Un joc
Ai fost un joc ca altele o mie,
O stea atat de neatins.
Dar soarta-a ras de-a lui copilarie
Si-n propria capcana a fost prins.
Acum te vrea si-aproape si departe,
Te vrea cinstit si nepermis
Cand intreaga realitate va desparte
Te are doar in suflet si in vis.
Ii esti iubita si prietena si mama,
Esti lumina din privirile lui triste,
Esti chin, dorinta si-i esti teama,
Esti tot pentru ce-ar trebui sa riste...
Poems in the same category
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
În Zadar
În zadar… îți cer doar pace,
Când nu știu să te ascult ,
În zadar … suspin și îmi place
Dacă tu mă ții drept scut.
În zadar… trăiesc și râd,
Dacă tu mă placi plângând.
În zadar… iubesc și ofer,
Dacă tu nu știi ce-ți cer.
În zadar… îmi dai vibrații ,
Dacă-n negură mă ții.
În zadar… ne iubim noi,
Dacă dansul nu-i în doi.
În zadar…mă cerți, mă împaci
Dacă nu știi când să taci.
În zadar…respir iubirea,
Dacă nu imi dai nemurirea.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Re(VINO)
Vino! de-ai ști de când eu te aștept
Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare
A mea durere crește și parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strângi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea.
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Sa îți cobor în ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ți fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Pana când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aştept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viaţă din noul tău vin..
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
Rezervat
Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte
La rascrucea dintre drumuri zac
Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa
Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa
Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit
Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii
Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting
Nu,nu acest lucru il resping
Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente
Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente
Poate nu o sa apuc sa iti zic
M-ai facut sa simt un sentiment puternic
Avand un loc liber,tu l-ai ocupat
Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat
Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit
In seara aia nici nu m-am odihnit
Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz
Perna mea au ajuns pentru ele un iaz
Acum acel loc e din nou liber
Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider
Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
În Zadar
În zadar… îți cer doar pace,
Când nu știu să te ascult ,
În zadar … suspin și îmi place
Dacă tu mă ții drept scut.
În zadar… trăiesc și râd,
Dacă tu mă placi plângând.
În zadar… iubesc și ofer,
Dacă tu nu știi ce-ți cer.
În zadar… îmi dai vibrații ,
Dacă-n negură mă ții.
În zadar… ne iubim noi,
Dacă dansul nu-i în doi.
În zadar…mă cerți, mă împaci
Dacă nu știi când să taci.
În zadar…respir iubirea,
Dacă nu imi dai nemurirea.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Re(VINO)
Vino! de-ai ști de când eu te aștept
Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare
A mea durere crește și parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strângi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea.
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Sa îți cobor în ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ți fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Pana când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aştept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viaţă din noul tău vin..
SÂ NE GÂNDIM
Oamenii se întreabă în cugetul lor,
Sunt stresați și nu pot înțelege...
Ce-i așa de greu ,de înțeles?
Ne trebuie un nou președinte...
Unul din cei mai buni
Nu avem de unde?
Sau nu vedem?
Societatea e înțesată de hoți,de profitori.
Atât de grav am decăzut?
Încât nu știm ce-i bun și ce-i rău?
Atunci ne poate bate Dumnezeu!
Pe Călin nu-l cunosc bine,
Dar îl aud ce spun și îmi convine.
Ascultând-o pe Elena,e doar venin
E susținută de cei ce au dosare
Nu renunță la ciolan ,nici dacă moare.
Oameni buni vă mai gândiți?
Atât de grav am decăzut?
Încât nu mai știm ce -i bun și ce-i râu?
Rezervat
Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte
La rascrucea dintre drumuri zac
Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa
Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa
Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit
Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii
Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting
Nu,nu acest lucru il resping
Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente
Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente
Poate nu o sa apuc sa iti zic
M-ai facut sa simt un sentiment puternic
Avand un loc liber,tu l-ai ocupat
Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat
Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit
In seara aia nici nu m-am odihnit
Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz
Perna mea au ajuns pentru ele un iaz
Acum acel loc e din nou liber
Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider
Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener
Other poems by the author
Eternitate
Erai speranță, ca o floare înflorită,
Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,
Dar tu, încet, de lupte istovită,
Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.
Erai luminǎ-n visul meu din noapte,
Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,
Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,
Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.
Încet, ai devenit altcineva,
Aceeași, insǎ de nerecunoscut,
Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,
Fata pe care o iubesc de la-nceput.
În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,
Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,
Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,
Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.
Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,
Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,
Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,
Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.
Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,
Singur, în întuneric şi-n declin,
Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,
Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.
Noaptea
Cand viata perfecta nu-i ceea ce pare
Si simpla existenta e pusa la grea incercare,
Regretele zilei noaptea asteapta,
Intunericul sa acopere o existenta nedreapta.
Caci noaptea era plina de vise-nghetate,
Menite sa umple adanca pustietate.
Acum se-aud in soapta rugaciuni disperate,
Sa treaca iubirea, sa se vindece toate!
Sa treaca iubirea si durerea din glas,
Caci fara iubire nimic n-a ramas.
Ramane speranta ca si durerea dispare,
Ca-l doare si-n vise, ca nu te mai are.
Pandemie
Un an de restrictii sufletesti aproape a trecut,
Supusi am privit doar in gand si pe fereastra
Ne e dor de noi, de tot ce am avut,
Ne e dor de insasi viata noastra
S-au terminat si clipele putine din universul nostru inventat
Dar beti de dor si-n propria trufie
Credeam ca timpul ramane inghetat
Si noi le-am fi trait o vesnicie
Nu plange, nimic nu s-a pierdut
Chiar de nu mai avem nimic, nici locurile, nici timpul
Orice final e doar un inceput
Am devenit iubire pur si simplu
Desi pe veci straini, vom fi impreuna
Desi se ineca iubirea in ranchiuna
Te iubesc de la distanta, poate chiar din trupul tau
Te iubesc in ciuda tuturor parerilor de rau
De azi sa nu te mai gandesti la mine
De tot ce ti-am adus rau sa te scuturi
Ai doua vieti, ai doua inceputuri
A ta si cea ce creste-n tine.
Sa-ti fie toata viata luminoasa
Sa fii iubita cum alta n-o sa fie
Sa ai cea mai frumoasa fata
Sa-ti umple lunga viata de mandrie
N-am sa-ti cer sa ma dai uitarii
Nici eu nimic nu am uitat
In ciuda amaraciunii si durerii
Te prefer asa cum s-a-ntamplat
Cand imi va fi greu tu-mi vei fi alaturi
E simplu, doar ma voi gandi la tine
Pentru moment durerea sa-mi inlaturi…
Adio scumpa mea, ramai cu bine!
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Eternitate
Erai speranță, ca o floare înflorită,
Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,
Dar tu, încet, de lupte istovită,
Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.
Erai luminǎ-n visul meu din noapte,
Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,
Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,
Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.
Încet, ai devenit altcineva,
Aceeași, insǎ de nerecunoscut,
Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,
Fata pe care o iubesc de la-nceput.
În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,
Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,
Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,
Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.
Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,
Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,
Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,
Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.
Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,
Singur, în întuneric şi-n declin,
Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,
Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.
Noaptea
Cand viata perfecta nu-i ceea ce pare
Si simpla existenta e pusa la grea incercare,
Regretele zilei noaptea asteapta,
Intunericul sa acopere o existenta nedreapta.
Caci noaptea era plina de vise-nghetate,
Menite sa umple adanca pustietate.
Acum se-aud in soapta rugaciuni disperate,
Sa treaca iubirea, sa se vindece toate!
Sa treaca iubirea si durerea din glas,
Caci fara iubire nimic n-a ramas.
Ramane speranta ca si durerea dispare,
Ca-l doare si-n vise, ca nu te mai are.
Pandemie
Un an de restrictii sufletesti aproape a trecut,
Supusi am privit doar in gand si pe fereastra
Ne e dor de noi, de tot ce am avut,
Ne e dor de insasi viata noastra
S-au terminat si clipele putine din universul nostru inventat
Dar beti de dor si-n propria trufie
Credeam ca timpul ramane inghetat
Si noi le-am fi trait o vesnicie
Nu plange, nimic nu s-a pierdut
Chiar de nu mai avem nimic, nici locurile, nici timpul
Orice final e doar un inceput
Am devenit iubire pur si simplu
Desi pe veci straini, vom fi impreuna
Desi se ineca iubirea in ranchiuna
Te iubesc de la distanta, poate chiar din trupul tau
Te iubesc in ciuda tuturor parerilor de rau
De azi sa nu te mai gandesti la mine
De tot ce ti-am adus rau sa te scuturi
Ai doua vieti, ai doua inceputuri
A ta si cea ce creste-n tine.
Sa-ti fie toata viata luminoasa
Sa fii iubita cum alta n-o sa fie
Sa ai cea mai frumoasa fata
Sa-ti umple lunga viata de mandrie
N-am sa-ti cer sa ma dai uitarii
Nici eu nimic nu am uitat
In ciuda amaraciunii si durerii
Te prefer asa cum s-a-ntamplat
Cand imi va fi greu tu-mi vei fi alaturi
E simplu, doar ma voi gandi la tine
Pentru moment durerea sa-mi inlaturi…
Adio scumpa mea, ramai cu bine!
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Eternitate
Erai speranță, ca o floare înflorită,
Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,
Dar tu, încet, de lupte istovită,
Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.
Erai luminǎ-n visul meu din noapte,
Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,
Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,
Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.
Încet, ai devenit altcineva,
Aceeași, insǎ de nerecunoscut,
Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,
Fata pe care o iubesc de la-nceput.
În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,
Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,
Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,
Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.
Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,
Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,
Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,
Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.
Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,
Singur, în întuneric şi-n declin,
Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,
Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.
Noaptea
Cand viata perfecta nu-i ceea ce pare
Si simpla existenta e pusa la grea incercare,
Regretele zilei noaptea asteapta,
Intunericul sa acopere o existenta nedreapta.
Caci noaptea era plina de vise-nghetate,
Menite sa umple adanca pustietate.
Acum se-aud in soapta rugaciuni disperate,
Sa treaca iubirea, sa se vindece toate!
Sa treaca iubirea si durerea din glas,
Caci fara iubire nimic n-a ramas.
Ramane speranta ca si durerea dispare,
Ca-l doare si-n vise, ca nu te mai are.