În locul meu
Sărut dragă mâna ta,
Dulce cuget de angelism,
Sper să-ți pot revedea,
Ochii tăi, pictați din basm.
Te văd în vise-n fiecare noapte,
Privirea ta mă urmărește tăcut,
Și mă întreb, oare mă vei căuta,
În lumea mea, pierdut și mut?
In suflet, mă apasă dorul,
Şi-n gândul meu, eşti tu mereu,
Aș vrea să-ți fiu aproape iar,
Să te stiu acolo, in locul meu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 31 decembrie 2024
Vizualizări: 185
Poezii din aceiaşi categorie
O iubire desăvârșită
Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne
Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet
Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele
Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării
Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie
Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare
Vorbe dulci, șoapte și promisiunii
pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire
Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima
Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om
Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire
Ochiului meu
Nu te-am iubit îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.
Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi citești din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.
Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
In trecut
Uneori mi-e dor,
Ma duc iar in trecut
Cu gandul , caci fizic
Nu pot sa ma duc.
Mi-amintesc clipe dulci
De acolo , din trecut
Unde doar cu gandul ma mai duc...
Vreau sa te sarut
Am plecat departe, sa uit
Oricat am sa ma duc
Tot nu pot sa uit
Raman in trecut.
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
O iubire desăvârșită
Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne
Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet
Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele
Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării
Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie
Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare
Vorbe dulci, șoapte și promisiunii
pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire
Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima
Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om
Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire
Ochiului meu
Nu te-am iubit îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.
Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi citești din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.
Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.
Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
In trecut
Uneori mi-e dor,
Ma duc iar in trecut
Cu gandul , caci fizic
Nu pot sa ma duc.
Mi-amintesc clipe dulci
De acolo , din trecut
Unde doar cu gandul ma mai duc...
Vreau sa te sarut
Am plecat departe, sa uit
Oricat am sa ma duc
Tot nu pot sa uit
Raman in trecut.
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Alte poezii ale autorului
Epilog
Tu te-ai născut din praf de stele,
Doar ca să zbori la infinit.
Tu ești și lună, ești și soare,
Precum o rară artă de nedefinit.
În hău cu dorul
De-ar fi și cerul să cadă peste mine,
Cum se frâng tăcerile-n suspin,
Te-aș chema, iubito, să m-aline
Umbra ta rămasă în destin.
De-ar fi și stelele să moară-n zori,
Să-nghețe timpul între ploi,
Ți-aș desena din lacrimi flori,
Să-nflorească drumul înapoi.
De-ar fi și munții să se plece-n vânt,
Și șoaptele să-mi cadă greu,
Aș pune-n rugăciune orice gând
Să te păzească-n vis mereu.
De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,
Din piept mi-aș rupe doru-n hău,
Să nu-mi răpească glasul scris,
Să-l duc cu mine, glasul tău.
Epilog
Se rupe cerul într-un geamăt surd,
Iar eu, copil al umbrelor, îmi croiesc
Drumul printre amintiri cu genunchii goi,
Acolo unde nici tăcerea nu îndrăznește să pășească.
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Plăgi
De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.
În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.
Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?
Epilog
Tu te-ai născut din praf de stele,
Doar ca să zbori la infinit.
Tu ești și lună, ești și soare,
Precum o rară artă de nedefinit.
În hău cu dorul
De-ar fi și cerul să cadă peste mine,
Cum se frâng tăcerile-n suspin,
Te-aș chema, iubito, să m-aline
Umbra ta rămasă în destin.
De-ar fi și stelele să moară-n zori,
Să-nghețe timpul între ploi,
Ți-aș desena din lacrimi flori,
Să-nflorească drumul înapoi.
De-ar fi și munții să se plece-n vânt,
Și șoaptele să-mi cadă greu,
Aș pune-n rugăciune orice gând
Să te păzească-n vis mereu.
De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,
Din piept mi-aș rupe doru-n hău,
Să nu-mi răpească glasul scris,
Să-l duc cu mine, glasul tău.
Epilog
Se rupe cerul într-un geamăt surd,
Iar eu, copil al umbrelor, îmi croiesc
Drumul printre amintiri cu genunchii goi,
Acolo unde nici tăcerea nu îndrăznește să pășească.
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Întreab-o înainte să o dezbraci
Întreab-o dacă trupul ei
E refugiu sau câmp de luptă.
Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri
Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.
Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”
Și n-a primit răspuns,
Ce cicatrici a învățat
Să le poarte ca bijuterii.
Întreab-o ce o face să tremure
Când nu e frig,
Și de ce zâmbește
Când cade în gol cu ochii închiși.
Întreab-o ce vise i s-au frânt
Când au numit-o prea mult,
Prea tăcută, prea vie,
Prea femeie pentru o lume.
Iar dacă, după toate umbrele,
Îți oferă un zâmbet tăcut,
Fii scânteia ce o luminează,
Să o atingi doar cu sufletul, mut.
Plăgi
De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.
În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.
Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?