tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/6

" Nu are ochi

șerpii pe care-i ținea 

îi mănâncă mâinile"

imaginea proiectată 

de propria furie 

o devorează.


Category: Confessional poems

All author's poems: Anișoara Iordache poezii.online tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/6

Date of posting: 9 May

Timp de citire: ~1 min.

Views: 492

Log in and comment!

Other poems by the author

fulguiri//8

orașul e viu când

locuitorii lui

simt zborul păsărilor

peste talgerile fântânilor;

când inima copiilor lui

vibrează la atingerea bunătății.

 

casa  noastră e vie

cand sufletele-s

luminoase.

More ...

reverii/7

adormit printre paginile unei cărți,

un șoarece ștrengar

savurează dulceața unei poezii.

o cinteză neinvitată,

ciugulește firimituri,

apoi

zboară

cântând pe la streșini.

 

 

More ...

crochiu liric/6

aproape de acoperiș,

iasomia

a-ncremenit într-un zâmbet de flori.

 

tărziu acasă,

despovărați, sorbim

împreună

ceaiul de tei.

More ...

o adiere de simfonii albastre/3

sfredelind stabilopozii

valurile

se prind de balustrada falezei.

liniște!-

tot strigă pescărușii,

florile de gardenia

cântă!

 

 

More ...

transfigurare 1/9

deja ninge...

licori amăgitoare

pansează

vechile răni.

până la prima stație,

viespea de mare-i

blocată-ntre 

uși.

More ...

flux de poeme naani /35

controlând jocul-

activismul schimbă 

narațiunea

pentru un impact explozibil

More ...

Poems in the same category

ORIZONTUL MUT

E-o liniste de plumb, fără sfârsit

Nici vântul nu mai are alas să bată;

O lume ca o boltă sigilată, Î

n care chiar si timpul a-mpietrit.

 

Nu se mai aude niciun pas pe drum,

Doar praful ce se asază-n straturi groase;

Sunt ziduri reci si reci sunt aceste oase,

lar visul s-a prefăcut de mult în scrum.

 

Stau umbrele încremenite-n unghiuri drepte,

Ca niste santinele la un gol imens;

Nimic nu mai are directie sau sens,

Nu mai e nimeni să mai vină, să astepte.

 

E doar tăcerea albă, de odaie goală

Unde si gândul se opreste, speriat..

Un univers de negru, mort si îngheţat

În care linistea e singura boală.

More ...

Poem

 

 

 

Îți strigă inima numele lui prin ritmul tău?

ții amintirile pentru tine peste tot pe unde mergi?

 Cine suntem atunci când nu ne simțim întregi?

Mai știi cine te-a marcat și ai sângerat?

 

 

 

More ...

Sticla din colțul serii

Unde ne-am stins fără să știm?

Nu sunt furie. N-am cu ce.

Mă țin de mine, cât mai pot 

Si plâng tăcută, printre cuvinte

Pe care încă le mai port.

 

Nu știi ce-mi bate înăuntru,

Nici ce-ai lăsat când ai plecat,

Dar recitesc tot ce-am fost noi

Să-nțeleg unde ne-am stricat.

 

În colțul serii stă o sticlă,

Goala de-un vin rămas promis,

O amintire neatinsă

Dintr-un trecut ce s-a închis.

 

Fac scenarii, cu ochii-n gol,

Ca și cum viața s-ar rescrie...

Dac-aș găsi exact momentul

Când s-a făcut din cald, pustie...

 

Mai simt și-acum, ca o amprentă,

Pierduta strânsă-mbrățișare,

Acel "rămas bun" fără cuvinte

Refuzat dintr-o suflare.

 

Și nu, nu sunt furioasă, nu.

Doar rătăcită-n ce-a rămas.

Căci uneori, chiar și durerea

Pare că vrea să stea un ceas.

More ...

PUTREDA GUSTARE

Vin negru, rece, de formol,

Într-un potir de plumb desert

Îmi beau infernul si mă iert

Căzut în cel mai adânc gol.

 

O înghititură de pământ

Tăcere arsă-n gâtul sec

Sunt doar o umbră care trec,

Fără destin si fără vânt.

 

Atât. Un gust de fier si scrum.

Si-o liniste de mormânt... acum.

Carnea se desface-n mii de viermi

Sub vinul negru-n care dormi.

 

More ...

VIITURA OARBĂ

Fulgerul spintecă cerul, urlă lupii-n mărăcini,

Am hrănit cu pieptul gol o iubire de ciulini.

Grindina zdrobește pietre, cum mi-ai rupt inima-n piept,

Sub potopul de cenușă nici un răsărit n-aștept.

 

Râuri tulburi de otravă mușcă malul de pământ,

Te-am iubit ca o furtună, m-ai lăsat urlând în vânt.

Codrul negru se usucă, rădăcinile au ars,

Din potopul de iluzii doar noroiul a rămas.

 

Mușcă viitura oarbă din trecutul îngropat,

Un cutremur de tristețe peste suflet s-a lăsat.

Liniștea e o capcană, cerul e un zid de scrum,

Se dezlănțuie furtuna si nu știu cum s-o îndur.

More ...

Requiem de primăvară

M-am otrăvit cu tine, din umbră am sorbit,

Am râs în agonie, am plâns peste mormânt,

Azi ca un spectru sunt, flămând și rătăcit,

Purtat ca o cenușă de un blestemat de vânt.

Întoarce-m-aș pe drumuri cu crengi uscate, mute,

Să te aștept sub cerul de plumb și de noroi,

Să-ți las în dar durerea imensă cât un munte

Și să mă pierd în noapte, uitat de noi amândoi...

Parfum de flori uscate adun în pieptul rece

Și te îngrop în lacrimi de dor nemărginit.

Oare mai este omul, când totul se petrece?

Oare se duce omul cel care te-a iubit?

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍