Și ce dacă...
Și ce dacă iarna vine
cernând fugii de zăpadă...
Eu, mă învelesc cu tine
lăsând sufletu-mi să cadă
în al drgostei cascadă.
Și ce dacă pe la geamuri
frigul a gravat flori albe
adunându-le drept lauri
și țesând din ele salbe.
Și ce dacă bate vântul
mult prea zbuciumat și rece
Este la fel ca și gândul
că, încă un an se trece
care a schimbat Pământul.
Și ce dacă în văzduh
se aud doar glas de ciori
iar pe lac, acolo-n stuh,
mai sticlesc doi ochișori.
Și ce dacă iarna vine
lăsând pomii dezbrăcați
Eu mă pitulesc în tine
precum conurile-n brazi
și te țin ca să nu cazi.
Și ce dacă iarna vine
și cad fulgii ca-n poveste
Eu mă plimb la braț cu tine
dulce îți șoptesc o veste...
Fericire, tu-mi faci zilele senine.
Drepturi de autor
Anna Dzengan 07.12.2020
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Anna Dzengan
Data postării: 16 februarie 2021
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1526
Poezii din aceiaşi categorie
Mă uit la somnul țării mele...
Mă uit la somnul țării mele,
Și lacrimile-mi curg șiroaie,
Căci doarme pusă-ntre zăbrele,
Şi-n jurul ei e frig și ploaie.
În somnul ei bandiții o tot fură,
Străinii-i scot și sângele din venă,
Iar nouă ni se vâră pumnu-n gură,
Și aplaudăm umili, lipsiți de jenă.
Dar până când ne vom pleca privirea,
Și vom tăcea cu frica-n piept zidită?
Nu-i somn, e moartea ce ne fură firea,
Și-o viață-n lanțuri ne va fi sortită.
Pământul scurmă nopți de suferință,
Copiii pleacă, visul li se frânge,
Iar vântul fură ultima credință,
Din satul părăsit ce-n taină plânge.
Și zilnic cred, că va veni dreptatea,
Din somn adânc se va trezi poporul,
Când va-nțelege că-i trădată vatra,
Că lanțul a-nrobit, pământul și odorul.
Și-atunci, din ploi, din lacrimi și tăcere,
Se va-nălța un strigăt de oțel,
Și-n ceasul sfânt, de mare înviere,
Vom rupe lanțul, și vom ieși din el!
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Dor
Nu mă duce dorule
Unde-s negre apele.
Nu mă duce nicăieri,
Unde există doar ieri.
Nu mă duce unde-s cruci
Și viețile la răscruci.
Nu mă duce la iubiri,
Care dor și au amintiri.
Dorul doare, dorul plânge,
Inima în două îmi frânge.
Dorul arde și te îndoaie,
Ca pe o creangă după ploaie.
Dorule eu ți-oi cânta,
Inima nu-mi frământa.
Dorule du-te departe,
Să nu te mai simt în noapte.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Mă uit la somnul țării mele...
Mă uit la somnul țării mele,
Și lacrimile-mi curg șiroaie,
Căci doarme pusă-ntre zăbrele,
Şi-n jurul ei e frig și ploaie.
În somnul ei bandiții o tot fură,
Străinii-i scot și sângele din venă,
Iar nouă ni se vâră pumnu-n gură,
Și aplaudăm umili, lipsiți de jenă.
Dar până când ne vom pleca privirea,
Și vom tăcea cu frica-n piept zidită?
Nu-i somn, e moartea ce ne fură firea,
Și-o viață-n lanțuri ne va fi sortită.
Pământul scurmă nopți de suferință,
Copiii pleacă, visul li se frânge,
Iar vântul fură ultima credință,
Din satul părăsit ce-n taină plânge.
Și zilnic cred, că va veni dreptatea,
Din somn adânc se va trezi poporul,
Când va-nțelege că-i trădată vatra,
Că lanțul a-nrobit, pământul și odorul.
Și-atunci, din ploi, din lacrimi și tăcere,
Se va-nălța un strigăt de oțel,
Și-n ceasul sfânt, de mare înviere,
Vom rupe lanțul, și vom ieși din el!
colaj//2
fior de singurătate,
cerul-și apleacă tâmpla rece,
mai aproape
de zbuciumul valurilor.
șuvițe de păr argintiu,
intr-un zbor frenetic de fluturi ,
ating copacii.
câțiva călători solitari,
așteaptă
la colțuri de străzi
sau după garduri,
chemarea
la cină.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Dor
Nu mă duce dorule
Unde-s negre apele.
Nu mă duce nicăieri,
Unde există doar ieri.
Nu mă duce unde-s cruci
Și viețile la răscruci.
Nu mă duce la iubiri,
Care dor și au amintiri.
Dorul doare, dorul plânge,
Inima în două îmi frânge.
Dorul arde și te îndoaie,
Ca pe o creangă după ploaie.
Dorule eu ți-oi cânta,
Inima nu-mi frământa.
Dorule du-te departe,
Să nu te mai simt în noapte.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Alte poezii ale autorului
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.
Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.
Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.