3  

DONA ALBA A VENIT

Stau la hotarul dintre anotimpuri
În  brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a  încremenit.

Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți  dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.

………………………………………………..

Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când  și  Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai  strălucește

Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi poezii.online DONA  ALBA  A VENIT

Data postării: 22 decembrie 2023

Vizualizări: 1096

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

crochiu liric/10

atingându-mi creștetul,

degetele tale-mi-ncurcă visele.

pe unde voi mai colinda?

în jurul nostru-i 

doar un tor de lumină.

 

umbra,  tremurătoare a lunii,

mângâie

bolta de iasomie.

Mai mult...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în germană

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Herbstgefühl

 

Der Herbst ist gekommen, bedecke mein Herz mit etwas

mit dem Schatten eines Baumes oder besser mit deinem Schatten.

 

Ich fürchte, ich werde dich manchmal nicht wiedersehen

dass mir bis zu den Wolken scharfe Flügel wachsen,

dass du dich vor fremden Augen verstecken wirst,

und er wird sich mit einem Wermutblatt bedecken.

 

Und dann nähere ich mich den Steinen und schweige,

Ich nehme die Worte und ertränke sie im Meer.

Ich pfeife den Mond und erhebe ihn und täusche ihn vor

in großer Liebe.

Mai mult...

Scoci

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

 

Mai mult...

flux de poeme naani /32

perspective rămurate-

în pragul casei din kuboes

femeia nama

îngândurată

Mai mult...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Eu amo chuva

 

Eu amo a chuva louca que ela quer

Cair, machucar, ser só ela

À mesa do mesmo salão enferrujado,

Quando ninguém pergunta a resposta recebida,

Eu quero que ela fique!

 

É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades

Acima de tudo, deixe chover sobre nós,

Quando os granulados pesados se perdem

Eles voam no céu e caem rígidos

Louco e nu!

 

É a chuva nas janelas que cai estridente,

Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente

Quando ninguém pede uma referência ao olhar,

Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero

Um sol presente!

 

Grandes gotas de casamento borrifam forte

Camisa do noivo, Rei da Terra

Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,

Tomnático e pesado, levado pelos ventos,

Beijos forja!

 

Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo

Com as gotas frias me chama para vir,

Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,

Eu amo a chuva louca do jeito que é

Para acreditar no destino!

Mai mult...

flux de poeme naani /58

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

Mai mult...

crochiu liric/10

atingându-mi creștetul,

degetele tale-mi-ncurcă visele.

pe unde voi mai colinda?

în jurul nostru-i 

doar un tor de lumină.

 

umbra,  tremurătoare a lunii,

mângâie

bolta de iasomie.

Mai mult...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în germană

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Herbstgefühl

 

Der Herbst ist gekommen, bedecke mein Herz mit etwas

mit dem Schatten eines Baumes oder besser mit deinem Schatten.

 

Ich fürchte, ich werde dich manchmal nicht wiedersehen

dass mir bis zu den Wolken scharfe Flügel wachsen,

dass du dich vor fremden Augen verstecken wirst,

und er wird sich mit einem Wermutblatt bedecken.

 

Und dann nähere ich mich den Steinen und schweige,

Ich nehme die Worte und ertränke sie im Meer.

Ich pfeife den Mond und erhebe ihn und täusche ihn vor

in großer Liebe.

Mai mult...

Scoci

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

 

Mai mult...

flux de poeme naani /32

perspective rămurate-

în pragul casei din kuboes

femeia nama

îngândurată

Mai mult...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în portugheză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Eu amo chuva

 

Eu amo a chuva louca que ela quer

Cair, machucar, ser só ela

À mesa do mesmo salão enferrujado,

Quando ninguém pergunta a resposta recebida,

Eu quero que ela fique!

 

É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades

Acima de tudo, deixe chover sobre nós,

Quando os granulados pesados se perdem

Eles voam no céu e caem rígidos

Louco e nu!

 

É a chuva nas janelas que cai estridente,

Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente

Quando ninguém pede uma referência ao olhar,

Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero

Um sol presente!

 

Grandes gotas de casamento borrifam forte

Camisa do noivo, Rei da Terra

Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,

Tomnático e pesado, levado pelos ventos,

Beijos forja!

 

Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo

Com as gotas frias me chama para vir,

Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,

Eu amo a chuva louca do jeito que é

Para acreditar no destino!

Mai mult...

flux de poeme naani /58

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

BASTONUL ALB

… Domnul își  continuă pașii călăuziți de bastonul lui alb ca într-o plimbare în amurg. Merge agale, nu deranjează trecătorii, dar uneori  trecătorii grăbiți, involuntar îl lovesc cu sacoșele lor, cu neatenția lor, chiar și cu nepăsarea. Fatalitate, ar spune unii, se înnopta și  trecătorii erau nervoși, chiar înjurau că nu se aprinde iluminatul stradal mai repede deși nu era chiar întuneric de nu se putea merge pe stradă. Omul cu bastonul alb se oprește , lovește ușor un coș de gunoi stradal și lasă în coș un șervețel cu care s-a șters la ochii, poate a șters câteva lacrimi…Continuă drumul cu pasul lui controlat, ajungând în dreptul unui gard de fier ce străjuia curtea și biserica ,, Izvorul Tămăduirii,,. Pipăie sulițele gardului, se lipește de el, cuprinde bastonul alb intre palmele împreunate ca în  rugăciune și cu ochii îndreptați spre cer, se aude  glasul ce-i mulțumește lui Dumnezeu  pentru toate putințele și neputințele lui de a percepe lumea și tot ce-l înconjoară cu ochii sufletului, cu simțul  trăirii și al discernământului, toate  considerându-le daruri cerești. Se îndepărtează de gard și precum s-ar adresa cuiva din fața lui, spune încet, din când in când mai tare : ,,Tatăl nostru care ne ești în ceruri…..Facă-se voia ta…..Și mă iartă Doamne….Și eu iert greșelile greșiților mei…!,,. Apoi își face semnul crucii,coboară bastonul alb, sprijinul lui permanent, fixând cu el pământul ,caută direcția drumului spre întoarcerea acasă. Crucea ce străjuia turla principală a bisericii strălucind în noapte se înălța  spre cer, parcă  vrând să se contopească cu stelele,sau, poate  dând zbor rugăciunilor spre neant.
Cu același pas domul omul cu bastonul alb trece pe lângă vitrine luminate, oameni grăbiți, oameni veseli,poate unii  triști, dar tristețea nu se poate auzi, ea, poate fie văzută, simțită…
Din față veneau spre el glasuri de copii veseli, zglobii și  deodată in jocul lor lovesc bastonul, îl lovesc pe domnul care se dezechilibrează, cade  și bastonul se rulează departe de el…
- Vă rog dați-mi bastonul, vă rog bastonul dați-mi-l!
Tatăl și copiii care se jucau, imediat îi dau ajutor să se ridice, îi dau bastonul și mereu se scuză,  se roagă să fie iertați,  se interesează dacă în cădere nu s-a lovit. Zâmbetul politicos luminează chipul nevăzătorului care îi asigura pe copii că totu-i bine și apoi își spun la revedere. Copiii plecă privind triști în urmă. Omul mai rămâne pe loc, își trece palmele peste bastonul alb,  tactil caută să se localizeze mai aproape de partea  laterala a trotuarului…Mersul îi este puțin șchiopătat  , durerea  nu-i oprește drumul către  casă. Își spune ca pentru el,  că-i pare rău ca le-a stricat veselia ștrengarilor.
În sensul celălalt al drumului, tatăl cu cei doi copii dojeniți de el, încearcă să le explice de ce  domnul nevăzător are bastonul alb deși nu vede culorile, spunându-le că bastonul este alb să fie văzut de cei care văd, pentru a nu  deranja persoanele nevăzătoare, cum au făcut ei. Unul dintre copii îi spune că mai bine era ca domul să fie însoțit de cineva, să-l țină de mănă așa cum sunt ținuți de mână copiii…Tatăl profund impresionat le spune că uneori oamenii care văd sunt neatenți, nepăsători față de cei ce văd doar cu sufletul.
Un om și bastonul lui alb urcă în liniște treptele scării care duc spre apartamentul lui. De la etajul unu se deschide o ușă:
- Mulțumim frumos domnule Petru, să știți că a  venit de la deranjamente cineva și a remediat iluminatul pe casa scării, datorită apelului telefonic făcut de dumneavoastră.
Cu același  zâmbet politicos, domnul , se bucură că s-a  rezolvat cu iluminatul pe casă scării și îi urează vecinului noapte bună.
- Noapte bună vă spun și eu, domnule . Dar, de ce șchiopătați, ce-ați pățit ?
- De data aceasta, vecine, a fost seara mai întunecată, nimic altceva...                                                     
E noapte pentru văzători . Nevăzătorii și ei visează...  Bastonul nevăzătorilor este alb să fie văzut de cei ce văd...Povestea aceasta cu adevărurile ei nu-i scrisă în alfabetul Braille, este scrisă doar pentru văzători.

Mai mult...

HOINARUL VIS, HOINAR…

La ora când cerul aprinde stelele-n lampadare
Și castanul își numără florile plecate la bal
Visul, hoinarul nopții, sătul de atâta colindare
Uită pe-o bancă gânduri adunate-n în bolul de cristal.
Dispare!Și lasă îndrăgostiții fără visare
Să numere stelele cu-a lor sclipire căzătoare.

Când zorile sparg vise, sparg boluri cu gânduri uitate
Razele de soare se coboară-n rouă să se scalde
Dar… EL și EA caută privirile-n ei reflectate
Pășind ușor pe fire de iarbă, fire de smaralde
Alungând himera, trăiesc, se iubesc în realitate.
Ascunsele sărutări ce din vise erau sculptate
Rămân prinse de cer, pe ,, Carul Mare,, incrustate.

Mai mult...

CĂND VIAȚA-I UN JOC DE NOROC

(Frânturi din gânduri)

,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,,  sau ,, nu am avut noroc..!,,

E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb,  prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un  perlaj bogat.  Se zice că ar fi cel mai falnic  cerb din acel areal. Un  mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui  lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un  picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de  pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se  suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit  iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung  s-a prăbușit …

………………………………………………………………………………………………

Peste un timp,  un  apel la telefon , o cunoștință de familie  mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce  noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de  ceva vreme. L-a   obținut după o concentrare și stăpânire de sine,  ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec  spre locuința  prietenului de familie,  întrebându-mă pe drum, cum de  este  competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere  numără câteva luni.

Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure,  zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase  coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere  în timp ce  își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului…  Mare noroc am avut, repetă vânătorul  conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a  vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu  la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,,  și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.  

Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori  câștigă. Și cerbul face parte din viață !

Mai mult...

SĂ CÂNȚI

Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.

S- aduni într-un  pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un  vis volant...

Mai mult...

NUMELE TAU - MAMĂ

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

Mai mult...

Frunza răzvrătită

Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele  care cad
Triste, galbene și mor.
Doar  cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar  un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este  vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.

Mai mult...

BASTONUL ALB

… Domnul își  continuă pașii călăuziți de bastonul lui alb ca într-o plimbare în amurg. Merge agale, nu deranjează trecătorii, dar uneori  trecătorii grăbiți, involuntar îl lovesc cu sacoșele lor, cu neatenția lor, chiar și cu nepăsarea. Fatalitate, ar spune unii, se înnopta și  trecătorii erau nervoși, chiar înjurau că nu se aprinde iluminatul stradal mai repede deși nu era chiar întuneric de nu se putea merge pe stradă. Omul cu bastonul alb se oprește , lovește ușor un coș de gunoi stradal și lasă în coș un șervețel cu care s-a șters la ochii, poate a șters câteva lacrimi…Continuă drumul cu pasul lui controlat, ajungând în dreptul unui gard de fier ce străjuia curtea și biserica ,, Izvorul Tămăduirii,,. Pipăie sulițele gardului, se lipește de el, cuprinde bastonul alb intre palmele împreunate ca în  rugăciune și cu ochii îndreptați spre cer, se aude  glasul ce-i mulțumește lui Dumnezeu  pentru toate putințele și neputințele lui de a percepe lumea și tot ce-l înconjoară cu ochii sufletului, cu simțul  trăirii și al discernământului, toate  considerându-le daruri cerești. Se îndepărtează de gard și precum s-ar adresa cuiva din fața lui, spune încet, din când in când mai tare : ,,Tatăl nostru care ne ești în ceruri…..Facă-se voia ta…..Și mă iartă Doamne….Și eu iert greșelile greșiților mei…!,,. Apoi își face semnul crucii,coboară bastonul alb, sprijinul lui permanent, fixând cu el pământul ,caută direcția drumului spre întoarcerea acasă. Crucea ce străjuia turla principală a bisericii strălucind în noapte se înălța  spre cer, parcă  vrând să se contopească cu stelele,sau, poate  dând zbor rugăciunilor spre neant.
Cu același pas domul omul cu bastonul alb trece pe lângă vitrine luminate, oameni grăbiți, oameni veseli,poate unii  triști, dar tristețea nu se poate auzi, ea, poate fie văzută, simțită…
Din față veneau spre el glasuri de copii veseli, zglobii și  deodată in jocul lor lovesc bastonul, îl lovesc pe domnul care se dezechilibrează, cade  și bastonul se rulează departe de el…
- Vă rog dați-mi bastonul, vă rog bastonul dați-mi-l!
Tatăl și copiii care se jucau, imediat îi dau ajutor să se ridice, îi dau bastonul și mereu se scuză,  se roagă să fie iertați,  se interesează dacă în cădere nu s-a lovit. Zâmbetul politicos luminează chipul nevăzătorului care îi asigura pe copii că totu-i bine și apoi își spun la revedere. Copiii plecă privind triști în urmă. Omul mai rămâne pe loc, își trece palmele peste bastonul alb,  tactil caută să se localizeze mai aproape de partea  laterala a trotuarului…Mersul îi este puțin șchiopătat  , durerea  nu-i oprește drumul către  casă. Își spune ca pentru el,  că-i pare rău ca le-a stricat veselia ștrengarilor.
În sensul celălalt al drumului, tatăl cu cei doi copii dojeniți de el, încearcă să le explice de ce  domnul nevăzător are bastonul alb deși nu vede culorile, spunându-le că bastonul este alb să fie văzut de cei care văd, pentru a nu  deranja persoanele nevăzătoare, cum au făcut ei. Unul dintre copii îi spune că mai bine era ca domul să fie însoțit de cineva, să-l țină de mănă așa cum sunt ținuți de mână copiii…Tatăl profund impresionat le spune că uneori oamenii care văd sunt neatenți, nepăsători față de cei ce văd doar cu sufletul.
Un om și bastonul lui alb urcă în liniște treptele scării care duc spre apartamentul lui. De la etajul unu se deschide o ușă:
- Mulțumim frumos domnule Petru, să știți că a  venit de la deranjamente cineva și a remediat iluminatul pe casa scării, datorită apelului telefonic făcut de dumneavoastră.
Cu același  zâmbet politicos, domnul , se bucură că s-a  rezolvat cu iluminatul pe casă scării și îi urează vecinului noapte bună.
- Noapte bună vă spun și eu, domnule . Dar, de ce șchiopătați, ce-ați pățit ?
- De data aceasta, vecine, a fost seara mai întunecată, nimic altceva...                                                     
E noapte pentru văzători . Nevăzătorii și ei visează...  Bastonul nevăzătorilor este alb să fie văzut de cei ce văd...Povestea aceasta cu adevărurile ei nu-i scrisă în alfabetul Braille, este scrisă doar pentru văzători.

Mai mult...

HOINARUL VIS, HOINAR…

La ora când cerul aprinde stelele-n lampadare
Și castanul își numără florile plecate la bal
Visul, hoinarul nopții, sătul de atâta colindare
Uită pe-o bancă gânduri adunate-n în bolul de cristal.
Dispare!Și lasă îndrăgostiții fără visare
Să numere stelele cu-a lor sclipire căzătoare.

Când zorile sparg vise, sparg boluri cu gânduri uitate
Razele de soare se coboară-n rouă să se scalde
Dar… EL și EA caută privirile-n ei reflectate
Pășind ușor pe fire de iarbă, fire de smaralde
Alungând himera, trăiesc, se iubesc în realitate.
Ascunsele sărutări ce din vise erau sculptate
Rămân prinse de cer, pe ,, Carul Mare,, incrustate.

Mai mult...

CĂND VIAȚA-I UN JOC DE NOROC

(Frânturi din gânduri)

,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,,  sau ,, nu am avut noroc..!,,

E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb,  prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un  perlaj bogat.  Se zice că ar fi cel mai falnic  cerb din acel areal. Un  mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui  lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un  picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de  pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se  suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit  iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung  s-a prăbușit …

………………………………………………………………………………………………

Peste un timp,  un  apel la telefon , o cunoștință de familie  mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce  noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de  ceva vreme. L-a   obținut după o concentrare și stăpânire de sine,  ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec  spre locuința  prietenului de familie,  întrebându-mă pe drum, cum de  este  competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere  numără câteva luni.

Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure,  zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase  coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere  în timp ce  își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului…  Mare noroc am avut, repetă vânătorul  conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a  vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu  la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,,  și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.  

Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori  câștigă. Și cerbul face parte din viață !

Mai mult...

SĂ CÂNȚI

Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.

S- aduni într-un  pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un  vis volant...

Mai mult...

NUMELE TAU - MAMĂ

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

Mai mult...

Frunza răzvrătită

Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunzele  care cad
Triste, galbene și mor.
Doar  cele răzvrătite
Cer copacului ajutor:
Sunt frunza îngălbenită
Copacule, sunt frunza ta
Nu mă lăsa strivită
Sub talpă înnegrită
Roagă-te, strigă spre cer…
În zadar  un ram s-apleacă
Către frunză s-o cuprindă
Este  vântul ce-o alungă
Sub o talpă prea grăbită.
Într-o pripășită toamnă
Eu sunt frunza răzvrătită.

Mai mult...
prev
next