Pe la toamnă iar...

pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze

tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul


Category: Diverse poems

All author's poems: Mick Lorem poezii.online Pe la toamnă iar...

Date of posting: 9 февраля 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1223

Log in and comment!

Other poems by the author

Senzație #4#

simt fiecare strop de apă
arzând pe pielea mea
şi rând pe rând se tot usucă
din vina ochilor ce-ascund
privirea ta

mai știi
că nici fantasmă nu mai sunt
şi fără de atingeri
chiar mă poți atinge
iar hainele-mi se rup
și n-am nici armă
să te opresc de mă dezbraci
până la sânge

simt oxigenul dintre buze
înfulecând magnetizat distanţe
şi-atât de-aproape-ţi simt privirea
încât lumina
se transformă-n gloanţe

aici
acum
oriunde
mă vrei ca pradă-n gândul tău
îmbraci cătușele
ce-n chin îți leagă trupul
şi-aștepți să vină rândul meu

secundele îți taie firul rațiunii
pe care mal suntem
infern sau rai
şoaptele mele trăirile îți scaldă
şi-acum într-un moment
doar eu
sunt tot ce ai

More ...

Ce-ar fi dacă...

Ce-ar fi dacă am privi
cum își aruncă noaptea-n ape
lumina hainelor de zi,
cum printre șoapte
tainele-i preface
albeața norilor în gri?

Tot urmărind a zilei crimă,
am fi zărit cum la hotar,
văzduhul capătă rugină,
cum își îneacă
înfiorându-se stelar
coroana de lumină.

I-am fi lăsat pe-a umbrei cale,
pașii ce ne-au rătăcit
și-l auzim șoptind în vale
cum unduind privirea lunii
lacul tremură agale,

iar de mâini se vor uni
povestind tăceri cu ochii
în acest contur de noapte
până zori se vor ivi,
îți întreb furia sorții:
ce-ar fi dacă...
ne-am privi?

 

More ...

În palme

toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare

voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări

...

în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu

More ...

Și galopând aievea...

îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu

și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard 
complet în flama
iubirii cardinale

More ...

Pustiu...

Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.

Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.

Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...

More ...

Mă-nec în delta buzelor...

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

More ...

Poems in the same category

Epigrame I

Un pahar și încă trei,
Vinu-i zeu, păcat de-ai mei!

 

Visinata e un vis,
Pân’ mă culc sub paraclis.

 

Vinul curge, gându-i clar:
Hai să dorm și pe trotuar!

 

Beau un pic, mă țin pe drum,
Beau mai mult, sărut un prun.

 

Beau un vin, mă simt artist,
Mâine sunt doar alcoolist.

More ...

Să mă sting de dor..

Am o teamă ascunsă 

De culmi amețitoare 

Din adâncimea nepătrunsă 

De raza unui soare.

 

De cuvinte nerostite 

Pe buze ce frământă 

Emoții răgușite

Pe aripa mea frântă..

 

Bolta mi -e neliniștită,

Vântu suflă -n plete,

De valuri încolțită 

Mă scufund în noapte..

 

Cu frica -n mine cuibărită,

Încă mai sper să zbor 

Spre zarea fericită,

Să nu mă sting de dor..

More ...

FRAGMENTE DIN ZILE

Telefonul vibrează,

dar eu nu răspund.

Cafeaua se răcește,

iar gândurile mele

aleargă prin oraș fără hartă.

 

Străzile orașului

sunt pline de oameni

care nu se văd între ei,

dar fiecare crede

că își duce propria luptă singur.

 

Mă uit pe fereastră

și văd lumini care nu mă ating.

Încerc să strig,

dar vocea mea se pierde

între claxoane și reclame.

 

Totuși, ceva rămâne:

un zâmbet întâmplător,

o mână întinsă,

un mesaj care spune:

„nu ești singur”.

 

Și poate că asta e salvarea:

în lucrurile mici,

în atenția neplanificată,

în fragmentul de viață

care se oprește pentru o clipă

și ne face să respărăm.

More ...

,,Nu te enerva" în islandeză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Bara eitt orð

Sagt af handahófi

Ófyrirgefanlegt

Það slær mig niður.

 

hjartað trúir

Hugsun mælir það,

Þögnin er horfin

Að eilífu.

 

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

 

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

 

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin mín.

 

Bara eitt orð

Það vekur mig þungar hugsanir

Og bara með þeim

Það umlykur mig.

 

Það er öfund

Það kemur sem byrði

Og ólýsanleg martröð

Nóttin í draumnum lækkar.

 

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

 

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

 

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin.

 

Og þú munt vita

Að segja þér

Allavega,

allir sem

Ekki verða reiður!

 

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

 

Ekki verða reiður!

More ...

Crăciun cu Alexandra

Când zăpada cade-ntruna peste străzile pustii,
Așternând covoare albe și steluțe argintii,
Ea privea pe geam cum fulgii se pierdeau în infinit,
Lacrimi reci ca niște perle, ochii verzi i-au împânzit.
 
Pân-atunci mereu rostise rugăciuni fără ecou,
A știut că are parte de-un Crăciun fără cadou.
Și strângând păpușa-n brațe, Alexandra mult plângea,
De-ar mai fi măcar odată totul cum era cândva!
 
Pe o coală de hârtie colorată ea scria:
"Moșule eu nu vreau dulciuri, jucării sau altceva,
Vreau să vină tati-acasă azi, în seara de ajun
Vreau să mă ridice-n spate, steaua-n vârf de brad s-o pun!
 
Că-i plecat străin în lume de când eu aveam cinci ani,
S-avem noi mai bună viața, să câștige mai mulți bani,
Dar aș vrea în seara asta bradul când împodobim,
Tati, mami și cu mine toți în jurul lui să fim.
 
În martie anul ăsta m-a sunat de ziua mea
Și mi-a zis: "La mulți ani, Ale, de Crăciun ne vom vedea!"
De atuncea așteptarea parcă nu avea sfârșit
Însă uite, e Crăciunul și el încă n-a venit!
 
Dar se pare, sper zadarnic, asta nu se va-ntâmpla
Și mă doare fiindcă tati m-a mințit de ziua mea!
Dacă ți-ar păsa vreo clipă, n-ar mai fi copiii triști
Moșule, zău, câteodată mă întreb dacă exiști!"
 
Obosită și-ntristată, adormi din nou plângând
Dar în vis, pe cer apare o stea mare luminând
Și vedea cum mii de îngeri un brăduț împodobeau,
Mii de stele colorate, toate-n jurul ei dansau.
 
Undeva, de după lună, ca năluca se ivea
Sania de reni purtată și cu Moș Crăciun în ea!
Dar ce fac? Se-ndreaptă-ncoace, către ea, uite-i că vin!
Au aterizat în curte! Moșul are sacul plin!
 
Un sărut ca o părere coborî pe fruntea sa
Și încet deschise ochii, dar acum nu mai visa!
Lângă patul ei, brăduțul era gata pregătit,
Iar alături sta tăticul: "Puiul meu nu te-am mințit!"
More ...

Pretenții

Mai demult, strãmoşii noştri

Erau simpli şi modeşti:

Mâncau brânzã şi slãninã,

Purtau nume româneşti.

 

Dar veni modernizarea,

Ca un tãvãlug, din Vest:

Nu mai recunoşti românul

Nici în vorbã, nici în gest!

 

Nu mai ştie spune: "Bunã!"

Ci, "Hello!" şi "How are you?"

Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",

Cât şi "No!", în loc de "Nu!".

 

Bând un pumn de apã rece

- Fãrã sã fim provocaţi -

Ne prostim, pe zi ce trece

Precum "Geniul din Carpaţi".

 

Dacã vechea pãlãrie

O purta spre-obrazul stâng,

Astãzi poartã-n cap o creastã,

Cu "allurã" de nãtâng!

 

Nu mai pot lucra românii

Dacã nu primesc un "like";

Nici la stânã nu se urcã

Dacã n-au adidaşi "Nike"!

 

Cel ce-şi învelea piciorul

Cu obiele de viţel,

Poart-acum haine de firmã:

Numai DIESEL vezi pe el!

 

Sã ne vadã Cuza-Vodã

Ce figuri avem în cap! ...

Ne-ar şi înjuga îndatã

La un car fãrã proţap!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍