Pași în vânt

Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.

Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.

El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.

Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.

Fără dor sau amor

Este grea risipire!

Deasupra lor stă doar Dumnezeu,prietenul meu!

Îngerii cu al lor cor

Îmi cântă ceva mult prea dulce Să pot înțelege acum pe Pământ....

Iubirea ce vine din cer nu e rece...

E altceva,nu trece!

E foc ce arde otrava și răul

Ce stau omului ascunse-n sân,

Precum stă un șarpe...

Fără dor sau amor toate dor!

Speranța e săgeată trasă din Rai,

Poate rana-i adâncă,

Te ridică din moarte și frică

Iar viața cea veche fuge, te lasă în pace

Caci drumul pare lung spre Adevărata cerească casă,

Fără dor sau amor,

Ești în veșnică risipire!

(25-26 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

Ascunzi tristeţi care ştiu să râdă,

Te închizi în cuşti cu zăbrelele rupte,

Încerci să porţi o mască prea hâdă,

Dar ochii te trădează şi-mi spun multe.

Arhitectura disperării o cunoşti,

Zeii tăi pe un cer subteran transpir,

Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,

Prin strălucirea amară a unor ochi de safir.

Sub călcătura ta piatra se sfarmă,

Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţă,

Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea să doarmă,

Căci e vrăjit de privirea ce sufletul îngheaţă.

Sărbătoreşti monştrii căci sfinţii te-au părăsit,

Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,

Ai frânt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,

Asta îmi strigă ochii tăi umezi … mereu.

Ascultă tăcerea şi înăbuşă-i glasul,

Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,

Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,

Acum, aici, acolo, niciodată şi întotdeauna.

Eu merg,

cu pasul șchiop al uitării

și inima mea – un ceas stricat –

bate secundele ca pe niște cuie

în sicriul amintirilor.

Tu stai,

impasibil ca un munte

dar vântul din tine șoptește

numai numele meu,

și tăcerea te trădează

mai tare decât orice cuvânt.

Eu beau din goluri,

umplu zilele cu absență

și noaptea mă adoarme

cu minciuna că te-am lăsat în urmă.

Dar tu?

Tu numeri pașii mei în gând,

îți ascunzi ochii în umbre

și taci...

dar în tăcerea ta

sunt doar eu.

Cum să-i spun eu lui?

Că îl iubesc atât de mult...

Că încă îl port în gând,

Și-n suflet mi-a rămas tăcut.

Mi-e dor de-al său glas blând,

De nopțile cu vis comun,

De ochii ce-mi șopteau cu dor

Că dragostea trăiește-n noi.

Și-aș vrea din nou să-i spun,

Că la noi eu nu renunț,

Că mă întorc spre el strigând,

"Mereu mi-ai fost primul gând."

Cum să-i spun eu lui?

Că îl iubesc atât de mult...

Că încă îl port în gând,

Și-n suflet mi-a rămas tăcut.

Mi-e dor de-al său glas blând,

De nopțile cu vis comun,

De ochii ce-mi șopteau cu dor

Că dragostea trăiește-n noi.

Și-aș vrea din nou să-i spun,

Că la noi eu nu renunț,

Că mă întorc spre el strigând,

"Mereu mi-ai fost primul gând."

Cum să-i spun eu lui?

Că îl iubesc atât de mult...

Că încă îl port în gând,

Și-n suflet mi-a rămas tăcut.

Mi-e dor de-al său glas blând,

De nopțile cu vis comun,

De ochii ce-mi șopteau cu dor

Că dragostea trăiește-n noi.

Și-aș vrea din nou să-i spun,

Că la noi eu nu renunț,

Că mă întorc spre el strigând,

"Mereu mi-ai fost primul gând."

Cum să-i spun eu lui?

Că îl iubesc atât de mult...

Că încă îl port în gând,

Și-n suflet mi-a rămas tăcut.

Mi-e dor de-al său glas blând,

De nopțile cu vis comun,

De ochii ce-mi șopteau cu dor

Că dragostea trăiește-n noi.

Și-aș vrea din nou să-i spun,

Că la noi eu nu renunț,

Că mă întorc spre el strigând,

"Mereu mi-ai fost primul gând."