spărturi zentangle/1

zâmbetul-abia schițat

al unui răsărit,

colorează cerurile

în turcoaz, albastru și portocaliu.

 din cele douăzeci și patru de tuburi,

sunetele se revarsă

într-o cascadă de triluri.

la Paris,

Angheluș Dinicu

slobozește

cântecul ciocârliei.

fereastră îngustă

pentru un alt salt-

totu-i legat

printr-un internet al corpurilor

anemone,

desprinse, parcă, dintr-un tablou de

Luchian,

răsfirate-s pe marginea drumului.

÷

masca tiranului

pătată-i de

neîncredere.

clopote de râuri de-argint-

într-un verde mângâietor,

 îmblânzesc asprimile iernii,

cu scânteieri de baladă.

de după munte,

 intr-o caleașcă strălucitoare

apare

luna-fecioară.

roiuri de stele-i

dansează-n  juru-i.

un iepure uimit de-atâta frumusețe

nu-și amintește numele prințesei...

în sunetele goarnelor,

atât poate să spună:

noapte bună!

șarpele

inteligent viclean

înșelând iluzionând

a fost aruncat pe pământ-

simbolizând unirea teluricului cu cerul

prima viețuitoare a universului

uroborus

Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt, 

Să curăți pământul de tot ce-i murdar!

Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet

Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!

Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,

Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!

De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,

Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!

Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă

Eu mă zbat să våslesc corabia drept, 

Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,

Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!

Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale, 

Tu stingi arșița si focul, când arde planeta, 

Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,

Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!

Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc

Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi, 

Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .

-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!

Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile

Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!

Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc

Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.

Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul

Ce ne bântuie viata si gândul și dorul, 

Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!

Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!

Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă

El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.

Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati

De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!

Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte

Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.

Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt

Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!

Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat, 

Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu, 

Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus

Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!

   Eu te asteeeept , ploaia mea!

31 iulie 2019, Adriana.

Cînd deschizi ochii și dimineața vine

Înalța o rugăciune din suflet pentru tine

Sa nu îți fie ziua plina de amărăciune

Si noaptea lunga tristă așa cum se cuvine

Și tot ce astăzi ești și tot ce azi trăiești,

Mereu in gînd soptește-i

Doar Lui să-i mulțumești.

În fumul dens al serii stinse,

Se-nvârte gândul obosit,

Din scrum de vise neatinse,

Se naște-un dor necontenit.

Tăcerea curge printre vene,

Ca un lichid încet, amar,

Și nopțile se fac perene,

Când nici un glas nu-i pe hotar.

Pe geamuri plouă cu uitare,

Se-ntinde cerul ca un sloi,

Iar eu, sub norii de-ntrebare,

Îmi număr pașii către ploi.

Fumez din umbra mea subțire,

Din gândul greu și-nsângerat,

Și mă topesc în amintire,

Ca fumul ce s-a destrămat.

Dar poate mâine, prin ceață,

Va trece-o rază, fără rost,

Și-n scrum de singură speranță,

Se va apr

inde-un vis ce-a fost.

nu poți spune tu

muritorul de rând

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul

din păcate

dumnezeii lor

fără niciun reper verosimil

sunt tot atât de infiniți

precum infinitul

(nemărginit la capete!)

un fluviu spumos de întuneric și lumină

revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal

a cerului

peste toate sfâșierile noastre metafizice…

Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,

O clasă întreagă bântuită de un har

Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,

Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.

Profesori, voi, mentori, luminători,

Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?

Cum ați putut să greșiți atât de mult,

Să lăsați atâtea minți în tumult?

Salariul vostru, o recompensă a muncii,

Dar când munca eșuează, ce merit mai are?

Cincizeci și șapte la sută, o rușine,

O oglindă crudă a incompetenței voastre.

Nu e vina elevilor, nu e vina lor,

Căci ei sunt doar niște copii, în floare,

Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,

Nu de note proaste și de un destin trist.

Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,

Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.

Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,

Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.

Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,

Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.

Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,

Și să transformați eșecul în lumină și speranță.

Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,

E o poezie dură, o oglindă crudă,

O realitate tristă, o lecție dureroasă,

Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.

Culeg din litere boante
călărite prin facere,
îi spun maşinii
că eu sunt Omul,
rebus de semne,
noapte de funcţii,
ard amprentele,
inundă biţii,
matrice în matrice,
fereastră dreptunghiulară,
scuipă cu negru,
alungă lumina,
cuget sinusoidal,
mulţime de cifre
pierdute-n zerouri
curg prin tăblie,
unul simbolic,
stare supremă,
aprinde zvâcnirea albastră
de serviciu.

Doar poemele
se nasc în vecinătăţi
cu frontiere tremurânde
de dorul infinitului,
caută rime
în podul uitărilor
zăvorâte,
bat ritmul
în urmele strivite
de paşii dansului.
Ele, poemele,
aştern hârtia
sub vârfuri schiloade
de sentimente.