Mă-nec în delta buzelor...

Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.

Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.

Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...

Te rog,
te rog să mai rămâi
aprinsă doar pe-o clipă
în vaga nălucire,
să nu te uit
cum uită derutat pustiul
de existența sa 
și-a apei.

Te rog,
te rog să n-o învii,
șoptind aceeași vrajă
debusolată-n somn,
să nu mai mor,
albindu-mă-n pelur de rime,
cum noaptea moare
de rugină-n zori.

Te rog,
te rog să nu mai vii, 
mi-e liniștea pătrunsă
cu ochii de smarald 
și sunt ai tăi,
pe veci pierduți în firea mea
spre-a fi găsiți aievea
niciodată.

Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.


Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.


Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.


Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.


Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.

Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.

drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit

drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori

iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?

Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.

Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.

(Starea de grație #3#)

Tu mă mîngîi pe spate,

Eu te mîngîi în șoapte.

Tu cu cuvinte sub noapte,

Eu cu mîinile crăpate.

Tu zîmbești cu durere,

Eu plîng cu plăcere.

Tu mă iubești cu culoare,

Eu te iubesc, tare...

Inima mea nu știe carte,

Si nici parte nu-mparte

Eu o numesc împărate,

Căci te iubește pîn la moarte

Tu mă mîngîi în cap,

Eu te mîngîi cu drag.

Tu mă mîngîi pe mîină,

Eu te mîngîi cu rimă.

În lumea noastră, în reci culori, 

Un băiat rătăcește, în jocuri și dorințe,

Repetă greșeala, ce ne frânge inimile, 

În neînțelegere și în tăcere, ne despărțim triști.

Prin zori de zi și serile lungi și sumbre,

El evadează în lumi pline de fantezii, 

Timpul lui e un zbor fără rost și pierdere de timp, 

neștiind ca diferite persoane ne fac sa ne simțim mai vii.

În fiecare zi, cuvinte goale și absențe, 

El lasă distanța să crească și să strivească, 

În sufletul nostru, se ivește durerea apărută,

În lumea lui, timpul se scurge, iar iubirea ni se risipește.

În colțuri întunecate, ne-am pierdut amândoi, 

În tăcerea nopții, ne strigăm numele, fără de folos,

În inimile noastre, se ascunde tristețea,

În lumea lui, iubirea noastră e doar un fleac.

Așa că ne despartim, cu lacrimi și regrete,

Un băiat ce repetă greșeala, ne-a rupt din nou în două,

În inimile noastre, rămân doar amintiri frumoase,

Iar noi, neștiind ne aflăm pe căi separate..

În căutarea unui alt început, 

Un nou început, fără de rău.

Sunt femeie, sunt mamă. Sunt și soția unui bărbat. Știu durerea ce înseamnă, Dar ştiu şi fericirea mea cu alţii s-o impart. Sunt femeie și plâng, La bucurie și necaz. Îmi port crucea în fiecare zi, Ieri, mâine, azi! Sunt femeie și știu ce înseamnă dor, Dorul cel nemuritor. Când îţi aştepţi fiica sau feciorul, Din lungul lor zbor. Sunt femeie și vreau să fiu fericită Doar asta îmi doresc. Nu vreau să fiu o ispită! Vreau să fiu iubită și să iubesc. (Poezie de Vladimir Potlog)

Ești cel mai bun lucru pe care l-am avut vriodată

Cu tine am simțit cum e să fii fată:

Mică, firavă, iubită

Și enorm de mult prețuită.

Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!

"Bună dimineața prințesa"

Îmi voi aduce aminte mereu

Ale tale tandre cuvinte.

Uneori te mai văd prin vis,

Când mă trezesc mă simt tare trist..

Păcat că nu a mers la noi,

Nu am putut să fim unul pentru altul eroi...

Îți doresc doar fericire,

Să găsești pe cineva care să-ți ofere multă iubire...

Mi-e dor doar, de buzele tale

Și de ochii care mă priveau cu ardoare.

Eu voi fi bine,

Chiar și fără tine.

Dar mereu vei rămâne în inima mea,

Trădător- da!

Dar, doar tu mă ridicai în cerul al nouălea.

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

Uitat în dorul regăsirii mele

Ești draga , dulce alinare

În clipele cele mai grele

Mă picuri cu binecuvântare.

Mă port desculț ,așa te simt

Cum tu vibrezi prin mine

Chiar dacă de puțin mă mint

Îs fericit când sunt cu tine.

Ești caldă ori puțin mai rece

De calmă vii ori furtunoasă

Tu draga mea ,mereu mă trece

O liniște peste angoasă.

Aduci liniște pe al meu freamăt

Mă răcorești când fierb în clocot

Doar tu asculți cum al meu geamăt

Prin apa ta provoacă ropot.

Prin a mea inimă rănită

Tu săgetezi doar tresărire

Când cazi rapid ori liniștită

Ea iar visează la iubire.

Închid ochii ,te simt pe tine

Cum picuri pe a mea ființă

Fiorii reci treziți în mine

Doar zbucium dau la suferință.

Și ochii de îi voi deschide

Să văd iar curcubeu pe cer

În visul meu te voi închide

Să te găsesc când eu disper.