Un joc

Te astept, dar mi-e greu.

As vrea sa fii aici

Sa ma iubesti mereu

Te strang in brate-n vis,

Mi-e dor sa ma atingi,

Vino iubitul meu

Si du-ma-n paradis!

Imaginea ta astazi

Mi-e tot si tot mai clara,

Caci te iubesc din suflet,

Strange-ma-n brate, iara!

Cu ochii tai albastri

Sa ma privesti din nou

Ce dulce-i amintirea,

Rasuna lin, ca un ecou!

Vino, dulce inger,

Saruta-ma cu foc,

Daca te am alaturi

Sa fie cu noroc

Aceasta zi de mai

Cand mi-ai adus surasul

Trecut-a un an de atunci

De cand mi-ai oprit plansul,

Plangeam ca ma lasase

Nefericitu-n ploaie,

Stateam in fata portii,

Lacrimi curgeau siroaie,

Dar mi-ai zambit usor,

Ne-am intalnit privirea

Si m-ai facut sa zbor,

Gasisem fericirea!

De-atunci de port in suflet,

Mereu, mereu, mereu,

Mi-e dor de al tau zambet,

Dar te astept, ca-i greu,

Sa fii pe lume singur,

Sa nu stii sa iubesti,

Ma multumesc cu gandul

Ca poti sa ma primesti

Acolo unde vreau,

In inima sa-ti fiu,

In schimb eu sa iti dau

Cum ti-am cerut si eu,

O dragoste imensa

Ce-o vei avea mereu!

Au trecut mai bine de doi ani

Și încă te iubesc ca-n prima zi,

Pot să treacă zeci de mi de ani,

Tot îmi doresc a mea să fi,

Din prima clipă-n care te-am văzut,

Am știut că suntem suflete pereche,

Aș vrea să pot să-ți dau încă un sărut,

Și să-ți șoptesc un te iubesc la ureche......

Aș vrea să vin să te iau de mână,

Să te sărut sub clar de lună,

Pentru tine le las pe toate-n urmă,

Vreau să fug cu tine-n lumea asta nebună,

Mă îmbatam tot timpul,

În al tau parfum

Parfum de țigară

Ce-mi pătrundea sufletul

Tremurându-mi corpul,

Cuprinzându-te în brațe

Îți spuneam în miez de noapte,

Că te iubesc nebunește...

Cândva,demult,

Îmi spuneai că mă iubești

Pierdut de noi,în fluxul apei

Rătăcind în mare,lăsându-mă înlăcrimata... 

Timpul trece dar nu cu noi,

Purtându-te pe aripi de vânt

Pierdut de noi...

Totul s-a dus și am rămas pierduți,

Pierduti ca la început

Străini cu amintiri

Îmbatati cu parfum de țigară,

Pierdut de noi

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă

Oprește-ți sufletul la tine în ogradă

Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă

Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă

Uscând lumina cresc meschine flori de gheață

Prin întuneric ochi-și caută o față

Cărând ursita atârnată de o ață

Îngroapă-ți norii ascunzându-i într-o ceață

Urcând spre tine te împiedică speranță

Pierdut de sine-o nepăsare te înhață

Îneacă zilele lipsindu-le substanță

Îngroapă-ți ploile glumind cu eleganță

Jucând spectacolul infirm lipsește viață

Mințind frumos lumea aplaudă balanță

Echilibrat trăiește-ți rolul de paiață

Îngroapă-ți lacrima zâmbind la suprafață

Ce mai e omul stând ascuns după cortină

S-arate bine e vopsit peste rugină

Umblând pierdut între visare și rutină

Îngropă soarele mințindu-l de lumină

Cum se numește oare  

Acea persoană care moare  

De prea multă tristețe și dor  

În al serii amurg amețitor?

E oare acel băiețel iubăreț  

Ce odinioară era zvâcnet?  

Iar acum ce s-a întâmplat  

De e atât de dezolat?

Îl doare prea tare dorul,  

Gândul luându-și zborul,  

Către a inimii aleasă,  

Încercând să o găsească.

De ce plângi acum, băiete,  

Acum când pe cer sunt stele?  

Nu știi tu oare că-n al tău vis  

O poți vedea cu al său dichis?

Iar acum calmează-te ușor,  

Alungă-ți gândul disprețuitor.  

Zâmbetul tău reapărând,  

Pe-al tău chip cât mai curând.

Liniștea îmi dă pace

Cât mă feresc de durere

Pierd din vedere că mă protejez și de iubire

E trist, e adevărat 

Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă

Iar eu țin ochii închiși 

Pentru că de la atâtea mere stricate

Nu îndrăznesc să gust un măr bun

Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul

Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple. 

Cand viata perfecta nu-i ceea ce pare

Si simpla existenta e pusa la grea incercare,

Regretele zilei noaptea asteapta,

Intunericul sa acopere o existenta nedreapta.

Caci noaptea era plina de vise-nghetate,

Menite sa umple adanca pustietate.

Acum se-aud in soapta rugaciuni disperate,

Sa treaca iubirea, sa se vindece toate!

Sa treaca iubirea si durerea din glas,

Caci fara iubire nimic n-a ramas.

Ramane speranta ca si durerea dispare,

Ca-l doare si-n vise, ca nu te mai are.

Un an de restrictii sufletesti aproape a trecut,

Supusi am privit doar in gand si pe fereastra

Ne e dor de noi, de tot ce am avut,

Ne e dor de insasi viata noastra

S-au terminat si clipele putine din universul nostru inventat

Dar beti de dor si-n propria trufie

Credeam ca timpul ramane inghetat

Si noi le-am fi trait o vesnicie

Nu plange, nimic nu s-a pierdut

Chiar de nu mai avem nimic, nici locurile, nici timpul

Orice final e doar un inceput

Am devenit iubire pur si simplu

Desi pe veci straini, vom fi impreuna

Desi se ineca iubirea in ranchiuna

Te iubesc de la distanta, poate chiar din trupul tau

Te iubesc in ciuda tuturor parerilor de rau

De azi sa nu te mai gandesti la mine

De tot ce ti-am adus rau sa te scuturi

Ai doua vieti, ai doua inceputuri

A ta si cea ce creste-n tine.

Sa-ti fie toata viata luminoasa

Sa fii iubita cum alta n-o sa fie

Sa ai cea mai frumoasa fata

Sa-ti umple lunga viata de mandrie

N-am sa-ti cer sa ma dai uitarii

Nici eu nimic nu am uitat

In ciuda amaraciunii si durerii

Te prefer asa cum s-a-ntamplat

Cand imi va fi greu tu-mi vei fi alaturi

E simplu, doar ma voi gandi la tine

Pentru moment durerea sa-mi inlaturi…

Adio scumpa mea, ramai cu bine!

Erai speranță, ca o floare înflorită,

Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,

Dar tu, încet, de lupte istovită,

Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.

Erai luminǎ-n visul meu din noapte,

Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,

Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,

Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.

Încet, ai devenit altcineva,

Aceeași, insǎ de nerecunoscut,

Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,

Fata pe care o iubesc de la-nceput.

În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,

Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,

Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,

Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.

Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,

Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,

Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,

Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.

Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,

Singur, în întuneric şi-n declin,

Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,

Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.

Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece

Si-n loc de bine-i face rau,

Ar trebui sa plece!

Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,

Cand totu-i gri si-ntunecat,

Ar trebui sa plece!

Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece

Si-n vorbele lui nu mai crede,

Ar trebui sa plece!

Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece

Si el n-o lasa, egoist,

Ar trebui sa plece!

Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,

N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!

Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?