Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
