DONA ALBA A VENIT

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Prognoza spune, până la ora două,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Cu găleata,

Este gata și omleta,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Că și plantele au nevoie de rouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Pisica a născut, are pui, în total sunt nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă ...

Nu s-au terminat și e trecut de ora două,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Este frig afară, stăm singuri pe o bancă sub crengile unui tei să nu ne plouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Picăturile formează câte o baltă nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

În drum spre casă suntem stropite chiar pe fusta nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Luăm o pătură să ne încălzim, până la urmă e vremea care ne place nouă.

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervos de outono

É outono, é farfalhar, é sono...

As árvores, na rua, suspiram;

Ele está tossindo, chorando, está vazio...

E está frio e há neblina.

Amantes, mais doentes, mais tristes,

Nas estradas fazem gestos estranhos -

E sai, do sono eterno,

Eles caem pesados, molhados.

Eu fico, vou e volto,

E os amantes me entristecem profundamente -

Eu sinto vontade de rir sem sentido

E está frio e há neblina.

prin plasa de scaieți

a întunericului,

câteva raze de soare,

tiptil

se strecoară;//

golul singurătății e-mblânzit

de florile de prun, purtate de

marele zbucium.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankólia

Micsoda tuskó, micsoda jajgatás ősszel...

És a vad fa üvölt -

Hangzik a fülkagylóban egy bumm,

A hölgy pedig szánalmasabban kezdi.

- Figyelj, te, oké, kicsim!

Ne sírj és ne félj...

Halld, milyen keményen a mélyből,

Neki a föld hív minket...

From the cold northern winds that shall blow,
Inviting the green pages to a dance to endow,
Emerald breeze coming rushed to new bestow,
Of the trees and meadows to give another glow.

An old oak with deep wings and strong crown,
Fearful of the haze of coming like a black pawn,
Caring for his green display, not to be thrown,
Worried about the incoming windcalls, unknown.

With the emerald breeze arrived, tree's fearsome,
Assumed oak, accepting the fate lonesome,
Does not expect the force not to be troublesome,
The judgement of the wind, often gruesome.

But gentle gale the menacing breeze shows,
Admiration for his new green lips sweet brows,
Surprised, the old oak present promise, vows,
The emerald breeze would not fear, and bows.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.

S- aduni într-un  pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un  vis volant...

Rog zorii să te cheme
S-aduci șuvițe de gânduri  înapoi
Să mă preumblu  printre ele
Într-un joc copilăresc în doi.
Din  liniștea clipei de azi
Și de mâine
Îți voi fura sămânța dulce
A vorbelor tale,
Așezându-le toate pe - o tipsie
Hrană  dimineața să îmi fie.
Când nu te mai zăresc
Și cerul rupe  zdrențe din nori
E  ora înserării
Mă-nchid în cupola nopții
Cu vise deșarte
Peste ochii acoperiți de pleoape.
Bat orele…
În geamul timpului  bat
Deschid fereastra cu privirea,
De  gânduri înveșmântat
Rog zorii să te cheme
Și  ziua să - mi dea iubirea.

Am fost flămând
Nu m-ai hrănit
Pahar cu apă
Nu am avut pe masă
M-ai huiduit
Eu  lăcrimând
N-aveam popas la nici o casă.
Acum când
hambarul meu
E larg în porţi şi multe poame
Din mine zeu
Tu azi făcând
Ce pot să zic? Doar,
Iartă-l Doamne.!!!

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

Gândurile ,
Unu câte unu
Închid ferestrele cerului
Doar ochiul lăuntric mai luminează
În noaptea ce se furișează
Sub cupola nevăzutului.

…………………………………

În alt loc,
Se - nalță elocvența
Din lacrimi ce inundă depărtarea
Când  ochii așteaptă
Pleoapa să-i închidă,
Iar viața să cheme înserarea.