Poezii din aceiaşi categorie
metamorfozele unui gând/9
e greu să te ridici
dintr-un șir de caderi necontrolate.
mândria și deznădejdea atârnă greu.
porcii mănâncă roșcove,
îmbuibații ascultă satisfăcuți știrile
la televizor.
zăpada scârțâie,
balamaua-i ruginită,
ochii împăienjeniți
țin in cumpănă
curajul și dorința de redresare.
asemenea lui Petru,
întinde mâna și cere ajutorul!
Să fiu, să nu fiu!
Zilnic mă-nchin la tine Doamne
Și multe cer să-mi împlinești,
Uit când greșesc să cer iertare
Cu toate astea, simt că mă iubești
Încerc să nu mai fiu așa de mândru
Și către cei din jur să-mi arăt omenia,
În adevăr să cred urând minciuna
Și aliatul vieții să- mi fie modestia
Mă străduiesc să nu fiu lacom
Să fiu corect, cinstit și cumpătat,
S-ajut fără a cere vreo răsplată
Să lupt și-apoi să spun..a meritat
Izvor de dragoste să- mi fie inima
Iar bunătatea să-mi biruie invidia,
Să răspândesc în jur multă lumină
Să fiu puternic să țin în frâu mânia
Visez că omul poate fi mai bun
Doar prin iubire și fără pic de ură,
Cuvântul dat să fie bună temelie
Pe care să clădești, având măsură
......................
Mă-ntreb de știu ce este bine
Și cum pot de rău să mă feresc,
Speranță-mi este doar la Tine
Și cu smerenie..zic mulțumesc!
transfigurări
privind apusul prin prisma rațiunii: neprietenoase sunt păsările; ofilite-s florile; oamenii, din ce în ce mai distanțați, nu se mai recunosc.... și umbra poetului trecând agale printre stele...
cu cât ne depărtăm- spre stânga, de centrul creației divine, valorile umane-și schimbă structura, modifică genomul, inversând sensul forțelor de progres spiritual.
un copil mi-a spus că numerele negative nu-s simpatice.
este adevărat că numerele negative nu-s arătoase, totuși, ele-s necesare-n rostuirea vieții.
lupta pentru a câștiga un loc pe zid, lupta pentru un scor de credit social mare, rupe aripile, dizolvă nemulțumirile.
la toaleta publică, aparatul distribuie hârtie după merit.
neliniști- sculpturi de vânt, vârtejuri rotite de brațele de oțel ale unei caracatițe solare- oglindesc în oglinda brixel, siluete feminine temătoare.
netulburat de sunetul sirenei, vânzătorul de-nghețată, proptit în picioru-i de lemn, privește îndepărtatul zbor al pescărușilor.
aripile se ating, nelăsând loc întristărilor.
muțenia- unei foi albe de hârtie, poate trezi din adâncuri lumini nebănuite de iubire.
muțenia unei foi imaculate înspăimântă tiranul.
disproporționate amurguri aduc- prin arhetipurile așteptării, semințele osificate-ale eroilor... plantându-le, într-un vuiet de tobe, pe aleea principală devastatâ de umbre.
deja ninge... licori amăgitoare pansează vechile răni. până la prima stație,
viespea de mare-i blocată-ntre uși.
mirosim adevătul din toate părțiile...
cine se va înfrupta primul?
ochii hidrei strălucesc în noapte.....
vremea-i cam aspră, cercurile , din cubul lui metratron, se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i de vânzare pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată, luna-și ascunde amărăciunea printre tufele de coral roșu.
compromisuri pe genunchi, semne zodiacale aruncate-n fumul spiralat de salvie-albastră, gesturi obscene pictate pe treptele parlamentelor, toate aceste indicii-dintr-un scenariu de excape room, intensifică întunericul.
bietul om, împovărat de griji, făcându-și cruce, aprinde candela.
Citate (Creatii proprii)
-Nu am murit, vreu' ca toti sa stie, ma renasc in alta lume
-Daca iubirea se formeaza datorita unor factori exogeni favorizati de nevoi sau necesitati ea poate coincide cu o inchisoare iar peste ani ai sa realizezi c-ai luat apă turnată dintr-o baie dintr-un apartament comunist, stropită cu umbră de parfum.
-Intelegerea este radiogoniometria ce determina directia unui emitator de iubire
-Ea va fi sigura ce o mai ai dupa ce ti a luat tot ce ti a mai ramas.
-Gelozia in iubire, e precum glontul pe teava, o miscare gresita si cineva moare.
-Dintre milioane si milioane de posibilitati si alegeri alternative, tu traiesti pe acest pamant.
-Stii cum trebuie sa gandesti atunci cand te certi cu persoana iubita? Daca te certi cu parintii, nu iti cauti altii...
Impresii
ți-aș spune că lacrima ta e tulbure
ca vinul nelimpezit
dar m-ai privi pe deasupra
impersonal
imprecis
de unde și până unde să-mi dau eu cu părerea
cu ochii mei imobili și sticloși de pește încremenit în undiță
că ar exista un motiv
și n-ar fi decât o furtună într-n pahar de apă
nespălat
unde ai mai văzut tu o femeie să lăcrimeze tulbure
ți-aș spune că tocmai am văzut asta în ochii tăi umezi
la trecerea gândului prin dreptul inimii
în general îmi place să cred în ceea ce văd
auzul presupune și alte variabile complicate
precum tichia de mărgăritar
la circ pierzi dimensiunea ludică a existenței
sau nu
habar n-am
până la urmă nu contează decât trecerea ireversibilă a timpului
căderea prăpăstioasă a lacrimii
.
e clar că spusele mele n-au temei dialectic
iar obiecțiile tale par simple bășici de săpun metafizic
adevărul e undeva între cadavrele însângerate ale minților noastre
niciodată nu poți ține în lanțuri o lacrimă
și să pretinzi că e un cusur al sufletului
chiar și orbii plâng uneori
dar nu-și văd lacrimile
ți-aș mai spune doar că nu eu sunt vinovat de imperfecțiunile ființei umane
și că omul ar trebui să trăiască în armonie cu toate defectele lumii…
Pastel
Încerc să surpind toamna pe șevalet
am multe acuarele, tempera și pensule
vopselele în ulei sunt rigide și se combină necontrolat
prin uscare
pentru o toamnă-femeie cu nazuri
acuarelele sunt mai potrivite
o surprind dis-de-dimineța zâmbind
la amiază amestecând norii
seara dezlegând vânturile reci dinspre răsărit
și am nevoie de o marjă de mișcare
pentru ca nuanțele de verde și cenușiu să se piardă subtil unele în altele
să se completeze
arțarii roșii să respire lângă mestecenii galbeni
nucii arămii să picure culoare peste paltiinii stacojii
pe șevaletul ei toamna stoarce culorile arse în cuptoarele verii
mereu aceleași
roşu, maro, portocaliu, galben, și ruginiu
și le așează aleatoriu pe funze
pe trunchiurile și crengile pomilor
pe fructe și iarbă
apoi le aruncă înăuntru aestui caleidoscop mirific
în care culorile se intersectează contondent creând alte culori și nuanțe
contrariind ochiul
în noianul de galben şi maroniu doar bradul din vale rămâne verde
smarald
în rest totul se transformă într-o aglomerare de crengi ruginii
de iarbă și tufe uscate
iubito
hai să culegem ultimii struguri nemâncați de grauri
și cele două gutui galbene rămase în gutuiul bătrân
nu știu cum
apoi să rămânem îmbrățișați într-un sărut voluptos
până la iarnă...
Alte poezii ale autorului
,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
Regret
Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi
Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi
Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor
Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor
Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă
A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată
Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește
Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește
Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost
Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost
Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut
Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut
Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă
I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă
Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte
Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite
Trezeste-te din vis
Ecoul inimii mele te cheama in fervoarea visului
ce il tinem cuprinsi sub un cer de stele,
dar ratacirea ta e nebunia mea.
Sa ma detasez e tot ce am nevoie sa te tin aproape,
visul sa mi-l cuprind de al tau, din doi se face unul, si din unul trei.
Visam in pereche,
dar ceva ne tine intr-o vraja,
atunci cand ne pierdem adevarul acelui Unul din noi toti.
Toti e doar tot nemarginit, vraja se rupe cand lumina trezeste fiinta.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
Draga mea
Soarele apune iar eu
Mă gândesc la tine draga mea,
Cu ochii plini de lacrimii
Îmi înghit în sec amarul
Zi și noapte plâng de dorul tău
Că-i plecat, iar acum inima
Îmi geme de durere...
Întoarce-te la mine draga mea!