zboruri deasupra zidurilor circulare/6

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

Născută din pământ și apă,

Copilul Lui Dumnezeu,

Curat, sufletul meu,

Supus să cadă în groapă.

Păcatele din neam în neam

Ce mă urmăresc din umbră,

Simfonie sumbră,

Cu ele inima-mi hrăneam.

Aș fi vrut să fiu secundă,

Să fiu o clipă pe pământ,

Sau o adiere de vânt

Care-n trestii să se ascundă.

Îndrăznesc să cred în toate

Și în câte nu există,

Eu, simplă artistă,

Cu mii de vise întunecate.

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

Ploaia, furtună și vremerea rea este exact ce se întâmplă în zona mea

Astea ma liniștesc, cu ce e rău încep sa ma obisnuiesc

Vreau liniște, dar nu gasesc

De ce oare sa ma mai obosesc? 

Viata lovește peste tot

E nevoie de un antidot,

E rău de tot.

Îmi e frica și de umbra mea

 Dar nimeni nu vede, oare e bine asa?

Lumea zice sa iau în seama și faptul ca mi se întâmplă lucruri bune, 

Dar lucrurile nasoale ma umplu de spume. 

As fi vrut sa am viata de căcat de la început, dacă era asa acum, probabil nu era prea mult. 

Pur și simplu toate pe care mi le doresc, nu se îndeplinesc ceea ce e prostesc, nebunesc și deprimesc. Bye! 

Când ura-i zid de neclintit,

Și dreptul, șoaptă ce-a murit,

Când lanțul strânge, sufocând,

Doar un ecou, un gând, un zvon:

Revolta, flacără-n noapte,

Să rupă-n două orice șoapte,

Să-nfrunte frica, pas cu pas,

Să-nalțe glasul, demn și las.

Căci inima, sub jug tăcut,

Nu poate veșnic să se-nfrunte,

Și libertatea, vis pierdut,

Se naște-n zori, din grele fructe

.

Când ura-i lege, iar puterea,

Un zeu ce-și cere-nchinarea,

Doar lupta-i cale, mângâierea,

Spre-un mâine-n care speranța-i floare.

Ai căzut de șapte ori-

Ridică-te la a opta încercare,

Nu renunța în zori

De-ați cunoaște esența mare.

E greu atunci când n-ai cuvinte,

Când n-ai puterea de-a răspunde

Trăind primele-ți momente,

Fiind cele-și mai profunde.

Între Da și Nu nu știi ce să alegi

Ca să răspunzi ceea ce simți

Fără ca din nou ceva să negi

La întâmplarea neștiută - să eviți.

Încă nu-i târziu! De ce ții frâna?

Drumul ce nu-l vezi e liber,

Așteptă-n al său vis doar mâna 

Ce-i acoperă cumplitul ger...

28.11.24

vântul

unduios nestatornic

atingând dojenind risipind

crengile-nflorite de măr-

îmbrăcând acoperind oblojind

bătătoritul pătrunzătorul 

pământ

frica de moarte

e un factor generator de cercuri concentrice-

o piatră aruncată-n 

apele unui fluviu ce coboară-n 

hăul cascadei.

 primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n

fața minciunii.

din el purcede un altul mai viguros,

hrănit cu sofismele ignoranței,

definind  astfel șantajul.

sămânța lașității a-ncolțit-

 un fel de  reflex condiționat, 

 ce năpădește totul.

" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"

a conchis Nicolae Steinhardt.

lacul-

fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,

oglindește-ncercuri de ape

tremurătoarea lună;

vântul,

încă-amețit, după petrecere,

șoptește printre trestii,

descântece

de bube rele.

berzele și-au regăsit cu bucurie

vechile cuiburi.

 pe verandă,  calci pe cojoace,

priviți!

sub pălăria  Irinucăi,

s-au pitit

doua șopârle obraznice.

după ploaie

fără scăpare-s

fluturii ispitiți

de mireasma de abelia

privind apusul

prin prisma  rațiunii:

neprietenoase  sunt păsările;

ofilite-s florile;

oamenii,

din ce în ce mai distanțați,

nu se mai recunosc....

și

umbra poetului

trecând agale

printre stele...