Ploaia nopții
E noapte și gândul sună a ploaie
Din ochi se revarsă șiroaie
Sufletul se îneacă în agonie
Când durerea cântă a ei simfonie
Gândul mă doare atât de cumplit
De când sufletul mi-ai rănit
Rog ploaia să spele al tău cuvânt
Ce fără milă inima mi-a înfrânt.
E noapte și tăcerea e surdă
Se-aud picuri de șoapte otrăvite
Si mintea îmi cade în amorțire
Când amintirea revine în simțire...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 2 februarie
Vizualizări: 262
Poezii din aceiaşi categorie
Poaie
Mam intrebat mereu de ce e ploaie
De fiecare data cand imi vine dor,
Si nu mai cand curge in șuvoaie
Ma mai prinde cate-un nor.
Si mereu imi spui ca îți place
Ca iti aduce o pace ,
Pe care nu o poti descrie
Decât cad vezi o ploaie.
Desi nu o displac o ploaie mică
Într-o seara de duminică ,
Sa fiu singura în ploaie
Nu e asa o bucurie.
Dar amândoi dansând afară
Sub lumina luni rară,
Înlăcrimați noi sub boltă
Creându-se o soartă.
Imi dau seama de ce o iubești atât de mult
Și mereu vedem ca te ascult
Ca știu ca ma iubești
Și când tu, ploaie, nu mai ești.
Dar totuși nu înțeleg
Cum tot tu ne dezlegi,
Promisiunea ca ne iubim
Pana când vom muri.
Dar uite-mă plângând afară
Tot tu aia supărată,
Ca să nu ne despărțim
Pentru că ne iubim.
Dar nu mai merge ploaie
Tu ești aia vinovată,
Nu ești o soluție
Pentru că nu mai contează.
Vinovată de Tăcere
Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –
Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.
De parcă palma lor e mâna mea,
De parcă vina e sângele ce-mi stă.
Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,
Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.
Durerea mea? O glumă pe buzele lor,
Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.
„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?
Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”
Dar cum să fii vinovat că respiri,
Când tragi aerul lor plin de spini?
Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,
Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.
Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă
Loviturile lor – și vina întreagă.
Am încercat să urlu, dar urletul meu
E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.
Am fost un copil ce-a cerut un loc,
Dar locul meu e mereu greșit, în foc.
De ce durerea mea trebuie să se plece?
De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?
Când toate zgomotele lor se înfig în mine,
Eu tac, eu iau, eu devin rușine.
Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,
Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.
Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –
Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.
Vreau sa te uit,dar nu pot
Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,
Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.
Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,
Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.
Mi-e dor și când plouă, și când e senin,
Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.
Te simt când pășesc prin orașul pustiu,
Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.
Vreau să te uit, dar mi-e plin universul
De tine – de râsul, de pașii, de versul
Pe care-l rosteam când eram amândoi,
Când timpul curgea fără teamă, în doi.
Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,
Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.
Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,
În gesturi străine și-n simple povețe.
Te port într-un colț, acolo, în piept,
Unde dorul se face un cântec nedrept.
Unde inima bate, dar sună ciudat –
Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.
Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri
În liniștea serii, în vechi amintiri.
Ai fost visul meu, și e greu să te-alung
Când toate din mine spre tine se strâng.
Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,
Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.
Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,
Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.
Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,
Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.
Ai fost răsăritul din toate apusuri,
Ai fost alinarea din mii de supusuri.
Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…
Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.
Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –
O luptă ce arde și-aduce nevoi.
Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,
În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.
Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,
Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.
Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,
Rămân tatuaje sub piele, sub semne.
Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,
Dar inima strigă ce mintea apasă.
Vreau să te uit… dar poate-i mai bine
Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.
Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –
Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Recurs final
Azi fac recurs ultima oară
M-am saturat amintirea ta să doară
Mi-ajunge de când duc cu mine război
Vreau sa te uit...ma vreau pe mine-napoi.
Dar cine m-ar putea judeca...
De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea
Pentru singura vină ce o recunosc
C-am sperat în vise ce azi nu mai au rost...
Azi fac recurs ultima oară
N-am să mai las tăcerea ta să doară
Prea mult timp petrecut în așteptare
Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...
Azi fac recurs ultima oară
Pentr-o poveste...cândva un soare
Ce s-a stins în dureri și doruri amare
Fără un vin și-o ultimă îmbratișare...
Vreau o mamă și un tată
Vreau o mamă ce mă ține strâns la piept,
Ce știe să-mi șoptească: „Te iubesc, te aștept.”
Să-mi mângâie fruntea când somnul mă prinde,
Să-mi spele durerea când lumea m-atinge.
Vreau un tată ce râde și-mi spune povești,
Ce-mi dă aripi să cred în visele-mi pești.
Să fie un stâlp când furtuna mă strânge,
Să-mi arate că lumea nu-i doar durere și sânge.
Nu vreau strigăte, lovituri și tăceri,
Nu vreau uși trântite, nici plânsete-n seri.
Vreau o casă cu suflet, cu dor și cu soare,
Nu ziduri reci ce mă lasă-n uitare.
Vreau o mamă și un tată ce se țin de mână,
Ce știu să ierte și să aducă lumină.
Vreau o familie, nu un câmp de război,
Vreau iubire sinceră, vreau să fim doi.
Dar dacă nu vine această poveste,
Mă voi ridica, cu răni și cu teste.
Voi fi mama și tata ce eu n-am avut,
Voi da mai departe iubirea ce-am vrut.
Poaie
Mam intrebat mereu de ce e ploaie
De fiecare data cand imi vine dor,
Si nu mai cand curge in șuvoaie
Ma mai prinde cate-un nor.
Si mereu imi spui ca îți place
Ca iti aduce o pace ,
Pe care nu o poti descrie
Decât cad vezi o ploaie.
Desi nu o displac o ploaie mică
Într-o seara de duminică ,
Sa fiu singura în ploaie
Nu e asa o bucurie.
Dar amândoi dansând afară
Sub lumina luni rară,
Înlăcrimați noi sub boltă
Creându-se o soartă.
Imi dau seama de ce o iubești atât de mult
Și mereu vedem ca te ascult
Ca știu ca ma iubești
Și când tu, ploaie, nu mai ești.
Dar totuși nu înțeleg
Cum tot tu ne dezlegi,
Promisiunea ca ne iubim
Pana când vom muri.
Dar uite-mă plângând afară
Tot tu aia supărată,
Ca să nu ne despărțim
Pentru că ne iubim.
Dar nu mai merge ploaie
Tu ești aia vinovată,
Nu ești o soluție
Pentru că nu mai contează.
Vinovată de Tăcere
Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –
Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.
De parcă palma lor e mâna mea,
De parcă vina e sângele ce-mi stă.
Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,
Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.
Durerea mea? O glumă pe buzele lor,
Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.
„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?
Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”
Dar cum să fii vinovat că respiri,
Când tragi aerul lor plin de spini?
Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,
Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.
Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă
Loviturile lor – și vina întreagă.
Am încercat să urlu, dar urletul meu
E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.
Am fost un copil ce-a cerut un loc,
Dar locul meu e mereu greșit, în foc.
De ce durerea mea trebuie să se plece?
De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?
Când toate zgomotele lor se înfig în mine,
Eu tac, eu iau, eu devin rușine.
Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,
Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.
Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –
Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.
Vreau sa te uit,dar nu pot
Vreau să te uit, dar nu pot, e prea mult,
Prea adânc mi-ai intrat, prea adesea te-ascult.
Ești fumul ce urcă din gânduri tăcute,
Ești glasul ce-mi sună din vise pierdute.
Mi-e dor și când plouă, și când e senin,
Căci toate-mi vorbesc despre tine, sublim.
Te simt când pășesc prin orașul pustiu,
Când lumea e-n grabă, iar eu doar târziu.
Vreau să te uit, dar mi-e plin universul
De tine – de râsul, de pașii, de versul
Pe care-l rosteam când eram amândoi,
Când timpul curgea fără teamă, în doi.
Ți-am scris mii de scrisori pe hârtie de vânt,
Le-am aruncat nopții, dar tot nu te frânt.
Te văd peste tot, în vitrine, în fețe,
În gesturi străine și-n simple povețe.
Te port într-un colț, acolo, în piept,
Unde dorul se face un cântec nedrept.
Unde inima bate, dar sună ciudat –
Parcă cere un nume ce nu l-a uitat.
Vreau să te uit, dar te-aud cum respiri
În liniștea serii, în vechi amintiri.
Ai fost visul meu, și e greu să te-alung
Când toate din mine spre tine se strâng.
Mi-am promis că e gata, că nu te mai chem,
Dar gândul ți-e patimă, dorul e-un stem.
Mă mint că mi-e bine, că viața-i normală,
Dar tu ești cu mine – și-acum, și în șoapta finală.
Vreau să te uit, dar nu pot, n-am putere,
Să rup o iubire ce-a fost mângâiere.
Ai fost răsăritul din toate apusuri,
Ai fost alinarea din mii de supusuri.
Ți-am scris chiar și azi, dar n-am trimis…
Am șters tot ce era, dar nu ce mi-ai scris.
Am lăsat doar durerea, cu tine, cu noi –
O luptă ce arde și-aduce nevoi.
Vreau să te uit, dar rămâi printre rânduri,
În lacrimi ce cad tăinuite pe gânduri.
Și dacă te-aș șterge din piele, din ochi,
Tot ți-aș simți urma în pașii mei roși.
Căci unele iubiri nu se duc nici cu vreme,
Rămân tatuaje sub piele, sub semne.
Și poți să te minți că nu-ți mai pasă,
Dar inima strigă ce mintea apasă.
Vreau să te uit… dar poate-i mai bine
Să-nvăț să trăiesc cu tine-n mine.
Să nu te mai caut, dar nici să te-alung –
Să fiu împăcat, deși sufăr și plâng.
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Recurs final
Azi fac recurs ultima oară
M-am saturat amintirea ta să doară
Mi-ajunge de când duc cu mine război
Vreau sa te uit...ma vreau pe mine-napoi.
Dar cine m-ar putea judeca...
De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea
Pentru singura vină ce o recunosc
C-am sperat în vise ce azi nu mai au rost...
Azi fac recurs ultima oară
N-am să mai las tăcerea ta să doară
Prea mult timp petrecut în așteptare
Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...
Azi fac recurs ultima oară
Pentr-o poveste...cândva un soare
Ce s-a stins în dureri și doruri amare
Fără un vin și-o ultimă îmbratișare...
Vreau o mamă și un tată
Vreau o mamă ce mă ține strâns la piept,
Ce știe să-mi șoptească: „Te iubesc, te aștept.”
Să-mi mângâie fruntea când somnul mă prinde,
Să-mi spele durerea când lumea m-atinge.
Vreau un tată ce râde și-mi spune povești,
Ce-mi dă aripi să cred în visele-mi pești.
Să fie un stâlp când furtuna mă strânge,
Să-mi arate că lumea nu-i doar durere și sânge.
Nu vreau strigăte, lovituri și tăceri,
Nu vreau uși trântite, nici plânsete-n seri.
Vreau o casă cu suflet, cu dor și cu soare,
Nu ziduri reci ce mă lasă-n uitare.
Vreau o mamă și un tată ce se țin de mână,
Ce știu să ierte și să aducă lumină.
Vreau o familie, nu un câmp de război,
Vreau iubire sinceră, vreau să fim doi.
Dar dacă nu vine această poveste,
Mă voi ridica, cu răni și cu teste.
Voi fi mama și tata ce eu n-am avut,
Voi da mai departe iubirea ce-am vrut.
Alte poezii ale autorului
Apus
Când soarele în asfinţit coboară
Și noaptea îmbrățisează pământul
De altfel ca în fiecare seară,
Doar la tine îmi fuge gândul....
Atât de trist cum m-ai lăsat
Cu inima îndurerată,
Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,
Cum nu am fost vreodată.
Că ai plecat fără să ai
Și pentru mine o-mbrățisare
Și dus ai fost fără să-mi lași
Un vin in doi, la un apus de soare...
...Și dorul de-un vin mă cuprinde...
Aș vrea să-I simt pret de o picătură,
Să mai sorb din paharul desfătării
Intre noi să nu mai fie loc de ură
Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.
Vino te rog.!.degrabă să ștergi
Lacrima ce-mi curge nevinovată
Ca din durerea ce-o simt acum,
Să culeg măcar o clipă minunată.
De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește
Mi-e dor de visul prematur pierdut
Vino te rog! Intoarce-mi bucuria
Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.
P.S
In doi pentru câteva clipe,
Tu să sorbi din cupa iertării
Eu pe buze din nou să simt
Gustul, ce nu-I pot da uitării😔
Mi-e dor...stii?
Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?
Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii
Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii
Un nume scris pe-un colț de vis...
Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos
Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă
Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos
Ca ploaia când soarele de vară o usucă...
Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor
Că sufletul mi-l cere în continuu
Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor
Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu
Din an în an...
Acum, cand privesc in spate, la ultimul an
Ce l-am început sperând la un alt final
Așteptând să se întâmple o minune
Să ne revedem la un vin impreuna...
Azi îmi e clar ...a fost doar o nebunie
O poveste despre care mai scriu cate-o poezie.
Privesc in urmă...se simte că la mine n-ai ținut
Doar nepăsare infinită pentru mine-ai avut.
Azi nu mai știu ce simt, nu știu ce sa cred,
Știu doar cu stiloul în cuvinte sa te creionez,
Îmbrățișarea ta îmi e inspirație,
Vinul tău, muză pentru creație...
Scriind, doar asa mai pot schimba sfârșitul
Indulcind în acest fel trecutul,
Să uit ce mult la tine am ținut
Să uit în lipsa ta ce mult am suferit.
De Anul Nou...nu ti-am zis un "La multi ani"
E anul când scrisul e tot ce mai am
Un alt an fără vin, fără tine...un nou început,
Anul in care femeia ce te adora...s-a pierdut
🎤 Regăsire
Vino sa ne regăsim...focul este nestins,
Dorul încă îmi arde adânc în piept!
Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis
Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...
Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte
Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii
Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte
Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.
Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc
Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc
Într-un extaz ce n-ar putea fi descris
Decât la un pahar... din vinul promis...
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Dorul, azi....
Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,
E prezența ta pe care n-o mai știu,
Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,
Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...
Te port în suflet ca pe o icoană
Ești ca o ploaie, plină de amintiri,
Mi-e dor de tine în clipe fără nume,
În ceasuri mute, pline de priviri...
Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,
Îți scriu în vers ce n-am putut avea:
Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,
Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.
Apus
Când soarele în asfinţit coboară
Și noaptea îmbrățisează pământul
De altfel ca în fiecare seară,
Doar la tine îmi fuge gândul....
Atât de trist cum m-ai lăsat
Cu inima îndurerată,
Ochii in lacrimi scăldați..plânsă,
Cum nu am fost vreodată.
Că ai plecat fără să ai
Și pentru mine o-mbrățisare
Și dus ai fost fără să-mi lași
Un vin in doi, la un apus de soare...
...Și dorul de-un vin mă cuprinde...
Aș vrea să-I simt pret de o picătură,
Să mai sorb din paharul desfătării
Intre noi să nu mai fie loc de ură
Și ce-a fost greșit, să lăsăm uitării.
Vino te rog.!.degrabă să ștergi
Lacrima ce-mi curge nevinovată
Ca din durerea ce-o simt acum,
Să culeg măcar o clipă minunată.
De-ai ști! Cum amintirea mă răscolește
Mi-e dor de visul prematur pierdut
Vino te rog! Intoarce-mi bucuria
Pentru o clipă, să fim ca la-nceput.
P.S
In doi pentru câteva clipe,
Tu să sorbi din cupa iertării
Eu pe buze din nou să simt
Gustul, ce nu-I pot da uitării😔
Mi-e dor...stii?
Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?
Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii
Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii
Un nume scris pe-un colț de vis...
Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos
Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă
Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos
Ca ploaia când soarele de vară o usucă...
Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor
Că sufletul mi-l cere în continuu
Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor
Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu
Din an în an...
Acum, cand privesc in spate, la ultimul an
Ce l-am început sperând la un alt final
Așteptând să se întâmple o minune
Să ne revedem la un vin impreuna...
Azi îmi e clar ...a fost doar o nebunie
O poveste despre care mai scriu cate-o poezie.
Privesc in urmă...se simte că la mine n-ai ținut
Doar nepăsare infinită pentru mine-ai avut.
Azi nu mai știu ce simt, nu știu ce sa cred,
Știu doar cu stiloul în cuvinte sa te creionez,
Îmbrățișarea ta îmi e inspirație,
Vinul tău, muză pentru creație...
Scriind, doar asa mai pot schimba sfârșitul
Indulcind în acest fel trecutul,
Să uit ce mult la tine am ținut
Să uit în lipsa ta ce mult am suferit.
De Anul Nou...nu ti-am zis un "La multi ani"
E anul când scrisul e tot ce mai am
Un alt an fără vin, fără tine...un nou început,
Anul in care femeia ce te adora...s-a pierdut
🎤 Regăsire
Vino sa ne regăsim...focul este nestins,
Dorul încă îmi arde adânc în piept!
Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis
Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...
Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte
Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii
Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte
Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.
Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc
Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc
Într-un extaz ce n-ar putea fi descris
Decât la un pahar... din vinul promis...
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Dorul, azi....
Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,
E prezența ta pe care n-o mai știu,
Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,
Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...
Te port în suflet ca pe o icoană
Ești ca o ploaie, plină de amintiri,
Mi-e dor de tine în clipe fără nume,
În ceasuri mute, pline de priviri...
Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,
Îți scriu în vers ce n-am putut avea:
Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,
Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.