Iubesc poezia !

Bob de rouă vă dau vouă ,

Suflet blând hrănit cu cânt,

Glas duios și-un trai frumos

Vouă dragii mei copii ...

Voi îmi aduceți bucurii!

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

Mă inundă câteodată

O dorință cenzurată,

Să alint  să strâng în brațe

Ființe raționale...

Neamuri ,cunoscuți ,amici

Pentru toți am loc aici

Într-un suflet mare

Încăpăror, simțitor și tare.

Sunt aptă  pentru iubire 

Pentru vis și fericire,

Chiar și atunci când vântul  bate

Ochii-s plini de duioșii.

Dese ori sunt în dilemă...

Îmi doresc așa de mult 

Raiul aici pe pământ 

Însă știu   că-i  utopie.

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

Erârziu ,somnul nu vine

Cât a-și vrea să fiu cu tine

Să-ți stâng mâna încetișor 

Și de drag să mă înfior.

Să te mângâi pe obraz

Sub un ochi de lună treaz

Să-ți resfir pe umeri plete

Și aroma-ți să mă îmbete.

Lângă o tufă de sulfină 

Să dormim noaptea-n grădină

Să-ți sărut ochii și fața 

Până vine dimineața.

Fermecați de vraja nopii

Numărăm stelele sorții.

Steaua mea e luminoasă,

Ne zămbește bucuroasă,

Că-s voinic și tu frumoasă 

Și amândoi vom face casă.

     Vremurile grele, crează oameni puternici,

     Vremurile  ușoare, crează  oameni slabi,

     Oamenii puternici, crează vremuri ușoare, 

     Oamenii slabi, crează vremuri grele!

          ȘEICUL RASHID- fondatorul  Dubaiului.

Trasnește-n juru-mi pretutindeni.

Vuiește negrul nopți-n jur.

De zor și fără de contur

Lumina gri împingen-n pinteni.

Se-ntinde gros pe-ntreg pământul

Ca linoleum de catran,

Și zguduind acest cazan

Melasa grea o-nvarte vântul.

N-am aer dincolo de zid

Și am decis s-opresc furtuna

Aici.Acolo.Mi-e totuna,

Și-aleg ca ochii să-i deschid.

Nu vreau să-ți fiu o aventură de-o noapte,

Nici măcar un pansament al rănilor tale,

Îmi vei îmbrăca inima toată doar cu șoapte;.

Uneori, iubirea nu-ți moare niciodată fără fapte.

Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie

adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,

imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții

în apele Nilului

încă ne bântuie
.

și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică

de dragoste

și o metaforă cosmică a mileniliului trei...

 Pe șevaletul toamnei

un pictor nebun amestecă febril culorile calde ale merelor

cu cele reci ale strugurilor

galbenul auriu și pufos al gutuilor

cu indigoul distant  al prunelor

adună la un loc bătrânele vrăjitoare ale nopții

care fac farmece

stolurile flămânde  de grauri

cu ciocurile învinețite de albastrul vinețiu al cucuruzului

de cicoare

stolurile nehotărâte  de rândunele

rătăcite de cârd

șoarecii neliniștiți

care strâng spicele

aplică o tușă de galben bolnav peste  frunze

ascunzând ronțăitul enervant al iepurilor

urletul prelung al lupilor

zbaterile aripilor  prin aerul ruginit al zilelor

e dificil să îngrămădești toamna într-o singură pânză

să găsești toate nuanțele de roșu

de portocaliu

de galben aprins

maro sau auriu

 să le ferești din calea lacrămii ochiului

care subțiază  culorile

făcând  loc albului iernii

de la geamul meu privesc cum Marele Pictor

își strânge pensulele

cum își ia șevaletul în spate

și lasă în urmă acest dezmăț coloristic…

regele lear,

și astăzi

mai caută un punct de sprijin,

prin gunoaie....

aroma-mbietoare

a ceaiului de mentă.

i-aduce norii

la picioare.

Toti suntem aceei oameni cu teatru vietii

Perfecti mereu, dar cu probleme ,

Defapt nu ie asa ,acele masti ,traume,suferint

Unde sunt? De acele masti ,acele probleme reale nu false

Plangi noaptea ,ziua razi esti bine

Iti ascunzi acea fata ,prin masti

Toti jucam acea carte,acel rol,acea replica repeta mereu,

Rolul vieti ,asa se numeste si este real

Are un inceput si reinceperea ei si sfarsitul ei

La un momentan aceptam de la sine si ne obisnuim cu idea,

SI viata este scurta poate frumoasa dar falsa.