Poezii din aceiaşi categorie
Tablou neterminat..
Iubire crudă abis rece blestemat,
Tabloul tău este imposibil de pictat,
Pictorul din mine urlă zi de zi neîncetat
Ultimul său tablou rămâne neterminat....
Tot încearcă să picteze prin cuvinte
Vrea să expună tot ce inima îi simte
Dar mereu se pierde prin cuvinte
Este haos total la el în minte............
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..
conversații tăcute /1
conversații tăcute -
sub seninătatea năbădăioasă
a lunii,
estompează lumina tremurătoare
a felinarelor;
amărăciuni și întristări
sunt luate de sunetele blânde
ale unui flaut,
duse hăt-departe,
până la picioarele din piatră
ale anticelor
temple.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Mirări
mă trezisem în prima dimineață a vieții mele
luat prin surprindere
mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor
undeva
spre răsărit
îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor
apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe
de pe marginea drumului
nu știam ce erau acele lucruri pe care nu le mai văzusem
în găoacea timpului
la cumpăna infinitului cu lumea aceasta
când încă eram un atom fără sarcină
nici acum nu știu
savanții spun că cerul este o iluzie optică
că Soarele va deveni în următorii o mie de ani
negru
clorofila din frunze
albă
și atunci
mă întreb
de ce nu mă oprisem cu viață
în pântecele Universului
să asist de acolo la sfârșitul inevitabil al lumii…
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
Tablou neterminat..
Iubire crudă abis rece blestemat,
Tabloul tău este imposibil de pictat,
Pictorul din mine urlă zi de zi neîncetat
Ultimul său tablou rămâne neterminat....
Tot încearcă să picteze prin cuvinte
Vrea să expună tot ce inima îi simte
Dar mereu se pierde prin cuvinte
Este haos total la el în minte............
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..
conversații tăcute /1
conversații tăcute -
sub seninătatea năbădăioasă
a lunii,
estompează lumina tremurătoare
a felinarelor;
amărăciuni și întristări
sunt luate de sunetele blânde
ale unui flaut,
duse hăt-departe,
până la picioarele din piatră
ale anticelor
temple.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Mirări
mă trezisem în prima dimineață a vieții mele
luat prin surprindere
mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor
undeva
spre răsărit
îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor
apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe
de pe marginea drumului
nu știam ce erau acele lucruri pe care nu le mai văzusem
în găoacea timpului
la cumpăna infinitului cu lumea aceasta
când încă eram un atom fără sarcină
nici acum nu știu
savanții spun că cerul este o iluzie optică
că Soarele va deveni în următorii o mie de ani
negru
clorofila din frunze
albă
și atunci
mă întreb
de ce nu mă oprisem cu viață
în pântecele Universului
să asist de acolo la sfârșitul inevitabil al lumii…
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
Alte poezii ale autorului
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
SAT PUSTIU!...
Într-un sat ,ferice odată
Plin de datini și bogat ,
Pe la porți am colindat,
Obicei din vechi lăsat.
Azi îmi pare a fi pustiu,
Grele lacăte la porți
Ușa caselor încuiată
Toți ai case ,oare-s morți?.
Azi nu am pe cine ura...
Plâng căsuțele pustii ,
Au rămas niște bunici ,
Stingheri și însingurați...
Cu ochii înlăcrimați !...
CU PĂCATE
Într-un infinit departe
Jocul pare a fi hazard,
Miilor de ani lumină
Încă un pas le-a trebuit
Pe o TEERA neștiută
Și -au găsit un asfințit.
Printre galaxii,printre ceruri etajate
Suflete de oameni vii
Cu priviri decente bate.
Raiu-i sus în ceruri înalte
Iadu-i jos și-i plin de smoală
Și de multe ce-s păcatele
Dau pe afară.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
CINE EȘTI?
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu de mult.
Dar ce porti în suflet
Ce ascunzi în tine?
Nu pot citi în ochii tăi.
Pari a fi om bun.
Atunci de ce mă tem
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu demult.
Dar ce porți în gând ,
Și ce ascunzi în suflet
Nu pot citi în ochii tăi
Pari a fi om bun
Atunci de ce mă tem?
/
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
SAT PUSTIU!...
Într-un sat ,ferice odată
Plin de datini și bogat ,
Pe la porți am colindat,
Obicei din vechi lăsat.
Azi îmi pare a fi pustiu,
Grele lacăte la porți
Ușa caselor încuiată
Toți ai case ,oare-s morți?.
Azi nu am pe cine ura...
Plâng căsuțele pustii ,
Au rămas niște bunici ,
Stingheri și însingurați...
Cu ochii înlăcrimați !...
CU PĂCATE
Într-un infinit departe
Jocul pare a fi hazard,
Miilor de ani lumină
Încă un pas le-a trebuit
Pe o TEERA neștiută
Și -au găsit un asfințit.
Printre galaxii,printre ceruri etajate
Suflete de oameni vii
Cu priviri decente bate.
Raiu-i sus în ceruri înalte
Iadu-i jos și-i plin de smoală
Și de multe ce-s păcatele
Dau pe afară.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
CINE EȘTI?
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu de mult.
Dar ce porti în suflet
Ce ascunzi în tine?
Nu pot citi în ochii tăi.
Pari a fi om bun.
Atunci de ce mă tem
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu demult.
Dar ce porți în gând ,
Și ce ascunzi în suflet
Nu pot citi în ochii tăi
Pari a fi om bun
Atunci de ce mă tem?
/
RECUNOSC
Recunosc,era o vreme
Când eram un rătăcit,
Când cu una ,când cu alta...
M-am distrat , am petrecut !
Însă când te-am cunoscut
Pe tine ...alte vise au înflorit .
Alte planuri și alt țel
Lucrule nu-s la fel.
Nu teate iubirile
Pot încălzi inimile
Doar ,două-trei luni
Au durat și m-am
Văzut insurat !...