esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Poems in the same category
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
Dada
mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri
dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture
tentativele mele de a merge în cap eșuează
cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei
și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux
pentru centrale termice
n-o fi dracul mai negru decât găurile negre
e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor
glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete
pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât
englezii beau sângele Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci
cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului
e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu
dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni
l-aș trece strada
pe Pământ își poate purta și singur de grijă
ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre
în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși peste noi cerul
pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale
idioții patetici își tatuează Harley-Davidson-ul pe creier
n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii
vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu
inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor
savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții
mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos
evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească
nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...
Greul
Ce să faci atunci când ești jos
Cum să taci când e tot zgomotos
Cum te ridici când e totul greu
Ce sacrifici pentru Dumnezeu
Cum să te regăsești în haos
Când nu te mai privești frumos
Când în jurul tău se-arată moartea
Când drumul destinului e soarta
Cum te-aduni singură și te pui pe picioare
Și nu mai consumi chemată de stări interioare
Cum să nu mai fii vulnerabilă la oricine
Cum să fii mereu stabilă la tot ce vine
Voi găsi răspunsul la toate întrebările
Voi privi răsăritul la toate apusurile
Voi reuși prin toate încercările
Voi găsi pacea prin toate certurile
Voi iubi așa cum știu eu
Voi gândi corect mereu
Și te voi găsi, Doamne
Te voi urmări și prin moarte
transfigurare 1/11
vremea-i cam aspră
cercurile din cubul lui metratron
se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i pusă la vânzare
pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată,
luna
își ascunde tristețea
printre tufele
de coral roșu.
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Vis
Sleit de puteri, nu mai vreau pe nimeni, si nimic
E dorul surd ce tare mă apasă
În linistea nocturnă parcă-am auzit
O iluzie, căci doar iluzii sunt
Fantomele, al meu vis intunecat
La patru douăzeci, putin mi-au înecat
Orice dorintă vie, acum pare arsă
Nu încerca să înțelegi, nu vei putea vreodată
Enigmă peste enigme sunt
Tu ce ai fost in altă viată?
De surzimea sufletului gând
Eliberează-mă odată!
Patru douazeci si trei, din iluzii m-am hrănit
in răni, culori reci de acril
Si soarta-i soartă peste sorti
Si moartea-i moarte peste morti
Acum, ori niciodată
Treci peste altă soartă
Cum soarta te-a schimbat
Drumuri batute ai umblat
Si bătăile in suflet au pătruns
Strâns legat deal inimii surâs
Scriem in disperare, ca să nu uităm
Că am fost cei ce am visat, si-o să visăm
Un drum bătut ce nu ne mai opreste
Un drum drept, ce ne călăuzeste
Scriem în disperare, ca să nu uităm
Că al nost' vis ne-a fost dat, ca să-l visăm
Scriem in disperare, ca să amintim
Că suntem cei ce am fost, si nu o să mai fim...
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
Dada
mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri
dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture
tentativele mele de a merge în cap eșuează
cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei
și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux
pentru centrale termice
n-o fi dracul mai negru decât găurile negre
e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor
glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete
pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât
englezii beau sângele Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci
cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului
e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu
dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni
l-aș trece strada
pe Pământ își poate purta și singur de grijă
ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre
în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși peste noi cerul
pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale
idioții patetici își tatuează Harley-Davidson-ul pe creier
n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii
vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu
inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor
savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții
mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos
evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească
nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...
Greul
Ce să faci atunci când ești jos
Cum să taci când e tot zgomotos
Cum te ridici când e totul greu
Ce sacrifici pentru Dumnezeu
Cum să te regăsești în haos
Când nu te mai privești frumos
Când în jurul tău se-arată moartea
Când drumul destinului e soarta
Cum te-aduni singură și te pui pe picioare
Și nu mai consumi chemată de stări interioare
Cum să nu mai fii vulnerabilă la oricine
Cum să fii mereu stabilă la tot ce vine
Voi găsi răspunsul la toate întrebările
Voi privi răsăritul la toate apusurile
Voi reuși prin toate încercările
Voi găsi pacea prin toate certurile
Voi iubi așa cum știu eu
Voi gândi corect mereu
Și te voi găsi, Doamne
Te voi urmări și prin moarte
transfigurare 1/11
vremea-i cam aspră
cercurile din cubul lui metratron
se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i pusă la vânzare
pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată,
luna
își ascunde tristețea
printre tufele
de coral roșu.
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Vis
Sleit de puteri, nu mai vreau pe nimeni, si nimic
E dorul surd ce tare mă apasă
În linistea nocturnă parcă-am auzit
O iluzie, căci doar iluzii sunt
Fantomele, al meu vis intunecat
La patru douăzeci, putin mi-au înecat
Orice dorintă vie, acum pare arsă
Nu încerca să înțelegi, nu vei putea vreodată
Enigmă peste enigme sunt
Tu ce ai fost in altă viată?
De surzimea sufletului gând
Eliberează-mă odată!
Patru douazeci si trei, din iluzii m-am hrănit
in răni, culori reci de acril
Si soarta-i soartă peste sorti
Si moartea-i moarte peste morti
Acum, ori niciodată
Treci peste altă soartă
Cum soarta te-a schimbat
Drumuri batute ai umblat
Si bătăile in suflet au pătruns
Strâns legat deal inimii surâs
Scriem in disperare, ca să nu uităm
Că am fost cei ce am visat, si-o să visăm
Un drum bătut ce nu ne mai opreste
Un drum drept, ce ne călăuzeste
Scriem în disperare, ca să nu uităm
Că al nost' vis ne-a fost dat, ca să-l visăm
Scriem in disperare, ca să amintim
Că suntem cei ce am fost, si nu o să mai fim...
Other poems by the author
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
ger
Gerul mușcă, vântul țipă,
Iarna-și scutură aripa.
Zăpada-i mantie grea,
Peste câmpuri, peste stea.
Casele-s cu suflet cald,
Focul arde neîncetat.
Viscolul lovește-n geam,
În așteptarea unui ram.
Dar sub nea, un mugur mic,
Își așteaptă al său chic.
Primăvara va veni,
Cu flori, cu soare, bucurii.
Până atunci, cu răbdare,
Așteptăm a sa chemare.
Când zăpada se va topi,
Și natura va înflori.
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Bunavestire
Un crin alb înflorește,
Un cer senin s-a-ntins,
Un înger coboară lin,
Cu vestea minunată ce-a prins.
Fecioara Maria, pură și blândă,
Ascultă cuvintele sfinte,
O taină în suflet i se aprinde,
Un miracol se naște-n minte.
Un prunc va veni pe lume,
Fiul lui Dumnezeu,
Să aducă pacea și iubirea,
Să ne scape de păcatul greu.
Bucuria mamei se revarsă,
O dragoste necuprinsă o cuprinde,
Inima de fericire îi tresare,
Un nou destin se-ncinge.
Copiii, ca florile-n grădină,
Se adună în jurul ei,
Ascultând povestea divină,
Cu suflete pline de speranță și temei.
Tradiția se împletește cu credința,
Oamenii se adună la biserică,
Lumina sfântă le luminează ființa,
Și sufletele se umplu de dorință.
Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,
Un moment de bucurie și lumină,
O celebrare a vieții și a credinței,
O promisiune de mântuire divină.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
ger
Gerul mușcă, vântul țipă,
Iarna-și scutură aripa.
Zăpada-i mantie grea,
Peste câmpuri, peste stea.
Casele-s cu suflet cald,
Focul arde neîncetat.
Viscolul lovește-n geam,
În așteptarea unui ram.
Dar sub nea, un mugur mic,
Își așteaptă al său chic.
Primăvara va veni,
Cu flori, cu soare, bucurii.
Până atunci, cu răbdare,
Așteptăm a sa chemare.
Când zăpada se va topi,
Și natura va înflori.
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Bunavestire
Un crin alb înflorește,
Un cer senin s-a-ntins,
Un înger coboară lin,
Cu vestea minunată ce-a prins.
Fecioara Maria, pură și blândă,
Ascultă cuvintele sfinte,
O taină în suflet i se aprinde,
Un miracol se naște-n minte.
Un prunc va veni pe lume,
Fiul lui Dumnezeu,
Să aducă pacea și iubirea,
Să ne scape de păcatul greu.
Bucuria mamei se revarsă,
O dragoste necuprinsă o cuprinde,
Inima de fericire îi tresare,
Un nou destin se-ncinge.
Copiii, ca florile-n grădină,
Se adună în jurul ei,
Ascultând povestea divină,
Cu suflete pline de speranță și temei.
Tradiția se împletește cu credința,
Oamenii se adună la biserică,
Lumina sfântă le luminează ființa,
Și sufletele se umplu de dorință.
Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,
Un moment de bucurie și lumină,
O celebrare a vieții și a credinței,
O promisiune de mântuire divină.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.