Poate la răsărit.

Priveam parcă hipnotizat o floare

Ce mă lăsase fără de cuvinte,

Eram captat de sublima ei culoare

Floare vie printre morminte

Au început întrebări să apară

Legate de nesimnificativa existență

Luciditatea a început să dispară

În timp ce mă îngropam în dependență

Gândurile au început să-mi dispară

Pentru prima dată eram liniștit,

Sufletul a încetat să mă mai doară

Amintirile s-au pierdut la asfințit,

Până la răsărit sunt altă persoană

Mă desprind de eu cel care sunt,

Las în urmă a suferinței coroană

Cea care m-a făcut cea ce sunt...

Inima lui de ghiață,

Acum se topește,

L-ai readus la viață,

Știai că te iubește....

Își lasă-n urmă trecutul,

Îl lasă doar pentru tine,

Acesta vă va fi-nceputul,

Drumul vostru către nebunie....

Este nebun din fire,

Este nebun după tine

Nu știa ce-i aia iubire,

Până te-a cunoscut pe tine.....

În pura lui nebunie,

Tu ești linia de plutire,

În pura lui nebunie,

Se gândeșre doar la a ta iubire.....

În pura lui nebunie,

Ar face totul pentru tine,

În pura lui nebunie,

Fără tine nu există mâine.......

În pura lui nebunie,

Tu ești tot ce contează,

În pura lui nebunie,

Viața fără tine-i film de groază.......

În pura lui nebunie,

Varsă lacrimi de iubire,

În pura lui nebunie,

Lasă versuri fără sens pe hârtie....

În pura lui nebunie,

Doar pe tine te dorește,

În pura lui nebunie,

După trupul tău gol tânjește.....

Încă se gândește la felul în care îl priveai,

Când goală-n pat de plăcere gemeai,

Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,

Încă simte cum îl săruți cu buze calde 

Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......

Încă te păstrez în amintiri,

Nu te încadrezi la fostele iubiri,

Pentru că încă te iubesc,

Pentru că încă te doresc.

Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață

Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,

Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,

Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.

Eu cred și sper să am dreptate,

Pentru tine renunț la propria-mi moarte

Pentru tine aș suferi o eternitate,

Numai să te am măcar o clipă aproape.

Lacrimi sărate,

Speranțe deșarte,

Promisiuni uitate,

Oare de ce?

Nopți nedormite,

Lacrimi fără cuvinte,

Dorințe și jurăminte,

Oare pentru ce?

Blocat în trecut,

Regretă ce-a pierdut,

Vrea s-o ia de la-nceput,

Dar, oare de ce?

De ce nu vrea să renunțe?

De ce încă te iubește?

De ce plânge seară de seară?

De ce viața lui este atât de amară?

Demoni plâng de durere

Când citesc tot ce scriu,

Îngeri plâng de durere 

Când îmi fac loc în sicriu,

Cerul îmi cade când se lasă seara,

Din dragoste mi-a rămas doar povara,

Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.

Dac-ai ști ce este în al meu suflet 

Când tu îmi vorbești despre el,

De pe față îmi dispare orice zâmbet 

Când te văd cum plângi după el 

Îmi fuge pământul de sub picioare 

Când îmi zici cât de dor ți-e de el, 

A mea inimă încet îmi moare 

Iar a ta bate numai pentru el,

Eu dau totul pentru tine

Tu dai totul pentru el,

Eu renunț la toate pentru tine 

Tu renunți la mine pentru el.

Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.

Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...

Cade lumina
în inima golului –
un răspuns fără întrebare.

Iubirea nu cere,
nu pleacă,
doar este.

Doamne,
Cel ce ești peste toate și în toate,
Cel ce vezi și când închid ochii,
Cel ce numeri firele de păr
și gândurile pe care le ascund sub limbă,

îți vorbesc cu mâna stângă
pentru că dreapta mea minte frumos.

Binecuvântează-mi începutul,
căci sfârșitul îl stric singur.

Tată,
am venit la Tine murdar,
dar nu de noroi,
ci de amintiri calde
care nu se spală cu apă sfințită.

Îmi aduc aminte de trupuri
așa cum alții își aduc aminte de icoane.
Le știu formele pe de rost
și totuși mă mir
că nu mă arde fulgerul.

Spune-mi:
păcatul e în carne
sau în dorința de a nu fi singur?

Doamne al oștirilor,
eu nu lupt ca sfinții.
Eu mă târguiesc.
Îți dau post
ca să-mi lași o amintire.
Îți dau o lumânare
ca să nu-mi ceri inima întreagă.

Mi-e frică de mântuire,
Doamne.
Prea multă lumină
pentru ochii mei obișnuiți cu penumbra.
Prea mult adevăr
pentru un om care și-a clădit viața
din jumătăți de mărturisire.

Iartă-mă
că Te folosesc ca decor
când îmi convine
și ca judecător
când mă sperii.

Iartă-mă
că spun „voia Ta”
cu speranța secretă
că nu o vei face.

Doamne,
dacă mă vezi tăcând,
să știi: nu m-am lepădat.
Doar mi-e rușine.

Rușinea mea nu e refuz,
e singurul adevăr
pe care încă îl pot spune fără să tremur.

Primește rugăciunea mea stângace,
scrisă strâmb,
cu cerneală care încă miroase a trup,
și dacă nu poți să mă cureți,
măcar ține-mă aproape,

ca pe unul care încă se luptă
și n-a învățat
să creadă fără să sângereze.

Amin.

Mă gândesc la al vieţii mers

Şi mă văd constrâns pe un drum,

Permanent să înaintez,

Fără să mă-ntorc nicicum.

Căci subit în urma mea,

Calea-mi se surpă, iar eu

Nu pot să mă-ntorc pe ea,

Ci înaintez mereu.

Iar când mă uit îndărăt,

La ce-a fost ca să privesc,

Din drumul parcurs nu văd

Decât doar ce-mi amintesc.

Şi-n timp ce-n spate-mi se cască

Al trecutului abis,

În faţă-mi stă să se nască

Noul drum ce mi-a fost scris.

Ce la orice pas ce-l fac,

Se-nfiripă sub picior,

Chiar în clipa-n care calc

Pe al meu rest de viitor.

Până când veni-va ceasul,

Ca drumul să ia sfârşit

Şi-n neant căzându-mi pasul,

Să mă pierd în infinit.

Curg pârâiele-înapoi, 

Din pământ spre ceruri plouă, 

Curcubeie cad puhoi, 

Să hrănească stropi de rouă. 

Urcă rodul înspre ram, 

Zi și noapte-i numai soare, 

Flori de gheață am la geam, 

Și zăpadă sub picioare. 

Munții urlă spre câmpie, 

Ca-nceput oaia să-i pască, 

Toamna mulge vin din vie, 

Pui de oameni să hrănească. 

Păsări au muțit în brad, 

Cântă zilnic numai iarba, 

Iezi se-mpiedică și cad, 

Că le crește-ntruna barba. 

Ceru-și plouă stele-n lac,

Peștii zboară prin lumină,

Cocoșii pe garduri tac, 

Zorii dorm lângă găină.

Se înclină plopii-n jos,

Pământul în spate-l țin,

Norii stau fără folos, 

Și privesc cum plouă lin. 

Din fântână iese fum,

Și-l adună-n poală vântul,

Casa urcă-n sus pe drum,

Căci sub ea plânge pământul.

Lumea-ntoarsă-i tot la fel,

Cu durere și cu bine,

Scrisă-n tainicul pastel,

De condeiele divine, 

Că de-ar fi să curgă-ntruna,

Peste munți și ape cerul,

Omul iar strivi cununa, 

Și iar frânge tot misterul. 

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

Îmi doresc să plec undeva departe de tot,

Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,

Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot 

Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop

Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale 

Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale

N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...

Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,

Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc

Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.

În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,

Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.

În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop, 

Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort

Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop

Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....

Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,

Măcar o dată să fac parte din ale tale vise 

Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești 

Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....