Pe la toamnă iar...
pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze
tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze
se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul
pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul
noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul
stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul
Poems in the same category
Dulce-i somnul!
E dimineața cu soare-nșelător
Și vremea destul de răcoroasă,
Nu știu deloc cu ce să mă-mbrac
Că s-a anunțat a fi o zi ploioasă
Deschid fereastra cât mai larg
Să văd lumea pe ea ce poartă,
Privesc la cerul presărat cu nori
Și-mi pun veston și iau o gheată
Mă uit la orologiul din perete
Care indică ora șapte jumatate,
Spun Tatăl Nostru și mă-nchin
Cerând iertare și ceva sănătate
În grabă mare servesc micul dejun
Și strig către soție să se trezească,
Beau rapid o ceașcă mică de cafea
Și nu uit să-i spun să se grăbească
Cobor pe scări și îmi salut vecinii
Pornesc mașina și-ncep s-aștept,
Până apare Ea, mereu cu-ntârziere
Și cu viteză spre servici mă-ndrept
De luni și până vineri și ani buni
Eu dimineața spun să se grăbească,
Dar ce să faci când dulce-i somnul
Iar de o cert, începe să zâmbească!
Cântecul nopții
Cântecul nopții, adiere sublimă,
Înserarea misterioasă, vis de aur.
Ritmuri stelare, tainică simfonie,
În liniștea ce îmbrățișează timpul.
Nopțile cântă în ecouri fără margini,
Melodii de stele, în dans cosmic.
Notele se împletesc într-un cor divin,
Povești nespuse, secrete ascunse.
Sub cerul întunecat, cântecul răsare,
Ode ale tăcerii, povești neînțelese.
Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,
Cântecul nopții dezvăluie iubirea.
În umbra lunii pline, versurile dansează,
Sufletele se unesc într-o armonie tandră.
Cântecul nopții strigă către inimi ratace,
Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,
Înserarea îmbrățișează cerul senin.
Rimele se leagă într-un dans tandru,
În tăcerea ce ascunde visuri nebune.
Stelele cântă în lumini strălucitoare,
Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.
Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,
Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.
Prin întuneric, versurile se rostesc,
Povești nespuse prind viață în melodie.
Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,
În liniștea ce aduce alinare și armonie.
Sub lună plină, cuvintele se împreunează,
Sufletele se unesc într-o simfonie divină.
Cântecul nopții ne cheamă la visare,
În universul său
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Natalia
Amintiri din copilărie
Fiind cândva copil la sat,
Am cutreierat ulițele în lung și-n lat,
O viață zbuciumată de copilă,
Urcând și coborând a Măgurii Movilă...
Am fost și la prășit și la săpat,
La sfeclǎ, papușoi, la răsărită la furat,
La ferma unde mama mea trudea,
De zori și până noaptea se lăsa-
Acolo unde după ce ea a plecat,
Câinele în fiecare om să o găsească a încercat
Iar uneori dormeam în vie
Și tot cățelul ne ținea companie,
Iar alteori sub cireșul înverzit
Ah, ce multe sunt de povestit!!
A fost o vreme când ne trezeam cu noaptea-n cap,
Să mergem la tutun, la cules, la legat,
O zi întreagă petreceam muncind,
Iar seara ne prindea la poartă jucând,
Am fost la strâns pleavă și paie,
Apoi le căram la dos în căsoaie.
Duminica deseori la nuci mergeam,
Cu mama împreună le strângeam.
Cu bicicleta plecam la strâns buruian,
De la fântână apă cu căldările căram-
În una era apa bună de spălat,
În alta era apa bună de udat,
Din alta luam apă de băut
Și uite că așa copii am crescut.
Poate că atunci, tare demult,
De lucru în sat, era foarte mult
Iar noi nu ne dădeam seama,
Ce fericiți eram ajutând-o mama.
De unele clipe și acum ne amintim cu dor
Păcat, că astăzi tot mai multe sate ale copilăriei noastre mor...
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
Văd lumină…
Cu ochii triști, cu glasul mut,
M-afund în ruga cea creștină,
Ca duhul să îmi sufle-n lut,
În loc de viață doar lumină.
Cu pasul greu și-mpovărat,
Îmi car crucea în spate,
Iar ceru-mi pare mai uscat,
Și parcă urlete-l străbate.
Mi-e inima-ntr-un pumn de fum,
Și zarea dinainte frântă,
În urmă las dâre de scrum,
Căci pasul îmi mai arde încă.
Nici vântul nu-mi mai dă răspuns,
Nici pietrele nu cântă,
Ci doar tăcerea strigă-n plâns,
Durerea mea adâncă.
Mă rog, și simt că-ntr-un târziu,
Voi fi cuprins de pace,
Când focul, îndârjit și viu,
În rug de gheață se va face.
În sânge-mi curge timpul irosit,
Ca o sentință dată fără vină,
Mă prăbușesc în trupul obosit.
Și dintre oase… văd lumină.
Dulce-i somnul!
E dimineața cu soare-nșelător
Și vremea destul de răcoroasă,
Nu știu deloc cu ce să mă-mbrac
Că s-a anunțat a fi o zi ploioasă
Deschid fereastra cât mai larg
Să văd lumea pe ea ce poartă,
Privesc la cerul presărat cu nori
Și-mi pun veston și iau o gheată
Mă uit la orologiul din perete
Care indică ora șapte jumatate,
Spun Tatăl Nostru și mă-nchin
Cerând iertare și ceva sănătate
În grabă mare servesc micul dejun
Și strig către soție să se trezească,
Beau rapid o ceașcă mică de cafea
Și nu uit să-i spun să se grăbească
Cobor pe scări și îmi salut vecinii
Pornesc mașina și-ncep s-aștept,
Până apare Ea, mereu cu-ntârziere
Și cu viteză spre servici mă-ndrept
De luni și până vineri și ani buni
Eu dimineața spun să se grăbească,
Dar ce să faci când dulce-i somnul
Iar de o cert, începe să zâmbească!
Cântecul nopții
Cântecul nopții, adiere sublimă,
Înserarea misterioasă, vis de aur.
Ritmuri stelare, tainică simfonie,
În liniștea ce îmbrățișează timpul.
Nopțile cântă în ecouri fără margini,
Melodii de stele, în dans cosmic.
Notele se împletesc într-un cor divin,
Povești nespuse, secrete ascunse.
Sub cerul întunecat, cântecul răsare,
Ode ale tăcerii, povești neînțelese.
Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,
Cântecul nopții dezvăluie iubirea.
În umbra lunii pline, versurile dansează,
Sufletele se unesc într-o armonie tandră.
Cântecul nopții strigă către inimi ratace,
Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,
Înserarea îmbrățișează cerul senin.
Rimele se leagă într-un dans tandru,
În tăcerea ce ascunde visuri nebune.
Stelele cântă în lumini strălucitoare,
Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.
Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,
Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.
Prin întuneric, versurile se rostesc,
Povești nespuse prind viață în melodie.
Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,
În liniștea ce aduce alinare și armonie.
Sub lună plină, cuvintele se împreunează,
Sufletele se unesc într-o simfonie divină.
Cântecul nopții ne cheamă la visare,
În universul său
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Natalia
Amintiri din copilărie
Fiind cândva copil la sat,
Am cutreierat ulițele în lung și-n lat,
O viață zbuciumată de copilă,
Urcând și coborând a Măgurii Movilă...
Am fost și la prășit și la săpat,
La sfeclǎ, papușoi, la răsărită la furat,
La ferma unde mama mea trudea,
De zori și până noaptea se lăsa-
Acolo unde după ce ea a plecat,
Câinele în fiecare om să o găsească a încercat
Iar uneori dormeam în vie
Și tot cățelul ne ținea companie,
Iar alteori sub cireșul înverzit
Ah, ce multe sunt de povestit!!
A fost o vreme când ne trezeam cu noaptea-n cap,
Să mergem la tutun, la cules, la legat,
O zi întreagă petreceam muncind,
Iar seara ne prindea la poartă jucând,
Am fost la strâns pleavă și paie,
Apoi le căram la dos în căsoaie.
Duminica deseori la nuci mergeam,
Cu mama împreună le strângeam.
Cu bicicleta plecam la strâns buruian,
De la fântână apă cu căldările căram-
În una era apa bună de spălat,
În alta era apa bună de udat,
Din alta luam apă de băut
Și uite că așa copii am crescut.
Poate că atunci, tare demult,
De lucru în sat, era foarte mult
Iar noi nu ne dădeam seama,
Ce fericiți eram ajutând-o mama.
De unele clipe și acum ne amintim cu dor
Păcat, că astăzi tot mai multe sate ale copilăriei noastre mor...
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
Văd lumină…
Cu ochii triști, cu glasul mut,
M-afund în ruga cea creștină,
Ca duhul să îmi sufle-n lut,
În loc de viață doar lumină.
Cu pasul greu și-mpovărat,
Îmi car crucea în spate,
Iar ceru-mi pare mai uscat,
Și parcă urlete-l străbate.
Mi-e inima-ntr-un pumn de fum,
Și zarea dinainte frântă,
În urmă las dâre de scrum,
Căci pasul îmi mai arde încă.
Nici vântul nu-mi mai dă răspuns,
Nici pietrele nu cântă,
Ci doar tăcerea strigă-n plâns,
Durerea mea adâncă.
Mă rog, și simt că-ntr-un târziu,
Voi fi cuprins de pace,
Când focul, îndârjit și viu,
În rug de gheață se va face.
În sânge-mi curge timpul irosit,
Ca o sentință dată fără vină,
Mă prăbușesc în trupul obosit.
Și dintre oase… văd lumină.
Other poems by the author
Iluzia ploii
Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.
Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.
Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.
(Starea de grație #3#)
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Drept cine-o să mă chemi?
drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit
drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori
iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Pustiu...
Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.
Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.
Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...
Iluzia ploii
Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.
Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.
Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.
(Starea de grație #3#)
Ca mii de petale
Aleargă-n privire sclipirea de stele,
Din zâmbet sublim se aprinde-o scânteie,
Adoarme durerea și-ți lasă doar vise
Ca mii de petale în flăcări aprinse.
Lacrima-i curge şi seacă-ntr-o clipă,
Suflet se naşte-n privirea topită,
Corola de gânduri umbrește-un mister,
Ca mii de petale scăpate din cer.
Pulsuri de inimi tot bat fericirea,
Cântece sună trezind amintirea,
Imagini prind ochii și dulce te strâng,
Ca mii de petale dansate de vânt.
Admiră de-a pururi cereasca lumină
A ta frumusețe – o zare senină,
Din vise cad îngeri pe-arípi de plăcere
Ca mii de petale cu farmec de stele.
Drept cine-o să mă chemi?
drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit
drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori
iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Pustiu...
Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.
Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.
Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...