flux de poeme naani /32

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervos de outono

É outono, é farfalhar, é sono...

As árvores, na rua, suspiram;

Ele está tossindo, chorando, está vazio...

E está frio e há neblina.

Amantes, mais doentes, mais tristes,

Nas estradas fazem gestos estranhos -

E sai, do sono eterno,

Eles caem pesados, molhados.

Eu fico, vou e volto,

E os amantes me entristecem profundamente -

Eu sinto vontade de rir sem sentido

E está frio e há neblina.

jaluzele

filtrează tristețea chindiei-

fărâme din stele-s

pictate pe umăr

Ai bătut, ți-am deschis, dragă toamnă 

Și te-am poftit în viața mea, mare doamnă

Să-mi aduci în dar covor de frunze colorate

Care să îmi fie tovarășe de singurătate.

Să-ți așterni bruma argintie 

Peste sufletu-mi ca o mantie 

Și să mă învălui în aripi de cocor 

Să pot visa să plec cu ei în zbor. 

Să-mi decorezi casa cu tentă arămie 

Să mai schimb nuanța cenușie 

Să lași ploaia să cadă peste mine 

Să șteargă lacrimile de amar pline. 

Hai, dragă toamnă, mai rămâi 

Nu încerca ușa să o zgâlțâi

Rămâi și-mi fii prietenă de zi

Căci noaptea e a friguroasei ierni...

Îmi pare că va ninge-n toamnă,

Că e frig și e vânt mare,

Ploaie , ploaie multă toarnă,

Acuș, acuș de o să ningă .

Mă uit în fereastră și-i mai frig,

Fulgul vrea să vină,

Vreau pe toamnă s-o oblig,

Fulgul parcă dori să spună,

În țară să sosească,

Și pe noi să ne înveselească.

Plec fruntea în fața naturii

Sub binecuvântarea divină,

Și învolburez voalul firii

Cu sentimente ce nu poartă vină.

Înmiresmată îmi pare acuma

Poteca cu cireșii înfloriți,

Dorind ca să-nlătur bruma

De pe pomii de Soare însoriți.

lumini orbitoare

oferă strălucire

întinselor deșerturi...

alergând pe tabla de șah,

printre sloganurile

libertății,

nu simțim cum devenim 

încet-încet,

ținte...

pentru ambele părți

beligerante.

balanța se-nclină spre

sunetul amăgitor al

întunericului.

pilat sa spală pe mâini;

iar agentul inteligent artificial

ia decizii în numele nostru.

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

fără motiv,

câteva dalii

au-nflorit în

grădina devastată de-amăreală?

-nu, au spus albinele.

continuă să dăruiești lumii

măcar puțin

din bucuria ta

și vei fi fericit.

Iona

îndârjit vestitor

suspinând rugându-se înțelegând

puterea chemării la îndreptare-

izbăvită curățată scăpată

de-ntunericul iadului

cetatea 

ascultând tăcerea din

sfintele locașuri de rugăciune,

simt

adierile  calde ale cristalelor

în forma de spice de grâu,

ce-mi ating

genele.

este adevărat

că numerele negative

nu sunt simpatice

totuși

ele sunt necesare

în rostuirea vieții

intenția

poate schimba sensul

poate porni motorul voinței.