ULTIMUL VAGON

E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez  parcul care se află în proximitatea locuinței,  pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc,  prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce  la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii,  voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare,  zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-

Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine,  l-a dat copilului meu  înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele  de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut  multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu,  merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa  cu care a plecat din apartament când a venit executorul  judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor  să plecăm. Au plecat vorbind între ele.

Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic  cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân  pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :

Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera  cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an.   Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav.  Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire,  Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă  dar deja inima încetase…      

Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi  traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă  să-i spun  unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !!  Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să  constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau  din    bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită,  cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.

La moartea  unui artist
E  ziua când îl plânge
Arcușul cântă  trist
Penelul  cerul  frânge.
Pianul ,singur  solist
Tăcute- i  sunt  clapele
La moartea  unui  artist
În  lacrimi  sunt  pleoapele.
Clovnul  mereu scenarist
Gongul  profund  îl bate
Astăzi  mâhnit, realist
Pleacă  târziu  în noapte.
Când  moare  un  aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă  trist
ȘI rolul vieții zace.

Nu vrem să fim  actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.

Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.

Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..

Pe scenă  lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.

Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a  terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.  

Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.

Izvoarele privirii sunt secate
Iluzii de om rătăcit
Mă reazăm de-o bornă,
Piatră de hotar fără cărare
Rece, umedă și ternă.

Las teaca cuvintelor
Fără valoare
Lângă  piatra pilastru
Ce nu știe a lăcrima
Când, fruntea  aplecată
Pe zidul din mine
Susține tăcerea-n cuvânt
Povară de suflet fără veșmânt
Sub cupola cerului albastru.

Din urmă m-ajung în surdină
Timpul și tăcerea,
Le dau un popas lângă bornă
Îmbrățișez cu privirea
O stelă uitată-n nevăzut
Scrijelez  cifra zero
Lângă semnul infinit
Întrebându-mă  încotro
Este  alt loc nedefinit
Fără urma celui ce - a scrijelit.

Flori din câmp
Flori perene în al nostru pământ
Privirea printre voi rătăcește
Când, natura din al vostru fin parfum
Anotimpului frumos veșmânt îi dăruiește

Flori în câmp, libere la libertate
Vorbiți-mi de iubire,  de maci și albăstrele,
Printre voi să simt speranță și mângâiere

Flori cu petale grațioase
Dând la o parte ierburile invidioase
Ce vor  petalele să vă ofilească,
Mereu îi fac privirii cărare
Cu pași înceți să ajungă la fiecare floare
Culorile voastre, tristețea să mi-o risipească…

Flori frumos colorate
De timp în timp înrădăcinate
Adesea  de vântul vremi zbuciumate
Rămâneți în câmp demne și curajoase
Iar cerului de-a pururi credincioase…

Mereu iubirea prin timp vă pictează
Șuvoaie de culori peste voi revarsă
Nici sunetul viorii pe înserat nu vă uită
Punând arcușul pe strune, petalele vă sărută…
Îndrăgostiții  în cartea iubirii vă păstrează
Înlocuind albele flori de caprifoi
Cu norocul din patru frunze de trifoi…

Adierea tainică din a voastră unduire
Atrage iubirea razelor de soare
Petalele își arată a lor dăruire
Lăsându-le culorile să le soarbă …
Printre picăturile de ploaie
Răsplată, cerul, florilor dăruiește
Un curcubeu  multicolor, cu a lui sărutare
Păstrează farmecul din culoarea ce-l vrăjește,
Pentru  floarea iubirii, floare și ea trecătoare…
Flori  din câmp libere la libertate, vorbiți-mi șoptit despre iubirea păstrată printre paginile dintr-o carte.
Aș  vrea mereu să vă privesc fără cereri avizate, fără pașapoarte și fără nori negri  pe cer…

Iubesc poezia

O citesc odată și încă odată ,

Sensul ei e ascuns ;

Până prind ideia ...

O citesc pentru frumusețea ei

Pentru ce vrea să spună

Bijuteriile ei sunt :

Comparațiile ,figurile de stil,

Epitetele și rima e ținuta festivă ;

Nu ajung la așa o  performanță

Deși îmi doresc și mă străduiesc ,

Dar  îmi pun tot sufletul ...

În creațiile mele !...

Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,

O clasă întreagă bântuită de un har

Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,

Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.

Profesori, voi, mentori, luminători,

Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?

Cum ați putut să greșiți atât de mult,

Să lăsați atâtea minți în tumult?

Salariul vostru, o recompensă a muncii,

Dar când munca eșuează, ce merit mai are?

Cincizeci și șapte la sută, o rușine,

O oglindă crudă a incompetenței voastre.

Nu e vina elevilor, nu e vina lor,

Căci ei sunt doar niște copii, în floare,

Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,

Nu de note proaste și de un destin trist.

Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,

Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.

Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,

Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.

Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,

Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.

Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,

Și să transformați eșecul în lumină și speranță.

Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,

E o poezie dură, o oglindă crudă,

O realitate tristă, o lecție dureroasă,

Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.

Se rupe cerul într-un geamăt surd,
Iar eu, copil al umbrelor, îmi croiesc
Drumul printre amintiri cu genunchii goi,
Acolo unde nici tăcerea nu îndrăznește să pășească.

Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...

mereu și mereu mă destramă

ca pe un pulover prea larg

sau prea strâmt ,

mă izgonește cumva din mine afară

lăsând în locu-mi o pată neclară

o adiere de vânt..

femei ca Elena din Troia

Ioana D`Arc

Nefertiti

care-mi apar în minte

dintr-o lume bizară,

secretă

îmi amintesc de-un Rembrandt

reprodus în graffiti

și cretă

pe-o fațadă murdară...

târziu

mă-ntorc la Alter-ego-ul  meu

din oglindă

care cu fiecare zi

cu fiecare noapte

se schimbă

pe care-l recunosc

tot mai greu

de parcă ar fi din altă poveste

science-fiction

din care lipsesc tocmai eu...

Drag bunic,a trecut timpul
Anii vieții ș-anii tăi,
S-a dus amintirea vieții,
Și tot timpul printre noi.

A trecut timp de când tu,
Te-ai lepădat fără a vrea
De tot ce-ai trăit pe pământ ,
De noi,ci de casuța ta.

Ai fost un înger pe pământ
Și nu te vom uita în veci,
Și toți cei care te-am iubit,
Te vom pomeni în povești.

Te pomenim astăzi,tataie
Căci tu la un sfârșit de mai ,
Ai fost ales să devii înger
Și pe pământ să numai stai .

Eu sper ca Raiul să existe ,
Și când asemeni vieții tale,
Și a mea se va sfârși cândva
Să ne-ntâlmim în raiul sfant
Să-ți povestesc de viața mea.

Ești îngerul meu păzitor ,
Și îmi e tare dor de tine,
E trist să nu te pot vedea,
Să numai știu nimic de tine.

E trist să știu unde te afli,
Să știu că nu ești lângă noi,
În loc de zâmbet s-avem lacrimi,
În loc de îmbrățișări ,să-ți dam flori .

E trist să-mbratisam o cruce,
În locul trupului tău blând
E trist să nu m-aștepți în poartă
Și să fii veșnic în mormânt .

As da din anii mei o parte
De-as știi c-ai veni înapoi
Să-mi spui c-o sa ajung departe
Si sa rămâi mai mult cu noi.

De ce a fost sa fie așa?
Sa numai fii azi printre noi,
Să nu te mai pot lua in brațe,
Să simtim anii ăștia goi.

Te-ai veștejit precum o frunza
Si ai apus precum o stea
Ai plecat ca un erou
Si nicicând nu te voi uita.

Pentru mine vei fi veșnic
Cel mai bun bunic din lume
Si chiar de-o lume ne desparte
Te am in suflet ,ești cu mine.

Atâta timp cât te iubesc ,
Si ești mereu in mintea mea,
Chiar dacă nu te pot vedea,
Tu ești mereu in stânga mea.

La dreapta Domnului așezat,
Eu știu din Rai ca mă privești
Si sper ca te fac fericit
Chiar dacă lângă noi nu ești .

~Creație proprie ~ Denisa M. Bîrliba

Încep să plâng 

Și eu ciudat 

Vreau în brațe sa te strâng 

Chiar aici la mine n pat

Încep să plâng 

Și rar o fac 

Vreau în brațe să te strâng 

Căci mi-ai pus capac

Încep să plâng

Și nu e bine 

Vreau în brațe să te strâng 

Da! chiar aici și chiar pe tine!

Încep să plâng 

Și mă topesc 

Vreau în brațe să te strâng 

Să mă mai gândesc?

Încep să plâng 

Și mă doare 

Vreau în brațe să te strâng 

De la cap până la picioare