmate
Și dulce e totul ce îți închină grație și splendoare căci tu alini fără să atingi măcar o singură rană
Ești izvor de balsam tămăduitor cu săruturi infinite de iertare și alinare, iar buzele tale îți sunt divine prin balsamul cel mai vindecător
Și de și propria lacrimă ce-ți fragilă precum o floare, niciodată nu ți-a secat izvorul de iubirea ta arcadiană
Ești mare mea iubire, pură și splendidă de sublimă
Ești singura lalea căruia îi port mireasma și mă îmbracă în veșmântul vindecător
Iar aromele tale line de pace sunt parfumul meu preferat, în eternitățile ce plâng cu ecou printre pereți sufletului uman
La poale de munte!
Noaptea ne-n-velea cu umbra ei
Venind de după muntele Ceahlău,
Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă
În timp ce eu furam sărutul tău.
De sus de după nor măreața lună
Ne trimitea pe-o rază de lumină,
Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune
Până ce dragostea nu se termină.
Cu noi era și vântul cel de toamnă
Dar nu prieten și inamicul nostru,
Care-aducea cu el răceala nopții
Pe care o simțeam destul de aspru.
Dar cui să-i pese de vânt și noapte
Sau de vreun nor mărunt de ploaie,
Când inima bătea cu puls de-o sută
Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie
Și mai era cu noi dragostea noastră
Pe care o trăiam la poale de munte,
Și care și, acum ne însoțește-n viață
Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!
Tu
Tot timpul, ai fost Tu
Și ai avut mereu un atuu
Pentru că știai că ești slăbiciunea mea
Și ai profitat la maxim de ea
M-ai sedus cu vorbe dulci
Și cu acele mângâieri
Până când am fost prinsă
Într-o capcană de vină
Însă, ce nu știi tu
Este că, ești și tu pentru mine,un atuu
Pentru că ochii tăi nu mă pot minții
Și văd dragostea ta din priviri
Și mă holbez la tine cu drag
Pentru că, pentru mine ești un dar
Și nu voi mai face aceași greșeală
Ca să te pierd iară
Și dacă la început, mă credeam defectă
Mi-ai arătat, că eu sunt cea perfectă
Și ochii mei vor fi doar pentru tine
Pentru că vreau să fii parte din mine
Grija atentă pe care mi-o dai
Toate acele jocuri , la care doar visai
M-au făcut să simt fluturi de iubire
Pe care nu i-am mai simțit pentru nimeni
Însă, amândoi m-ai avem de lucrat
La cea ce este stricat
Pentru că perfecți vrem să devenim
Ca să putem juca în acest film
Iar proagoniștii principali suntem noi
Și nu îmi vine să cred că visăm la asta amândoi
Și o să am grijă de sufletul tău înnorat
Pentru că vreau să devin curcubeul tau înfrumusețat
Și după atâta timp
În care, nefericirea pe mine ma dobândit
Îmi văd speranța în ochii tăi
Și îmi doresc ca tu să vezi fericire în ai mei!
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Dorul dintre noi
Și gara e pustie
Și trenul n o sa vie
Și n ai sa vii nici tu
Căci ți ai găsit pe altu
Ești curcubeu după furtuna
Ești cer înstelat cu luna
Ești liniștea ce o aștept
Te port cu drag în piept
Zile multe au trecut
De când noi doi ne am pierdut
A trecut aproape un an
De când în brațe nu te am..
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Lalele de balsam
Dulci îți sunt oceanele de azur, premărețe ce se mai închină doar la lumina petalelor mele de trandafir înmiresmate
Și dulce e totul ce îți închină grație și splendoare căci tu alini fără să atingi măcar o singură rană
Ești izvor de balsam tămăduitor cu săruturi infinite de iertare și alinare, iar buzele tale îți sunt divine prin balsamul cel mai vindecător
Și de și propria lacrimă ce-ți fragilă precum o floare, niciodată nu ți-a secat izvorul de iubirea ta arcadiană
Ești mare mea iubire, pură și splendidă de sublimă
Ești singura lalea căruia îi port mireasma și mă îmbracă în veșmântul vindecător
Iar aromele tale line de pace sunt parfumul meu preferat, în eternitățile ce plâng cu ecou printre pereți sufletului uman
La poale de munte!
Noaptea ne-n-velea cu umbra ei
Venind de după muntele Ceahlău,
Gasindu-ne îmbrățișați pe stâncă
În timp ce eu furam sărutul tău.
De sus de după nor măreața lună
Ne trimitea pe-o rază de lumină,
Îndemnul de-a ne iubi cu pasiune
Până ce dragostea nu se termină.
Cu noi era și vântul cel de toamnă
Dar nu prieten și inamicul nostru,
Care-aducea cu el răceala nopții
Pe care o simțeam destul de aspru.
Dar cui să-i pese de vânt și noapte
Sau de vreun nor mărunt de ploaie,
Când inima bătea cu puls de-o sută
Cuprinsă de cea mai mare vâlvătaie
Și mai era cu noi dragostea noastră
Pe care o trăiam la poale de munte,
Și care și, acum ne însoțește-n viață
Chiar dacă tâmplele ne sunt...cărunte!
Tu
Tot timpul, ai fost Tu
Și ai avut mereu un atuu
Pentru că știai că ești slăbiciunea mea
Și ai profitat la maxim de ea
M-ai sedus cu vorbe dulci
Și cu acele mângâieri
Până când am fost prinsă
Într-o capcană de vină
Însă, ce nu știi tu
Este că, ești și tu pentru mine,un atuu
Pentru că ochii tăi nu mă pot minții
Și văd dragostea ta din priviri
Și mă holbez la tine cu drag
Pentru că, pentru mine ești un dar
Și nu voi mai face aceași greșeală
Ca să te pierd iară
Și dacă la început, mă credeam defectă
Mi-ai arătat, că eu sunt cea perfectă
Și ochii mei vor fi doar pentru tine
Pentru că vreau să fii parte din mine
Grija atentă pe care mi-o dai
Toate acele jocuri , la care doar visai
M-au făcut să simt fluturi de iubire
Pe care nu i-am mai simțit pentru nimeni
Însă, amândoi m-ai avem de lucrat
La cea ce este stricat
Pentru că perfecți vrem să devenim
Ca să putem juca în acest film
Iar proagoniștii principali suntem noi
Și nu îmi vine să cred că visăm la asta amândoi
Și o să am grijă de sufletul tău înnorat
Pentru că vreau să devin curcubeul tau înfrumusețat
Și după atâta timp
În care, nefericirea pe mine ma dobândit
Îmi văd speranța în ochii tăi
Și îmi doresc ca tu să vezi fericire în ai mei!
Ruine
Azi inima am întrebat-o despre tine,
Căci rănile din piept mă dor neîncetat,
De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,
Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.
Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,
Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,
Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,
Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!
Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,
Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,
Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,
Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.
Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,
Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,
Tristețea îi aduce ofrande și osanale,
Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.
Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,
Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,
Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,
Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.
Other poems by the author
Iubire ciobita
Tu, iubire ciobita, mă ții în lanțurile tale,
Îmi sufoci visurile sau poate le dai aripi..
Mi-e bine, dar dincolo de castel e raza de soare pe care nu o vad...
Tu, iubire ciobita, ești nisipul auriu
Ce n-a cunoscut magia valului,
Ești chitara fără corzi,
Bărcuță fără vâsle,
Fluture fara aripi,
Ești drog ce mă împiedică să văd lumina visului împlinit...
Iacrimi de iubire
si-mi curg lacrimi pe fata
si nu le pot opri
am inima ranita
ranita foarte rau
iubirea doare tare
dar doare si mai rau
cand stii ca nu o poti opri
durerea o vei intelege
doar cand o vei trai
impotriva iubiri gloantele nau rost
iubirea doare mai tare ca orice glot
Cât de greu
Albastrul de la apus
Ne-a adus un moment în plus
Pe când al tău supra apus
Ne-a dus zâmbetul în sus
Cât de greu a fost să-i cer
Inimii sa plece în cer
Să se întoarcă cu al meu tată
Cu lacrima deja uscată
Prin sicrie am umblat
Prin cimitire am strigat
Al meu tată mort sa vie
Să-i dedic o poezie
Să-i arat cu amănunt
Casa în care m a crescut
Să-i prezint al lui fecior
Ginerele și un nepot.
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Am vrut...
Am vrut să-ți fiu Eminescu,
Tu-mi erai Luceafăr
Am vrut sa ti dau stelele,
Tu voiai grădinile.
Grădini pentru ce?
-Pentru florile din ele,
SIi nucile sa le am!
Iarna când va veni
Vor dispărea, dar,
Stelele si luna,
Vor rămâne pentru totdeauna.
Să-ți mai scriu,
N-are rost.
Oricum nu mi vei răspunde
Tu ești acuma,
O străină pe cer,
Printre mulțime am sa te pierd
Dar amintirea va rămâne aceeași.
Povești fermecate am trăit,
Albinele au murit,
Florile s-au ofilit,
Dar eu tot te vad zâmbind.
Ești puternica, mă-ntreb' oare,
Sau de iubit, n-ai fost in stare,
Ci doar ai recitit
Ca iubirea noastră moare
Iubire ciobita
Tu, iubire ciobita, mă ții în lanțurile tale,
Îmi sufoci visurile sau poate le dai aripi..
Mi-e bine, dar dincolo de castel e raza de soare pe care nu o vad...
Tu, iubire ciobita, ești nisipul auriu
Ce n-a cunoscut magia valului,
Ești chitara fără corzi,
Bărcuță fără vâsle,
Fluture fara aripi,
Ești drog ce mă împiedică să văd lumina visului împlinit...
Iacrimi de iubire
si-mi curg lacrimi pe fata
si nu le pot opri
am inima ranita
ranita foarte rau
iubirea doare tare
dar doare si mai rau
cand stii ca nu o poti opri
durerea o vei intelege
doar cand o vei trai
impotriva iubiri gloantele nau rost
iubirea doare mai tare ca orice glot
Cât de greu
Albastrul de la apus
Ne-a adus un moment în plus
Pe când al tău supra apus
Ne-a dus zâmbetul în sus
Cât de greu a fost să-i cer
Inimii sa plece în cer
Să se întoarcă cu al meu tată
Cu lacrima deja uscată
Prin sicrie am umblat
Prin cimitire am strigat
Al meu tată mort sa vie
Să-i dedic o poezie
Să-i arat cu amănunt
Casa în care m a crescut
Să-i prezint al lui fecior
Ginerele și un nepot.
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Am vrut...
Am vrut să-ți fiu Eminescu,
Tu-mi erai Luceafăr
Am vrut sa ti dau stelele,
Tu voiai grădinile.
Grădini pentru ce?
-Pentru florile din ele,
SIi nucile sa le am!
Iarna când va veni
Vor dispărea, dar,
Stelele si luna,
Vor rămâne pentru totdeauna.
Să-ți mai scriu,
N-are rost.
Oricum nu mi vei răspunde
Tu ești acuma,
O străină pe cer,
Printre mulțime am sa te pierd
Dar amintirea va rămâne aceeași.
Povești fermecate am trăit,
Albinele au murit,
Florile s-au ofilit,
Dar eu tot te vad zâmbind.
Ești puternica, mă-ntreb' oare,
Sau de iubit, n-ai fost in stare,
Ci doar ai recitit
Ca iubirea noastră moare