De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Poems in the same category
Liceu de George Bacovia în spaniolă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Escuela secundaria
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Maestros pedantes
Y exámenes difíciles...
Y hoy me haces estremecer
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud! –
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos –
hoy ya no soy yo
Y me duele la mente...
Ya no quiero nada -
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos... –
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Me diste al mundo
En las fuertes olas,
Tan indiferente...
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud!
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Ușa am inchis
Ne-am închis în noi
Și ușa am inchis-o
Privim șiret o umbră
Dar ea ne aparține
Parca am vrea sa spunem
Că am vrea iubire
Dar glasu-i sărăcit
De prea multă mâhnire.
De mult prea mult orgoliu
Și din prea multă bogăție
O sa murim săraci
Cu sufletul pătat
Ca-n viața asta tristă
Nevoia ne îmbie
Ușa sa o închidem
Dar e păcat, păcat.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lección sobre el cubo.
Se toma un trozo de piedra,
talla con cincel de sangre,
brilla con los ojos de Homero,
esta rayado con rayos
hasta que el cubito salga perfecto.
Después de eso besan el cubo innumerables veces.
con tu boca, con la boca de los demás
y especialmente con la boca de la infanta.
Después de eso se toma un martillo.
y de repente una esquina del cubo se desmorona.
Todos, pero absolutamente todos dirán:
- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!
¡Si no hubiera tenido una esquina rota!
Liceu de George Bacovia în spaniolă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Escuela secundaria
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Maestros pedantes
Y exámenes difíciles...
Y hoy me haces estremecer
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud! –
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos –
hoy ya no soy yo
Y me duele la mente...
Ya no quiero nada -
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos... –
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Me diste al mundo
En las fuertes olas,
Tan indiferente...
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud!
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Ușa am inchis
Ne-am închis în noi
Și ușa am inchis-o
Privim șiret o umbră
Dar ea ne aparține
Parca am vrea sa spunem
Că am vrea iubire
Dar glasu-i sărăcit
De prea multă mâhnire.
De mult prea mult orgoliu
Și din prea multă bogăție
O sa murim săraci
Cu sufletul pătat
Ca-n viața asta tristă
Nevoia ne îmbie
Ușa sa o închidem
Dar e păcat, păcat.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lección sobre el cubo.
Se toma un trozo de piedra,
talla con cincel de sangre,
brilla con los ojos de Homero,
esta rayado con rayos
hasta que el cubito salga perfecto.
Después de eso besan el cubo innumerables veces.
con tu boca, con la boca de los demás
y especialmente con la boca de la infanta.
Después de eso se toma un martillo.
y de repente una esquina del cubo se desmorona.
Todos, pero absolutamente todos dirán:
- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!
¡Si no hubiera tenido una esquina rota!
Other poems by the author
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Multe..!
Multe am făcut pășind prin viață
Dar recunosc și câte-s nefăcute,
Multe dintre ele sunt cunoscute
Dar rămân și unele necunoscute.
Cine ar putea vreodat'a spune
De câte ori s-a încurcat în ițe,
Și cum a reușit să le dezlege
Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?
Suntem o viță dacică de înțelepți
Și-avem darul de-a pune etichetă,
Ești vinovat, nevinovat plătește
Și-apoi vom face noi...anchetă.
Ne place să arătăm cu degetul
Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,
Iar când arătătorul se întoarce
Rușinea e mai mare..ca planeta.
Odat' am ridicat de jos o piatră
Și-am aruncat-o direct în țintă,
Dar s-a întors-napoi și m-a lovit
Precum un glonț ieșit din flintă.
Târziu am priceput că-n astă viață
Poți recolta doar ceea ce sădești,
Iar dacă inima-ți e plină de răutate
Nu te-aștepta ca bine să primești!
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Ne plouă..iubito!
Ne plouă iubito cu picuri reci
Dar, cum să simt că aș fi ud,
Când trupu-ți strâng, hulpav
Și-mi plac cuvintele ce le aud.
Pășim îmbrățișați și ne-amintim
De anii noștri ce-i purtăm în cârcă,
De ce-a fost greu sau bine-n viață
Și despre tot ce astăzi...ne încearcă.
Cândva credeam că timpu-i lung
Și vreme-aveam pentru socoată,
Acum simțim că anii-s numărați
Și că vom fi chemați...la judecată.
De sus luna ne luminează calea
Și ne arată pe unde să plutim,
Și din înalt, duios, pare să spună
Că timpul nu-i trecut, să ne iubim.
Nu stau să văd cum noru-o fură
Și dragăstos, soția îmi sărut,
Și mulțumiri înalț la Domnul
Că golu-n viață...mi-a umplut!
Iluzii!
De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,
De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.
Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,
Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.
Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,
Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.
Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,
Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.
L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,
Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.
Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,
Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.
Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,
Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.
La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,
De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.
Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,
Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.
Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,
Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Multe..!
Multe am făcut pășind prin viață
Dar recunosc și câte-s nefăcute,
Multe dintre ele sunt cunoscute
Dar rămân și unele necunoscute.
Cine ar putea vreodat'a spune
De câte ori s-a încurcat în ițe,
Și cum a reușit să le dezlege
Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?
Suntem o viță dacică de înțelepți
Și-avem darul de-a pune etichetă,
Ești vinovat, nevinovat plătește
Și-apoi vom face noi...anchetă.
Ne place să arătăm cu degetul
Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,
Iar când arătătorul se întoarce
Rușinea e mai mare..ca planeta.
Odat' am ridicat de jos o piatră
Și-am aruncat-o direct în țintă,
Dar s-a întors-napoi și m-a lovit
Precum un glonț ieșit din flintă.
Târziu am priceput că-n astă viață
Poți recolta doar ceea ce sădești,
Iar dacă inima-ți e plină de răutate
Nu te-aștepta ca bine să primești!
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Ne plouă..iubito!
Ne plouă iubito cu picuri reci
Dar, cum să simt că aș fi ud,
Când trupu-ți strâng, hulpav
Și-mi plac cuvintele ce le aud.
Pășim îmbrățișați și ne-amintim
De anii noștri ce-i purtăm în cârcă,
De ce-a fost greu sau bine-n viață
Și despre tot ce astăzi...ne încearcă.
Cândva credeam că timpu-i lung
Și vreme-aveam pentru socoată,
Acum simțim că anii-s numărați
Și că vom fi chemați...la judecată.
De sus luna ne luminează calea
Și ne arată pe unde să plutim,
Și din înalt, duios, pare să spună
Că timpul nu-i trecut, să ne iubim.
Nu stau să văd cum noru-o fură
Și dragăstos, soția îmi sărut,
Și mulțumiri înalț la Domnul
Că golu-n viață...mi-a umplut!
Iluzii!
De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,
De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.
Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,
Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.
Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,
Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.
Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,
Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.
L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,
Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.
Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,
Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.
Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,
Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.
La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,
De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.
Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,
Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.
Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,
Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!