Ferestrele primăverii

Mereu îmi reproșez, cuget și regret
Pentru voi, fire de iarbă străpunse
De pașii strivind ultimul secret
Contorsionat în trăiri ascunse

Îmi reproșez c-am rupt un ram înflorit
Iar fructul l-am osândit în teacă
El, era copacul ce eu l-am sădit
Azi, frunzele-i cad și seva-i seacă.

………………..

Regret marele secret
Că n-am eliberat fructul din teacă
Și am călcat firul de iarbă.

Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS  a fost crucificat.

Bat  clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări  cu multe lacrimi
Heruvimii  norii risipesc       
Cu glasul lor divin cântând din  psalmi…
În zori IISUS HRISTOS  A ÎNVIAT!

Lumea creștină  s-a bucurat
În casă ruga-i spusă  evlavios,
De  îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii  privesc cum ceru-i  luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A  ÎNĂLȚAT !.

Stau  în cercul strâmt al vieții , clepsidra o simt străjer nedorit și     gândurile-n mine tac, iar  cuvintele -mi sunt fără sens , fără rimă, fără tact…

 Pot fi înalt, pot fi și scund

 Depinde de cine, când și cum

  Sunt săbuit  …

Pot fi iubit ,pot fi hulit

Pentru mine vital este

Să culeg   dintre ciulini

Chiar cu mâini sângerând

Cuvinte jurământ în al meu crez

Și-n teaca tăcerii să le păstrez….

Vreau vorbe, vorbe fără lacăte

Fără strigăte și fără șoapte

Șoaptele , pot fi misterul vieții

Pe   rugul nestins al demnității…

 Când ceru-i înnourat și viața-i  într-un cerc strâmt, printre priviri încețoșate sufăr pe viu cuvinte venin,  venite din altă parte…

Cuvinte  ce vor  să mă cioplească

Deși toți suntem sub același cer

Pe-același tărâm numit ,,VIAȚĂ,,…

…………..

Încarcerați ca într-o cușcă la circ

 Ne privim din când în când

Bucuroși, credem că trăim

Dar, zilnic între noi ne săbuim

În timp ce timpul, clipă cu clipă

Rupe din noi fiecare aripă

Zdrobindu-ne  dorul de zbor,

Ne transformă sfidător

Într-un sărman ICAR prăbușit…

Chiar și atunci, și-atunci  

Ne soarbe setea de-a trăi

Iar pe tărâm de ură invadat

Fire de nisip  cad sacadat

 Rostogolindu-se într-un alt cerc…

Într-o altă clepsidră fortuită 

Ce-i doar o sticlă gâtuită…                       
Pe un tărâm încețoșat, fără aripi, fără glas ,  nimeni viitorul  nu-l poate ști  și nisipul timpului se rostogolește  …

Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul  timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și  tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.

La mulți ani îți doresc frumoasă ȚARĂ, ,,La mulți ani ROMÂNIE,,! Doresc mulți ani tuturor românilor de pretutindeni. Viața nu-i iluzie, nu-i numai poezie, ea este dragoste veșnică de-al tău PĂMÂNT, ea însăși este  PACE , bună conviețuire, iubirea de neam și-a lui trecut. ,,La mulți ani,, tuturor celor care, ȚARA nu și-o uită …

Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!

Românii așa te știu,te slăvesc

Oaspeți,  prieteni buni te vizitează,

Te străbat, te-admiră și te iubesc

Românii toți în dreapta lor conștiință

Nu te uită-n gând, faptă și credință

Din drag de ROMÂNIA, de al tău dor

Ești catedrală sfântă-n sufletul lor

Ei, mâinile își vor îngemăna oricând

Pentru tine ȚARĂ cu sfânt pământ…

Oricând, oricând…

La ora când cerul aprinde stelele-n lampadare
Și castanul își numără florile plecate la bal
Visul, hoinarul nopții, sătul de atâta colindare
Uită pe-o bancă gânduri adunate-n în bolul de cristal.
Dispare!Și lasă îndrăgostiții fără visare
Să numere stelele cu-a lor sclipire căzătoare.

Când zorile sparg vise, sparg boluri cu gânduri uitate
Razele de soare se coboară-n rouă să se scalde
Dar… EL și EA caută privirile-n ei reflectate
Pășind ușor pe fire de iarbă, fire de smaralde
Alungând himera, trăiesc, se iubesc în realitate.
Ascunsele sărutări ce din vise erau sculptate
Rămân prinse de cer, pe ,, Carul Mare,, incrustate.

Adu-mi te rog primăvara 

Și rămâi și tu cu mine

Sterge-mi din inimă iarna

Și dorul din suflet... de tine.

Adu-mi te rog primăvară...

Mărțișorul rămas promis

Albul și roșul din toamnă,

Să se-mpletească pe buze ca-n vis.

Adu-mi te rog primăvara 

După care am tânjit 

Ia-mi din inimă povara...

Spune-mi că nu ne-am pierdut!

Adu-mi te rog primăvara 

Martie să-mi fie demidulce

Paharul din nou să-mi poarte

Licoarea zeilor... pe buze...

                          Feuilles froides

              Ceașca de cafea se lasă rece,

              tăcerea curge printre colțuri.

              Norii cad blând peste ea,

              ca niște fulgi în trecere.

              Pe fereastră, îmi răsare tabloul,

              dulce ca o vanilie de primăvară,

              iar timpul, tăcut,

              Îmi ascunde cearcănele în el.

              Tandre frunze… cresc pe sub piele

              De ce nu pot opri clipa când clipesc?

              De ce lumina rămâne doar un coșciug rece?

              Dorm… dorm frunzele tăcute,

              prefăcute în ceară,

              purtând amintiri de primăvară

              pe care nu le mai pot schimba.

              O amintire de ieri,

              și aerul petrecut cu ea

              nu poate schimba liniștea de mâine.

              Am vrut să ating umbra din ea.

              Poate nu e timpul.

              Sau poate sunt doar un trecător, nu călător

              al amintirilor stinse

              ce încă mai respiră în aerul de primăvară,

              șoptind întrebări pe care doar tăcerea le știe

              și răspunsuri pe care doar vântul le poartă,

              trăgând vise de toamnă,

              uitate printre rafturile primăverii.

Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.

Apoi,  arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l  mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea  să fie
...........................................
Din cerul  fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri  partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.

Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un  vals  sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.

          Aș vrea, în inimă să fie tot timpul primavară

Când soarele începe pe cer ca să răsară 

Și încălzește pământul amorțit 

De unde ghioceii au răsărit 

       Încet, încet tot câmpul înverzește 

Totul în jur parcă întinerește 

Păsările voioase ciripesc,

Pomii cu toții înfloresc .

       Când soarele îmi mângâie obrazul 

Simt că din inimă dispare tot necazul,

Văd păsările călătoare care vin 

Și parcă zbor și eu cu ele lin 

       În aer se simte miros de levănțică 

Și toată lumea pare fericită 

Aș vrea ca primăvară să nu se mai sfârșească 

Și inima mereu să întinerească.

        Iubesc primăvara cu adevărat,

Pentru că două flori frumoase ea mi-a dat 

Le-am îngrijit cu drag la tinerețe 

Să mă bucur de ele și la bătrânețe .

frugal îți iau sarutul

sa nu l rusin tăcutul

fuge in apoiuri 

venele ti fac suvoiuri 

cade limba intr o parte

de al tau glas se tot desparte

parul l tii ascuns in noduri

manuscrisul tii in poduri

talpile le tin, cu capul

ghemuite, stau ferite

sangeriu, lihnit saracul

roade pagini necitite

I.

Iat-o cioară, vine-n goană,

Printre nori, printre fantasme.

Se oprește în poiană,

Unde-i tot desprins din basme.

A venit cu-atâta grabă,

Pe surate să le-anunțe,

C-a auzit de la o gloabă,

Când fura niște grăunțe:

„Că Faur e pe sfârșite

Ca o stea spre asfințit.

Zilele-i sunt pripășite

În trecutul răzlețit.

Ziua încontinuu crește

Ca un prunc spre tinerețe.

Iar Faur se vestejește

Ca o mamă-n bătrânețe.

Frigul o va lua la fugă,

Speriat de mândrul Soare,

Cum tigrul de foc aleargă

Și tâlharul de-nchisoare.

Iar din urmă-l va ajunge

Mărțișorul mult dorit.

Rănile ni le va unge

Cu parfum de mărgărit.”

Vestea isprăvind-o cioara,

Bucuria a cuprins

Inimi măcinate-n moară

Nostalgiei de nestins.

 II.

... urmează...