1  

Cred că am talent

Cred că am talent să stric tot ce-i frumos,
Să sap o prăpastie-n loc de-o cărare,
Să pun o piatră de moară pe-un suflet milos
Și să transform liniștea-n strigăt și jale.
 
Am darul ăsta ciudat, moștenit de la oră,
Să vin totdeauna când nu e voie,
Să sting cu-o-ntrebare o caldă auroră
Și să las în urmă oameni la nevoie.
 
Mă uit în oglindă și văd un artist
Care-și aplaudă singur ruinul,
Un meșter iscusit, melancolic și trist,
Ce-și bea cu nesaț singur, veninul.
 
Și ce dacă lumea mă crede pierdut?
Eu știu să construiesc din cioburi palate,
Și dacă iubesc... e un har nevăzut:
Să dărâm tot ce-am strâns cu atâtea păcate.

Category: Confessional poems

All author's poems: Vladislav Varzari poezii.online Cred că am talent

Date of posting: 29 October

Timp de citire: ~2 min.

Views: 258

Log in and comment!

Other poems by the author

Visul IV

Promisiunea 

Mă plimbam fără o țintă anume pe aleile înguste ale unui parc întins, cufundat într-o liniște deplină. Copacii înalți, cu coroane bogate și verzi, își întindeau ramurile peste drum, neatinși de vreo urmă de uscăciune sau degradare. Totul în interiorul parcului părea neatins de timp. În schimb, dincolo de limitele acestui spațiu verde, prin deschiderile dintre frunzișuri, se zăreau clădirile orășelului — multe dintre ele masive, cu fațade din piatră tăiate de crăpături adânci, lăsând să se vadă aceeași amprentă a părăsirii.

Am continuat să pășesc pe aleile pietruite, auzind doar pietrișul mărunțit sub tălpi. Pe măsură ce avansam, aleile s-au ramificat, ducând spre o zonă mai deschisă, amenajată cândva ca spațiu de joacă. Echipamentele din jur arătau părăsite, iar puțin mai departe de ansamblul principal, la marginea unui pâlc de copaci, se afla un scrânciob vechi, solitar. Era o structură simplă din lemn și fier tăcut, decolorat de trecerea anilor.

Pe scândura de lemn a acelui scrânciob ședea Ana, îmbrăcată în rochia ei simplă. Stătea nemișcată, privind spre pământ.

M-am oprit pentru o secundă, apoi am reluat mersul spre ea. Când am făcut ultimii pași, sunetul pașilor mei pe pământul bătătorit a făcut-o să-și ridice ușor capul. M-a văzut și s-a ridicat imediat în picioare. Deși chipul îi rămânea mai departe imposibil de distins, învăluit într-o umbră difuză ce refuza să dispară, ochii ei de culoarea rubinului adâncit în maro mă priveau fix, reflectând o strălucire clară în lumina neutră a parcului.

S-a apropiat câțiva pași de mine și s-a oprit la mică distanță. Când mi s-a adresat direct, în vocea ei subțire și lină se simțea o nuanță vizibilă de agitație și nerăbdare, dar împletită în mod straniu cu un calm profund:

— Vlad, unde ai fost? Te-am așteptat tot timpul ăsta... să nu mă mai lași singură niciodată.

Cuvintele ei au rămas suspendate în aerul nemișcat al parcului. Am privit-o fără să fac vreo mișcare bruscă, simțind cum greutatea acelei promisiuni nerostite încă se așeza între noi, în timp ce în fundal scrânciobul vechi rămânea complet nemișcat sub umbra copacilor.

More ...

Un...

Un val de gânduri negative

Mă lovește din când în când,

Și-mi răscolește mii motive

Să mă cufund într-un alt gând.

 

Un strop de teamă mă apasă,

Când umbre cad pe-al meu perete,

Și liniștea din a mea casă

Se pierde-n mii de tăceri mute.

 

Un pas mai am spre-o altă lume,

Unde lumina-i doar un vis,

Și caut disperat un nume

Pe-un cer întunecat, închis.

 

Un ultim far în noapte tace,

Ca speranța să nu moară,

Și-n suflet se așterne-o pace

Ce-alungă norii de afară.

 

Un scâncet slab din depărtare

Îmi mângâie cu dor obrazul,

Și-mi dă o nouă-nflăcărare,

Să pot învinge-n tot necazul.

 

Un nou amurg deschide poarta

Spre un matinal și blând hotar,

Unde-mi reiau în mână soarta,

Pășind spre mâine, ca un nou dar.

More ...

Ce înseamnă să fii om?

Ce înseamnă să fii om într-o lume de gheață,

În care secundele curg ca un ceas necruțător,

Să porți pe umeri o scurtă, trecătoare viață

Și-un suflet ce cere mereu un alt zbor?

 

Înseamnă să știi să plângi fără o vină,

Să ierți o greșeală ce greu te-a lovit,

Să cauți prin noapte o scânteie de lumină

Și să te ridici când totul s-a prăbușit.

 

Înseamnă să fii o punte între lut și stele,

Să ai în piept un ocean de tăceri,

Să arzi deopotrivă în mii de doruri grele

Și să te întorci mereu la propriile-ți ieri.

 

E să simți că durerea te rupe în două,

Dar mâine tot tu să găsești un cuvânt,

Să crezi iar în soare după o ploaie nouă

Și să lași după tine un simplu legământ:

 

Că n-ai fost o stâncă de neclintit pe lume,

Ci-un fir de iarbă bătut de vânt și de scrum,

Care a știut să iubească, să sufere și să spere...

Și-a lăsat o lumină pe-un întunecat drum.

More ...

Rădăcinile mele

El nu purta mătase, nici haine de oraș,

Ci-o cămașă veche de lucru și-un simplu guler ras,

Mirosul slab de lemn și liniștea-n spate,

Când se-ntorcea din vie, cu pași egali, la noapte.

Nu-i plăceau vorbele multe, nici sfaturile lungi,

El îți arăta cum în viață, frica s-o alungi;

Ținea un pahar de cristal , cu apă rece și pură,

Și-și ștergea fruntea de sudoare, după munca dură.

Ne-am așezat o dată pe-o bancă de brad cioplită,

Fără să spunem vreun cuget, cu lumea-n fața oprită;

El a tăiat o felie de pâine cu briceagul lui bun,

Și mi-a dat-o-n tăcere, ca pe-un legământ străbun.

Acolo-s înfipți toți anii, în scândura de la ușă,

În urmele de pe vatră, în fiecare fir din cenușă;

Și-acum, când privesc în oglindă și văd asemănarea,

Știu că din el mi se trage și pasul, și toată cărarea.

 

More ...

Căderea în sine

Am încercat să scriu despre liniște, dar tocul mi s-a rupt în cerneală,

am lăsat o urmă lungă, neagră, ca o tăietură pe hârtie.

Lumea de afară aleargă, își vinde timpul pe o noimă banală,

iar eu stau în mijlocul camerei și-mi număr rănile din știulete și vie.

 

E o tăcere aici care sună ca un geam spart în miez de iarnă,

un ecou al pașilor tăi pe o scândură veche, putrezită.

Toate cărțile pe care nu le-am citit ne-au luat ostatici și ne toarnă

pe gât aceeași poveste despre o dragoste prost rânduită.

 

Ce ne-a rămas din tot ce-am fost, din toată setea asta curată?

Doar un scrum pe care îl suflăm de pe marginea patului,

și-o frică veche, de neînțeles, care ne mângâie pe la spate,

ca o adiere rece venită direct din inima păcatului.

 

Mă uit la palmele mele: sunt goale și miros a lut și a vreme.

Nu mai am ce să cer, nu mai am unde să fug sau să mă ascund.

Și totuși, în bezna asta în care sufletul meu se teme,

există un singur adevăr pe care nu pot să-l mai ascund:

 

Că ne place durerea asta. Că ne place să ne sfâșiem în tăcere,

să fim propriii noștri călăi, propriii noștri martiri,

să ne hrănim din propria vină, din fiecare cădere,

și să murim de mii de ori... doar ca să simțim că mai trăim.

More ...

Rănile mă mint

Aș vrea să cred că adevărul doare

Doar prima oară, ca o lamă-n vânt,

Dar el se-ntoarce zilnic, cu-o-ncruntare,

Și ne măsoară pașii pe pământ.

 

Eu tot căutam o lege nepătată

Prin care să ne scriem un alt rost,

Dar viața e o rană-nchegată

Ce ne minte frumos despre ce-am fost.

 

Ne spunem că durerea ne-a-nvățat

Să fim mai drepți, mai limpezi și mai puri,

Dar adevărul gol e-un magazin furat

Unde-am lăsat speranța între ziduri reci și duri

 

Și rănile mă mint cu-atâta artă,

Îmi pun pe frunte lauri de-apus,

Când tot ce am e-o pagină purtată-n viață

De vântul care-a coborât și nu s-a mai supus.

 

Adevăr nu-i decât tăcerea care vine

Când te oprești din luptă, obosit,

Și-nveți, în sfîrșit, cu milă pentru tine,

Că nu-i nimic de spus. Dar totuși, ai mințit.

More ...

Poems in the same category

Taina vinului retras

Sa intorci priviri e o aromă fină

Ca taina unui vin demult gustat,

Chiar dacă cel ce-a pus-o în lumină,

S-a retras din cupajul învătat.

 

lar lacrima de ieri nu a fost slăbiciune,

Ci doar dovada unui suflet  pur

O irosire de trăiri si pasiune

Ce s-a topit în orgoliul din jur.

 

O falsă pierdere-i de fapt o salvare,

Când se înțelege ecuația propriei valori

Trecutul devine o umbră-n depărtare,

Un fundal sters ce nu mai dă fiori.

 

Rămâne liniștea de-a merge înainte,

Pe-un drum spectaculos si regăsit,

Lăsând în urmă doar simple cuvinte

Și un capitol, ce greu s-a mai sfârsit...

More ...

Parfumul unui timp apus

S-a așezat pe timp o pânză fină

Și tot ce-a fost e astăzi doar trecut.

Privesc acum cu mintea mai senină

La tot ce am iubit și s-a pierdut.

 

Mă-ntrebi prin gânduri dacă mi-este bine,

Răspund zâmbind... durerea s-a redus.

S-a așezat o liniște în mine,

De când apusul nostru a apus...

 

Dar nostalgia încă mai strecoară,

Prin amintiri, ecouri din trecut...

Un vin rămas promis, în seară,

Ce-a fost lăsat și-acum neînceput.

 

Sunt bine-acum, în sinea mea,

Mi-am regăsit seninul din privire.

A fost o vreme lungă și prea grea,

Dar am tradus durerea în iubire.

 

Rămasă-i doar o grijă de departe,

O rugăciune-n nopțile cu greu...

Să ai o viață ca un text din carte,

Chiar dacă-n ea nu mai exist și eu.

 

Așa se-nchide blând, fără durere,

Capitolul din tot ce ne-a legat.

Lăsănd în urmă șoapte și tăcere

Și un parfum de timp îndepărtat.

More ...

O lungă noapte-n viață

Îți mai aduci aminte cum turnai în cristale

Un soare de rubin, din vechi podgorii stors?

Tu m-ai inițiat în magica licoare,

Dar timpul s-a scurs iute și n-a fost loc de-ntors...

 

Mi-ai dezvelit misterul licorilor curate,

M-ai învățat cum gustul se simte-n mângâieri,

Dar vorbele de-atunci au fost deșarte toate,

Iar mândra promisiune s-a stins, ca stelele când pier...

 

Mi-ai pus în suflet soarele și l-ai luat înapoi,

Paharul este gol acum și marea de tăcere

Se-ntoarce ca un val pustiu și rece peste noi...

Mi-ai luat din cupe vinul și ultima plăcere!

.......................................................

Rămân doar eu cu umbra și-un dor de neatins,

Sub un apus de soare ce mult prea trist s-a stins.

.........................................................

Pe masă stă doar sticla, un monument de gheață,

Iar taina ce-am aflat-o pierdută-i printre vii,

Mi-ai dat o scurtă rază și-o lungă noapte-n viață,

Lăsându-mă în umbră, sperând că vei veni.

 

Azi nu mai sunt reproșuri și nicio rugăminte,

Lăsăm tăcerea albă să cearnă peste noi,

Un dor discret și nobil rămâne înainte,

Fără priviri în lături, fără pași înapoi.

 

Secundele se pierd în fire de nisip,

Iar cupa de cristal e doar un ciob de gheață,

Păstrând în transparență chipul tău rătăcit ,

O scurtă rază-n noapte, o lungă noapte-n viață.

 

Dar taina n-a pierit, ea stă închisă-n sticlă,

Ca un ecou curat din vremuri de demult,

Chiar dacă azi lumina e palidă și mică,

În marea de tăcere eu încă te ascult.

............................................................

Ai in pahar sublimul... în seri cu lună plină,

Dar gustul lui de astăzi iti e un simplu chin,

Căci ai rămas cu taina, dar fără de lumină,

Un meșter singuratic ce bea un rece vin.

More ...

Prin oraș

Umblu,
Mă plimb iar pe afară
Arde,
Soarele mă omoară
Colind,
Orașul ăsta mare
Văd,
Că vanitatea nu dispare
Pierd,
Voința asta tare
Curge,
Luna de prin zare
Merg,
Acasă la culcare
Dorm,
Fără nicio scăpare.

More ...

Tăcerea dintre două pahare

Lovită din nou de a ta absență 

Mă aplec umilă cu reverență, 

Că după atâta dependență 

Nu mai doare a ta indiferență.

 

Și-mi amintesc că indiferența 

E o lipsă gravă de respect.

Știi?...O vorbă ar fi făcut diferența 

Între ce e greșit și ce-i corect.

 

Și după atâta luptă oarbă 

Cu tot ce în urmă ai lăsat, 

Sufletul, de azi nu te mai rabdă... 

Dorul, de-atâta umilință... a secat.

 

Înverșunat l-ai transformat

Din simț sublim, într-un mare păcat.

... Și știi prea bine că nu s-a meritat

Să fii lecție, în loc de-un vin... îmbrățișat.

 

Lecție cruntă și mult prea dură 

Ce mi-ai predat-o fără milă, 

Știindu-mi inima de tine plină

M-ai lăsat în a neputinței viitură.

 

Căci, să ard de dor și de dorințä 

S-aștept un semn, să văd ceva 

A fost un fel dement de umilință.

....Hrănit din speranța unui altceva...

 

...Să mai caut scuze e banal 

Ție...om bun, dar cu tăceri,

Când ți se pare atâta de normal 

Puțin din timpul tău, să nu-mi oferi.

 

Pașii mi-i duc spre "nu știu unde"

Purtând vise și dorințe mărunte. 

Mă rog să uit ce nu mai are rost

... Vreau inima s-o țin la adăpost.

 

Că-i o minciună grosolană 

Să ofer respect și să aștept,

Un om căruia i-a priit uitarea

Și n-a simțit măcar, o urmă de regret...

 

Rămâne să ofer doar ce primesc,

Să mă respect și să fiu curajoasă.

Și-ntr-un final poate te uit...

Să pot fi demnă de cei ce mă văd valoroasă.

....................................

S-a terminat cu tot ce-a fost iluzie și dor,

Pășesc spre viitor cu fruntea ridicată,

Lăsând în urmă trecutul pierdut și trecător

Și tăcerea dintre două pahare... uitată.

More ...

Fluturele

Iată când soarele nu-mi va mai răsări
și când nori gri sufletu-mi vor răstigni
să vă amintiți de mine frumos
ca pe o lumină ce v-a mângâiat duios.

 

Iar când inima îmi va putrezi
sper fericire-n suflet să vă învii,
prin amintiri dulci de mai demult;
să nu-mi duceți dorul mult prea mult.

 

Și când marea mergeți s-o vedeți,
sufletul meu mult prea departe va fi,
însă mă voi afla în fiecare val
ce-l vedeți și-l veți simți.

 

Printr-un apus colorat în zori,
să știți mereu că vă voi zâmbi
iar când un fluture mare vă înconjoară
să știți că mereu aceea eu voi fi.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍