Poems in the same category
Bolero
în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste
Încă un copil
În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."
Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ?
Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat?
Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ?
De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină?
Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți?
Samoilă Larisa
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
MORALA LUMIII
Amintirea nedorita
A locurilor ce au urmat ,
Învinge gradul meu de a gândi
Împovărat de ce eram
Amestecat de conținuturi
Și colturi ale mintii lor ,
Forțat trăind sub ochii lor,
Formând totuși doar o umbra.
Neatinsul necuprins
Nemarginitul infinit al fericirii,
Crezând ca însuși e nimic
Preludiu mort de a credea
Curând ca am sa I simt prezenta.
Nici ieri și azi
Nu le cunosc,
Nici nu sper la un mâine;
Cunoașterea ce o cunosc
Mi se pare o iluzie .
Străbat plângând, nefericit
Drumuri de constelații,
Și umbra cerurilor le înconjor
Cuprinzandule cu bratul .
Abominatia de oameni
Ce tot mereu se tot răresc ,
Incoltind forme stranii
Ce tot mereu se înmulțesc.
Tot în jur e un delir
Chiar nu I pasa nimănui...
Benghe selena- morala lumii
Bolero
în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste
Încă un copil
În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."
Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ?
Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat?
Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ?
De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină?
Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți?
Samoilă Larisa
Fuge totul
Gândul nu-s oprește,
Peste tot el mai plutește
Până când nu mai găsește
Ceea la ce-s tot gândește.
Printre stele doar privind
Pașii vadu-ți urmărind
În depărtare repezind
Totul privindu-s sărind...
20.12.24
Sânge din sângele tău
Oare dormi liniștit,
neștiind,
dacă sânge din sângele tău...
respiră?
Oare îți mai suntem prin gânduri,
trăind,
dacă propriul tată nu sună,
să vadă dacă copii lui în seară...
ațipiră?
MORALA LUMIII
Amintirea nedorita
A locurilor ce au urmat ,
Învinge gradul meu de a gândi
Împovărat de ce eram
Amestecat de conținuturi
Și colturi ale mintii lor ,
Forțat trăind sub ochii lor,
Formând totuși doar o umbra.
Neatinsul necuprins
Nemarginitul infinit al fericirii,
Crezând ca însuși e nimic
Preludiu mort de a credea
Curând ca am sa I simt prezenta.
Nici ieri și azi
Nu le cunosc,
Nici nu sper la un mâine;
Cunoașterea ce o cunosc
Mi se pare o iluzie .
Străbat plângând, nefericit
Drumuri de constelații,
Și umbra cerurilor le înconjor
Cuprinzandule cu bratul .
Abominatia de oameni
Ce tot mereu se tot răresc ,
Incoltind forme stranii
Ce tot mereu se înmulțesc.
Tot în jur e un delir
Chiar nu I pasa nimănui...
Benghe selena- morala lumii
Other poems by the author
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Pic, cip și cirip
Mișcare și bătaie din picioare
Pentru el ce pâine nu mai are
Neputința, strâmtoare-mi pare
Că n-o simt din una suflare
Conflict în lupta-mi interioară
Lumea-mi îi oglindă mămșoară
Simț puternic spre ea căință
Fără sens văd în vreo privință
PUTEREA LUI DUMNEZEU
Trecut-au anii rând pe rând,
Eu nu știam că vine ceasu,
Căci mă luptam ades mergând
Spre insula durerii.
Acolo mângâie am aflat;
Iar durerea a trecut.
Dar fără să cârtesc
Așteptat-am eu vreau leac.
Nicicum,
Așa dintr-odată a trecut;
Iar eu atunci m-am bucurat
Și pe Domnu ' am lăudat.
Atunci atâta m-a-ntărit,
Iar El puterea Lui mi-a dat,
Ca să pot să fiu și eu la fel,
Când nimeni nu mă mângâia.
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.
Îți mulțumesc Doamne
Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Pic, cip și cirip
Mișcare și bătaie din picioare
Pentru el ce pâine nu mai are
Neputința, strâmtoare-mi pare
Că n-o simt din una suflare
Conflict în lupta-mi interioară
Lumea-mi îi oglindă mămșoară
Simț puternic spre ea căință
Fără sens văd în vreo privință
PUTEREA LUI DUMNEZEU
Trecut-au anii rând pe rând,
Eu nu știam că vine ceasu,
Căci mă luptam ades mergând
Spre insula durerii.
Acolo mângâie am aflat;
Iar durerea a trecut.
Dar fără să cârtesc
Așteptat-am eu vreau leac.
Nicicum,
Așa dintr-odată a trecut;
Iar eu atunci m-am bucurat
Și pe Domnu ' am lăudat.
Atunci atâta m-a-ntărit,
Iar El puterea Lui mi-a dat,
Ca să pot să fiu și eu la fel,
Când nimeni nu mă mângâia.
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.