2  

Cum să-ți spun?

Cum să-ți spun că timpul nu mai are

Nici umbră, nici o oră de oprit,

Că mergem pe-o cărare de pierzare

Și-am știut-o parcă, dar n-am știut să fii iubit?

 

Pășesc prin propria-mi tăcere

Și-mi caut chipul în oglinzi străine,

Un asfințit ce-și caută putere

Să moară-n pace, fără să suspine.

 

Aș vrea să-ți descifrez în taină clipa,

Când totul se preface-n humă și-n cuvânt,

Când marea își întinde iarăși aripa

Și ne înghite-n vechiul legământ.

 

Dar cum să-ți spun când gura e o rană

Și sufletul e-un un templu pustiit,

Unde lumina-i doar o părăsită stană

Și tot ce-am fost e-un vis neîmplinit?


Category: Thoughts

All author's poems: Vladislav Varzari poezii.online Cum să-ți spun?

Date of posting: 27 October

Timp de citire: ~2 min.

Views: 196

Log in and comment!

Other poems by the author

Iubire cu venin

Ne-am adunat în două jumătăți

Ca două vase sparte pe-același mal,

Păstrând în noi aceleași vechi păcate,

Împărțiți egal în acest joc fatal.

 

Jumătate din mine te mai strigă-n noapte,

Te caut printre pliurile de pernă și noroi,

Iar cealaltă jumătate își caută dreptate

Și-ți numără tăcerile ce cad între noi.

 

Iubirea noastră n-a fost niciodată

Doar cer senin sau numai un abis;

A fost o rană dulce, de-o potrivă luată,

Un strop de viață și-un sfărâm de vis.

 

Ne-am dat atâta cer, dar ne-am dat și tihnă,

Ne-am înghițit cuvântul, ne-am băut veninul,

Și-am stat de-atâtea ori în aceeași lumină

Așteptând să ne despartă tot pe-amândoi destinul.

 

Și astăzi ne-mpărțim la fel, în mod cât mai firesc:

O jumătate de dor, o jumătate de uitare,

Încă te urăsc pe jumătate... încă te iubesc,

Iar despărțirea asta n-are nicio-mpăcare.

More ...

Ochii lumii interlope

În umbrele nopții, se strecoară ușor,

Ochii ce-n stradă poartă-al lor fior,

Privesc prin minciuni, prin ziduri și fum,

Sfidând orice lege, pe-al sorții drum.

 

Licăresc în întuneric, reci și străini,

Fug de lumină, de vise și spini,

În dansul tăcut al nopților grele,

Ascund povești ce nu pot fi rele.

 

Dar ochii aceștia, deși sunt de gheață,

Poartă în suflet o altă povață,

Sub straturi de teamă, de durere, răni,

Se-ascunde-o poveste cu zâmbet și ani.

 

Ființe pierdute, în negura lor,

Caută răspunsuri sub praful ușor,

Iar ochii lumii interlope, pustii,

Rămân martori tăcuți ai durerii târzii.

More ...

Furculița de argint

O rază slabă, rece, prin geam s-a strecurat
Și a atins pe masă un luciu uitat:
O furculiță veche, din argint greu, curat,
Ce poartă amintirea unui trecut bogat.
 
A stat la nopți de gală, pe pânză de mătase,
În mâini catifelate și la ospețe bogate,
A ascultat șoapte, râsete și zvonuri,
În vremuri de poveste, pline de onoruri.
 
Tridentul ei subțire, prin mii de ani purtat,
Privește-acum tăcerea ce-n casă s-a lăsat.
Cu dinții ei de umbră, senină și bătrână,
Oprește timpul-n loc și doarme-n a mea mână.
 
Nu mai păstrează astăzi din vremea de altădată,
Dar are-n lustrul rece o lume adunată:
Povești cu domni și doamne, secrete din trecut,
Ce într-o furculiță de argint s-au așternut.
More ...

Penița de sânge

Nimic din ce e scris nu e minciună,

Când cuvântul cere din trecutul meu;

Ea adună din umbră și din greu,

Iar gândul pur în noapte îl cunună.

 

Nu torn cerneală rece pe hârtie,

Ci dau o cale formei din abstract;

Fiecare cuvânt devine pact,

O urmă ce-n tăcere o să vie.

 

Se arde mintea-n focul ei primar,

Dar din cenușă ideea se ridică;

Nu mai există dubiu, nici o frică,

Când gândul e trecut prin al său jar.

 

Trăiești prin vers când forma e deplină,

Iar autorul tace în fundal;

Penița trece un drum vertical,

Din ardere spre pura ei lumină.

More ...

Ce mai faceți, Maiestate?

Vă scriu din timpurile fără de cetăți,

Când granițele s-au mutat în suflet,

Din țara ce-și uită frații uneori

Și-și vindecă durerea printr-un urlet.

 

Ce mai faceți, Maiestate, acolo-n piatră,

La Putna unde candela mai arde?

Aici, la noi, se sting focurile-n vatră,

Iar dorul de acasă e departe.

 

Ați ridicat biserici după luptă,

Să mulțumiți Cerului pentru pământ.

Azi ne e privirea tot mai ruptă

Și prea puțin din ce-am primit e sfânt.

 

Pădurile ce vă strângeau oștirea

Se vând pe bani puțini la drumul mare,

S-a ieftinit până și amintirea,

Iar codrul nu mai are îndurare.

 

S-au înstrăinat și dealurile sfinte

Pe unde altădată ropoteau copite,

Iar râurile noastre, fără de cuvinte,

Plâng pietrele de glorii părăsite.

 

Mormintele strămoșilor sunt mute,

Purtăm pe ele buruieni și tăcere,

În timp ce minți străine și prefăcute

Ne cer să vindem ultima avere.

 

Ne-am rătăcit în liniști confortabile,

Nici nu mai știm ce înseamnă să luptăm,

Purtăm pe umeri haine trecătoare

Și uităm limba în care ne rugăm.

 

Urmașii dumneavoastră, Maiestate,

Pleacă prin lume pâinea să și-o caute;

Rămân doar bătrânii cu umerii plecați,

Plângând la porți în sunete de flaute.

 

Satele noastre zac astăzi pustii,

Pragurile-s reci, iar vetrele uscate,

Copiii cresc departe de câmpii,

Fără să știe cine le-a fost frate.

 

Rămân bătrânii singuri la ferestre,

Cu ochii stinși privind spre drumul lung,

Așteaptă din străini vreo caldă veste,

Dar lacrimile lor la cer nu ajung.

 

Trăim o vreme făr’ de demnitate,

În care adevărul este pus în lanț,

Vindem istorii pentru o jumătate

De pâine neagră aruncată-n șanț.

 

Și totuși... uneori, când noaptea cade,

Simțim cum spada dumneavoastră tună

Prin sângele ce încă nu se pierde,

Căutând o cale iar să ne adune.

 

Poate că nu mai știm să fim eroi,

Dar ne e dor de demnitatea de altădată.

Iertați-ne că am uitat de noi,

Măria Ta... cu inima curată.

More ...

A doua față

Îți întinde o mână când te vede jos,

Te bate pe umăr cu vorbe de bine,

Îți zâmbește larg, prietenos și frumos,

Și pare că și-ar da și sufletul pentru tine.

 

Dar ea e doar masca ce-o poartă în vânt,

Un chip de aramă lustruit la lumină,

Căci dincolo de-acest fals legământ

Se ascunde a doua lui față, străină.

 

Când totul e bine și drumul e drept,

El merge alături, un frate ales,

Dar cum a venit un necaz în piept,

Îl vezi cum se schimbă... are un alt înțeles.

 

Atunci îi cad hainele de pe el rând pe rând,

Și vezi cum prietenul drag de altădată

Își scoate cuțitul pe furiș de curând

Și-ți râde prin spate... cu fața schimbată.

 

Te uiți la el mut și nu-ți vine a crede

Cum ochiul ce plângea odată cu tine

Acum te privește rece și cum vede

Să te distrugă pe tine pentru al său bine.

 

Să n-ai încredere-n zâmbetul pus pe față,

Nici în jurămintele spuse pe loc,

Căci omul își arată adevărata față

Abia când prietenia se trece prin foc.

More ...

Poems in the same category

Necreat

Necreat e gandul...

Si totusi noi cream amintirea viitorului,

Atasam himera de intentie, s-apoi, rusinati de impudenta,

O-nchidem in colivia moralitatii pentru a avea pe ce da vina.

More ...

Acum ce?

Ne-am lăsat de bunăvoie

În închisoare "inteligentă",

Uitând de reala nevoie,

Și de viața existentă.

 

Atâta s-a schimbat –

Se uită lucrurile frumoase.

E posibil înapoi de dat,

În amintiri acelea prețioase?

More ...

Epilog

Se rupe cerul într-un geamăt surd,
Iar eu, copil al umbrelor, îmi croiesc
Drumul printre amintiri cu genunchii goi,
Acolo unde nici tăcerea nu îndrăznește să pășească.

More ...

Primavara rece

 

Ploaia cade rece, rece,

Pe pământul încă adormit,

Un fior rece se strecoară,

Pe sufletul meu obosit.

 

Vântul bate cu putere,

Frunzele uscate le smulge,

Le duce departe, departe,

Ca un vis ce se rupe.

 

Soarele se ascunde după nori,

Lumina lui slabă abia se strecoară,

O zi tristă, o zi rece,

O zi de primăvară amară.

 

Dar ploaia e necesară,

Să ude pământul uscat,

Să dea viață florilor,

Să aducă verdele înapoi.

 

Chiar și în această zi rece,

Speranța încă înflorește,

Știu că soarele va reveni,

Și primăvara va fi din nou frumoasă.

More ...

Ganduri

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

More ...

Lacrimile

Lacrimile mi le șterg

Dar ele pe obraji tot alerg, 

Și de ce așa s-a întâmplat? 

De ce în aceasta situație mam aflat?

 

Ma simt strivita

Nimănui nu-s trebuită, 

Și sunt singură, dar tac

Nu vreau sa ma mai prefac! 

 

Să mă prefac ca sunt bine, 

Dar inima vrea să se dezbine

Tac, dar inima vrea sa strige

Căci tot cuvântul rău mă frige... 

 

Lacrimile curg și curg

Și eu nuștiu de ce mă distrug, 

Poate că cuvintele celea

Mi-a frânt inima, care mă durea ... 

 

Durea de disperare, 

Chiar dacă era o mică supărare

Ea se lasă bătută,

Și de nimeni neștiută... 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍