Complicat

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

Sunt într-un război ne-ncetat 

Lupt pentr-un vis, total demoralizat,

Vis ce mă ține-n viață 

Și mereu îmi dă speranță.....

Îmi dă speranța că poate într-o zi....

Așa rănit cum sunt lângă tine voi putea fi....

Nu știu de ce, 

Dar parcă-s blestemat 

Pe front aerul e rece 

Iar eu de regrete-s înconjurat....

Nu știu cât mai rezist 

Dar știu că trebuie s-o fac,

Sunt din ce în ce mai trist

Cu moralul la pământ stau și zac....

Mă simt ca-n iad 

Doar că-n flăcari de gheață ard

Vin-o lângă mine 

Ajută-mă să-nving 

Am nevoie de tine 

Focul rece să-l sting

Nu mă lăsa să ard singur în întuneric

Vin-o lângă mine prințesă....

Inimă... te rog nu lăsa iubirea să te distrugă 

De ce trebuie să fi tu bună într-o lume atât de crudă?

De ce îți pasă ție de cea ce la nimeni nu îi pasă?

De ce când rămâi fără iubire parcă rămâi și fără viață?

De ce îți place atât de mult să te îndrăgostești

Când ști că niciodată nu primești cea ce-ți dorești....

De ce încă continuui să speri că totul va fi bine 

Când ști că nimanui nu-i pasă de tine....

Lasă-mă să mor în lumea mea

Sufletul meu să devin-o stea 

Stea căzătoare 

Vreau să rămân fără suflare 

La-mea suferință n-am alinare 

La capul meu s-ardă o lumânare 

Am eșuat complet l-această încercare

Sătul de suferință și lacrimi amare 

Pășesc ușor pe a iadului cărare 

Sufletul să-mi ardă precum o cometă 

Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă 

Urechile mele s-audă 

Pentru ultima dată vocea ei plăpândă 

Cum plânge și suspină 

Crezând că destinu-i de vină 

Ochii mei nu o să vadă 

Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă

O lacrimă de gheață 

Pentru c-am plecat din această viață

Gânduri încomplete

Scrise pe aceeași foaie,

Sentimente defecte

Redresate doar de ploaie,

Redresate de ploaia din suflet

De regrete și amăgiri,

Ce mă fac să scot un ultim urlet

Pentru ale mele toate trăiri.....

Complicat la suprafață

La fel de complex pe interior,

Complicată a fost a mea viață

Dar este foarte simplu să mor......

Gânduri incomplete

Legate de noi doi,

Gânduri incomplete

Uitate pe aceleași foi......

Gânduri incomplete,

Completate doar de tine,

Gâdurile-mi sunt regrete,

Fericirea-mi este o amintire.....

Inima încet îți moare,

Pierderea iubiri doare,

Cuvintele nu mai au valoare 

Acum sunt doar vorbe goale.

Orice ai face timpul nu-l poți da-napoi 

Stai și plângi seară de seară cu ochi goi 

În suflet ai mereu furtuni și ploi 

Oare se opresc dacă se întoarce înapoi?

Oare o să fie bine dacă lângă tine o s-o vezi 

N-o să-ți fie teamă zi de zi că ai s-o pierzi?

Nu ți-e teamă căci la nervi ai să cedezi 

Și fără să vrei fapte grave o să-i reproșezi?

Crezi c-ai să poți trece atât de ușor peste tot

Poți trece peste fapta ce ți-a făcut sufletul mort?

Sunt convins că o iubești, dar te rog gândeștete

Nopțile în care ai plâns nu le poți număra pe degete.

Te cred că o vrei înapoi, știu că te doare 

Dar nu uita că inima din cauza ei îți moare 

Nu uita că tot ce te-a dărâmat a fost a ei trădare

Ce sens ar putea avea acum încă o încercare? 

Nu uita că nu v-ați despărțit doar o singură dată 

Cred că a sosit momentul să-ți alegi altă fată 

Opreștete acum cât timp n-ai inima complet moartă 

Îmi pare rău însă n-am cum să mă opresc 

Ști destul de bine că doar pe ea o iubesc 

Ști destul de bine , doar pe ea mi-o doresc 

Ști destul de bine că fără ea înebunesc 

Mereu ne-am despărțit doar din vina mea 

Ea este cea care mereu uita și mă ierta 

Ea era singura care absolut oricând mă susținea 

Ultima dată m-a lăsat pentru că nu mai putea 

Lângă un prost ca mine n-avea cum rezista 

Eu sunt singurul vinovat în toată povestea 

Așa că nu știu despre ce trădare vorbești 

Știu că și tu la fel de mult ca mine ți-o dorești 

Tu ești singururul care a trădat cu adevărat 

De asta acum intri în război dezarmat 

Ști destul de bine că tu ești singurul vinovat 

Ști că noi iubire nu am meritat

La tine am văzut lumina

Și raza sufletului meu,

Și te-am rugat să vii la mine

Când îmi era destul de greu

La tine se vedea bunătatea

În timp ce eu mult rău făceam,

Și ți-am cerut să-mi dai și mie

Un leac la suferința ce-o aveam

Spre tine m-a condus destinul

Și-am devenit puțin mai bun,

O mână mi-ai întins să prind

Și am pornit pe-același drum

La tine mi-am aflat iubirea

Pe care-n viață o căutam,

Acum tu îmi lumini cărarea

Și-s vindecat de ce boleam

În mine există mulțumire

Și-s fericit că ești soția mea,

Mă simt că-s omul împlinit

Cu tine, unde îmi e și..dragostea!

Îngerul meu a fost ales de Dumnezeu,
În ziua în care mi-am tras prima răsuflare.
A stat acolo lângă mine, un mic trofeu.
La un pas depărtare.

Îngerul meu, s-a uitat la mine doar odată și m-a iubit deodată nespus,
Cu o dragoste neimaginată,
De parcă eram cel mai frumos apus.

Îngerul meu, a rămas lângă mine
Ca o călăuză a luminii divine,
Chiar dacă m-ai uitam uneori spre a mea rușine.
Să onorez dulcea dragoste creștine.

Apoi, l-am întâlnit pe el și brusc am înțeles,
Dulce al meu pecetluit destin.
De ce la fiecare succes,
Exista si un deces.

Sucessul a fost că l-am întâlnit.
Dar imediat și decesul a survenit.
Deoarece îngerul meu păzitor nu mai era.
Luase cu el și căldura.

Până el m-a luat în brațe,
Am crezut în van,
Că acel mic trofeu,
Era ce mi-am dorit mereu.

După aceea am relizat.
Nu mă părăsise îngerul meu.
Te-am strâns în brațe și te-am sărutat,
Plănuind să fac asta de acum încolo mereu.

Pentru că am relizat că tu ești îngerul și trofeul meu.

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.

Nu-i vorba de noroc, de basme sau fragmente,

Să nu mai zic de vrăji sau de blesteme.

Ci de iubiri la șemineu, privirile prezente.

De brațele ce fac să uiți de tot și de probleme.

De ochii pentru care ai așteptat o viață,

Și buzele ce îți hrănesc fluturii din stomac.

Parfumul pielii impregnat în suflet și pe față,

Și pieptul ce vindecă pulsul cardiac.

De cel ce te-nvelește când se face seară,

Și cel ce te iubește și cu 10 cojoace.

Cel ce îți face viața mai ușoară,

De cel pe care-l simți prin piele și-n torace.

De cel de care te-ai îndrăgostit ieșind la o plimbare,

Și cel cu care ți ai băut cafeaua.

Cel ce a reușit să te scoată din stare,

Și ați ajuns să împărțiți până și podeaua.

Iar spre final când liniștea se apropie,

Și nu știi care din voi va trage cortina.

Lași doar stările să îți bântuie retina,

Căci doar iubind poți face din toate utopie.

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.