Sub stele- Hotel Cișmigiu

Sunt oameni în fața cărora 

Sufletul meu trebuie sa poarte armura.

Mi-e teama de săgețile ochilor lor,

Otrăvite de ura..

Și sunt oameni pentru care 

Inima mea își deschide porțile toate ,

Și blânda strălucire din privirea lor 

O umplu cu lumini atât de minunate..

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

fluture 

rătăcitor îmbietor

frământând visând cântând

pe neatinsele țărmuri poetice-

iubind tulburând sclipind

năbădăiosul înflăcăratul

avânt

donne-moi un papier et un stylo

et je changerai le monde.

laisse-moi écrire

enfin le poème.

donne-moi la permission, brave homme !

pour vous surprendre avec mes poèmes !

et si je te donne le poème à lire,

lire jusqu'au bout.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

Lacrimile mi le șterg

Dar ele pe obraji tot alerg, 

Și de ce așa s-a întâmplat? 

De ce în aceasta situație mam aflat?

Ma simt strivita

Nimănui nu-s trebuită, 

Și sunt singură, dar tac

Nu vreau sa ma mai prefac! 

Să mă prefac ca sunt bine, 

Dar inima vrea să se dezbine

Tac, dar inima vrea sa strige

Căci tot cuvântul rău mă frige... 

Lacrimile curg și curg

Și eu nuștiu de ce mă distrug, 

Poate că cuvintele celea

Mi-a frânt inima, care mă durea ... 

Durea de disperare, 

Chiar dacă era o mică supărare

Ea se lasă bătută,

Și de nimeni neștiută... 

Torente de cuvinte

Ce tumultos îmi vin în minte,

Înșiruite sunt în gânduri,

Lăsate-s în amurguri.

Obosite încearcă o frază,

Punând o cratimă de pază.

Din frământări apare o dilemă.

Este bine sau devine o problemă.

Este gândul mult prea iute,

Creând momente mute,

Sau poate ai doar sentimentul

De a nu spune nimic este totul.