Cred ca m am îmbolnavit…

Pe luna rece și prafoasă

Un dor mi se vedea plângând, 

Striga dulce pe terasă

Vreau acasă pe pământ. 

Un pământ rece, rătăcitor

Zăream eu din depărtare

Întrebându-mă eu oare,

Ce o fi în acel loc... 

Având o mare interesare. 

Soarta mă privea de jos, 

Așteptând ca să cobor

Pe acel pământ prafos

Sa rămân un norocos. 

Oh, tu, doamne... De-ai putea, 

Soarta de mi arăta

Să nu mai privesc în jos, 

Spre acel pământ prăfos.

Coborând eu tot mai jos, 

Am zărit în depărtare 

Un mos bătrân cu barba deasa 

Ce ma aștepta in zare. 

Îl privesc iar el îmi spune 

Că pe mine m-aștepta

Să îmi dea de veste un nume 

Ca să îl pot căuta. 

Acel nume era soarta 

Soarta mea neașteptată,

Un băiat cu ochii negrii 

Ce pe mine mă așteaptă. 

Nu m-am gândit la despărțire

Având atâtea în comun,

N-aș renunța din nou la tine

Dacă pleci ... 

M-aș face scrum.

Mai știi când eram copii 

Și dulce-n brate ma strângeai?

Asa aș vrea din nou sa fii, 

Să pot să ma simt ca în rai.

Ce îmi faci tu mie acum?

Suferind vrei să ma lași

Lacrimi amare, scrum pe scrum, 

Inima tu mi o descarci. 

Și într-o lume plină de falși

Aș vrea să-mi fi tu scapare ,

Adânc în suflet să ma lași 

Să mă înec mai tare.

Și într-o lume de oameni plictisitori

Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,

Cel ce viata mi-onfiori 

Și-mi alini scăparea.

Și într-o lume de oameni răi

Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,

Mergând amândoi pe cărări

Căutând dreptatea.

Aș vrea să fiu, 

O coardă de chitară

Să cânt odată cu al tău gând

Arcușul sa mi mângâie inima amara,

Să nu pot pleca plângând. 

Aș vrea să fiu,

O notă muzicală

Să pot sta la tine-n gând,

Și când inima ți-e amară

Să te feresc de orice gând. 

Aș vrea să fiu, 

Sunet al ploii

Să fi fericit mereu, 

Ca s-auzi tu al meu nume

Să te feresc de orice greu. 

Sunet al nopții întunecate

Pe mine m ai învăluit,

De frica ta stau toți în case 

Ca să nu te fi jignit. 

Sunetul tău ma-nfioara

Adanc in suflet când aud, 

Cântând o bufniță p-afara

Speriindu-mă de la început.

Oh,tu...noapte nesfârșită 

Spune mi, de ce ai venit?

Să ne bagi pe toți în case

Să ne sperii la infinit? 

Nu căuta fericirea,

Unde alții au pierdut-o,

Acolo vei afla dezamăgirea,

Pe care n-ai cerut-o

Nu căuta adevărul,

Unde e multă minciună,

Ni l-a adus Eva cu mărul,

Îl ocolim ne place pruna

Nu căuta a înțelege,

Unde nimic nu e de înțeles,

Și nici nu-ți fă propria lege,

Că in final, prin ea, altu-i ales

Nu căuta să afli,

Unde s-a dus tinerețea,

Pentru că știi și nu te păcăli,

Spune-i adio și mergi cu bătrânețea

....................................

Caută drumul și calea dreaptă,

Ce te conduc spre mântuire,

Mai dă un ban, mai fă o faptă,

Că firul vieții se-ntinde și e subțire!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece

Care este scopul nostru în viață?

Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…

până va rămâne doar cenușa din noi?

Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?

Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,

dar timpul trece și voi deveni adult.

Un adult? La vârsta de 18 ani?

Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.

Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.

Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.

Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,

dar fericită.

Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama

să ies afară.

Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să

mă bucur de prieteni și de natură.

Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.

Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau

să mă simt specială.

Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza

că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.

Unde au dispărut acele momente prețioase?

Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente

din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.

Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,

oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.

Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.

Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.

Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.

Te rog…du-mă înapoi în trecut.

Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.

Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul

orelor sau în pauze?

Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele

mele de tânără îndrăgostită?

Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,

fără a avea vreo grijă?

Când voi mai fi așa de fericită?

Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place

și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul

de 17 ani.

Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de

9 ani, visam?

Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.

Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă

și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost

alături de mine.

Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:

„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,

O clasă întreagă bântuită de un har

Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,

Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.

Profesori, voi, mentori, luminători,

Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?

Cum ați putut să greșiți atât de mult,

Să lăsați atâtea minți în tumult?

Salariul vostru, o recompensă a muncii,

Dar când munca eșuează, ce merit mai are?

Cincizeci și șapte la sută, o rușine,

O oglindă crudă a incompetenței voastre.

Nu e vina elevilor, nu e vina lor,

Căci ei sunt doar niște copii, în floare,

Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,

Nu de note proaste și de un destin trist.

Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,

Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.

Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,

Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.

Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,

Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.

Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,

Și să transformați eșecul în lumină și speranță.

Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,

E o poezie dură, o oglindă crudă,

O realitate tristă, o lecție dureroasă,

Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.

Salvat

De pacate spalat

Datorita lui Cristos

Am devenit credincios

Iubirea Lui m-a transformat

Inima mi-a schimbat

Cu blandete mi-a vorbit

Si m-a iertat insutit

Mi-a promis o casa vesnica,in cerul de sus

Cine o fi oare?

Doar Isus

Salvat

De Isus iertat

Chiar daca am pacatuit

Cu bratele deschise,El m-a primit

Isuse,te iubesc !

Nu stiu cum sa-Ti multumesc

Sunt salvat

La cruce am fost rascumparat

De Cel ce m-a ridicat de jos

Pe nume Isus Cristos

Sunt salvat

Pe veci transformat

Vreau un duh curajos

Ca sa ard pentru Cristos !