Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Category: Love poems
All author's poems: Anna Dzengan
Date of posting: 16 февраля 2020
Added in favorites: 1
Views: 1810
Poems in the same category
Eternitate
Erai speranță, ca o floare înflorită,
Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,
Dar tu, încet, de lupte istovită,
Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.
Erai luminǎ-n visul meu din noapte,
Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,
Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,
Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.
Încet, ai devenit altcineva,
Aceeași, insǎ de nerecunoscut,
Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,
Fata pe care o iubesc de la-nceput.
În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,
Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,
Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,
Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.
Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,
Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,
Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,
Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.
Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,
Singur, în întuneric şi-n declin,
Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,
Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.
Zburătorul
28 ianuarie, dezastrul aranjat
Priviri,zâmbete, atingeri
Mesaje si un sentiment ciudat.
Erau subtile respingeri?
Convorbirile târzii..
Sau o simpatie spontană
Simțită de ambii...
Eșecul părea să crească,
Complimente, îmbrățișări, dans,
6 februarie, timpul insista să se oprească
Timizi, l-au ocolit prin vals
Naivitatea încerca să nu o saboteze
Confuzie,râsete,joacă
Rațiunea începea să cerceteze dar..
19.02, "noapte bună" rostit în soaptă
Ceasul a continuat să bată
Seară, plăcere, fiori
21 mai, ultima dată
Prizoniera dulcei închisori
Iar acum prieten drag, vreau să te întreb
Cum oare as putea...
Din minte să i te sterg?
Prezentul e aici, dar ei nu mai sunt
Speranta ușor a încetat
lacrimi,suspine, dor
Privirle lor deja s-au uitat..
Uneori îi apari în vise
Dar stie ca asta-i trecator
Flacăra oricum se stinse
Tu veșnic zburător.
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....
Stop!
Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" !
Dar sufletul meu are o limita...
A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte
Cuvinte spuse cu atata rautate
Atingeri si impingeri ,necurate!
Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ...
Le ascult si spun, STOP!
-U.A -
Eternitate
Erai speranță, ca o floare înflorită,
Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,
Dar tu, încet, de lupte istovită,
Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.
Erai luminǎ-n visul meu din noapte,
Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,
Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,
Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.
Încet, ai devenit altcineva,
Aceeași, insǎ de nerecunoscut,
Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,
Fata pe care o iubesc de la-nceput.
În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,
Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,
Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,
Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.
Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,
Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,
Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,
Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.
Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,
Singur, în întuneric şi-n declin,
Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,
Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.
Zburătorul
28 ianuarie, dezastrul aranjat
Priviri,zâmbete, atingeri
Mesaje si un sentiment ciudat.
Erau subtile respingeri?
Convorbirile târzii..
Sau o simpatie spontană
Simțită de ambii...
Eșecul părea să crească,
Complimente, îmbrățișări, dans,
6 februarie, timpul insista să se oprească
Timizi, l-au ocolit prin vals
Naivitatea încerca să nu o saboteze
Confuzie,râsete,joacă
Rațiunea începea să cerceteze dar..
19.02, "noapte bună" rostit în soaptă
Ceasul a continuat să bată
Seară, plăcere, fiori
21 mai, ultima dată
Prizoniera dulcei închisori
Iar acum prieten drag, vreau să te întreb
Cum oare as putea...
Din minte să i te sterg?
Prezentul e aici, dar ei nu mai sunt
Speranta ușor a încetat
lacrimi,suspine, dor
Privirle lor deja s-au uitat..
Uneori îi apari în vise
Dar stie ca asta-i trecator
Flacăra oricum se stinse
Tu veșnic zburător.
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....
Stop!
Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" !
Dar sufletul meu are o limita...
A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte
Cuvinte spuse cu atata rautate
Atingeri si impingeri ,necurate!
Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ...
Le ascult si spun, STOP!
-U.A -
Other poems by the author
Gânduri
Gânduri peste gânduri...
se roiesc în cap,
Citesc printre rânduri
dar din gând le scap.
Obosit de vreme
ca frunza de ploaie
sufletul mai geme
sub dorul care-l îndoaie.
Vorbele rostite
se pierd în tăcerea
șoaptelor șoptite
dulci ca și mierea .
Mă alint cu gândul
că totul se trece
precum bate vântul
într-o iarnă rece.
Mă împac cu gândul
ca-n viața aceasta trecătoare
suntem două urme clare
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Gânduri
Gânduri peste gânduri...
se roiesc în cap,
Citesc printre rânduri
dar din gând le scap.
Obosit de vreme
ca frunza de ploaie
sufletul mai geme
sub dorul care-l îndoaie.
Vorbele rostite
se pierd în tăcerea
șoaptelor șoptite
dulci ca și mierea .
Mă alint cu gândul
că totul se trece
precum bate vântul
într-o iarnă rece.
Mă împac cu gândul
ca-n viața aceasta trecătoare
suntem două urme clare
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.
Basarabia mea Draga
Între cer și între pământ
am făcut un legământ
l-am făcut pentru vecie
pentru neam și pentru glie.
Pe o palmă de pământ,
de două maluri scăldată
e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.
Ai trecut prin sabie și foc,
ți-au tăiat și din moșii
dar tu te-ai ținut în loc
cât strămoșii ți-au fost vii.
Au trecut ani peste tine
care amprenta și-au lăsat
Ai știut ce-i rău, ce-i bine
și în timp mândră ai stat.
Acum, câte secole la rând
meleagurile tale plâng
fiindcă generația de-acum
tot ce au, din tot fac scrum.
Livezi și vii în buruian,
lăsate din an în an
Case prin sat părăsite
și inimi săcătuite.
Credința mea este mare
că veni-va ziua-n care
tu vei fi înfloritoare
scăldată de-naltul soare.
Cânt de mierlă e graiul tău
binecuvântat de Dumnezeu
Doar în limba cea română
DORU își are rădăcină.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.