Basarabia mea Draga

Între cer și între pământ

am făcut un legământ

l-am făcut pentru vecie

pentru neam și pentru glie.

 

Pe o palmă de pământ,

de două maluri scăldată

e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.

 

Ai trecut prin sabie și foc,

ți-au tăiat și din moșii

dar tu te-ai ținut în loc

cât strămoșii ți-au fost vii.

 

Au trecut ani peste tine

care  amprenta și-au lăsat

Ai știut ce-i rău, ce-i bine

și în timp mândră ai stat.

 

Acum, câte secole la rând

meleagurile tale plâng

fiindcă generația de-acum

tot ce au, din tot fac scrum.

 

Livezi și vii în buruian,

lăsate din an în an

Case prin sat părăsite

și inimi săcătuite. 

 

Credința mea este mare

că veni-va ziua-n care

tu vei fi înfloritoare

scăldată de-naltul soare.

 

Cânt de mierlă e graiul tău

 binecuvântat de Dumnezeu

Doar în limba cea română

 

DORU își are rădăcină.

 

Categoria: Poezii patriotice

Toate poeziile autorului: Anna Dzengan poezii.online Basarabia mea Draga

Data postării: 10 februarie 2020

Vizualizări: 1121

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Cerul azuriu

Oh cer de vară al moților;

Îmi amintesc când mă-întindeam,

În iarbă înalta, câmp pustiu,

De sub Fântâna Sălciilor.

 

Oh cer de vară  azuriu;

Pasări treceau slozuri în zbor

Se-opreau se-înghesuiau sa se-odihnească,

Pe-un nor hoinar suriu.

 

Oh cer de vară al moților;

Fugeam de muncă și de cald,

În iarba înaltă c-un vin alb

De sub fântâna salciilor;  

 

Oh cer de vară  azuriu;

Nu e cuvânt, tablou, statuie sau miros,

De câmpuri verzi și galben aluniu,

De asta sunt un hoț.  

 

Oh cer de vară azuriu;

Tu ști Luceafarul!

Pe restul toate el ne-arata;

Ai fost plecat destul.

 

Oh cer de vară al moților,

Noaptea citesc pe nume în poieni;

Tu-mi desenezi drumuri pe cer,

Esti car cu cai troieni.

 

Oh cer de vară azuriu,

În suflet sună-alarma,

Si eu de dor scriu și iți plâng,

A mea singură Alma.  

 

Oh cer de vară azuriu,

De-ar fi la tine sa revin,

Deși de-atunci a trecut timp,

Sa nu ma lași pustiu.                              

Mai mult...

Ștefan

Fireşte,

S-a născut domneşte.

Ştefan cel Sfînt,

Ştefan cel venit.

 

A fost mulţumit

Cu vitejie, şi înţelept.

El a domnit

Şi a devenit vestit.

Mai mult...

Dormi adânc bătrâne neam

Dormi adânc bătrâne neam

Fie-ți somnul cel mai calm

Perna stâlp la poarta minții

Căci în strajă's toți corupții

 

Te-nvățară vechii regi

Taine multe-n care fugi

Fie și în somnul tău

Te ivești de alte cruci

 

Ai să vezi când te trezești

Minciuni frumoase în povești

Armate întregi de izgoniți

Și tot mai rar cei nou veniți

 

Iar eu țip că-s pui de-al tău

Șireteniei pe nume 

Nu uita când te trezești

Să te miri de ori și care

Nu sunt aici destui aiceia 

Ce de copii nu au nici nume 

Ori părinți făr de copii? 

Preoți cei din alt cuvânt 

Și iubirea-i cu de-a sila 

Nu găsești pe drum nici mila

Niciun drum nu-i cel promis

Multe sunt în lume care

Din ce au zis nu s-a mai scris

Mai mult...

Molii

Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?

Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.

Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.

Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.

De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?

Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !

Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !

Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !

Mai mult...

Pace

Depuneți armele vă rog,

Să fie pace peste tot în lume!

Mai bine să purtăm un dialog,

Doar asta să ne zbuciume!

 

Depuneți armele vă rog,

Vreau să rămânem la prolog

Și chiar de am avea noroi,

Să nu știm de război!

 

Vreau să avem cerul liniștit,

Doar de porumbei albi iubit,

În cioc cu ramuri de măslin,

Să îți fie frate un străin .

 

Și de-o să vină numai ploi,

Eu totuși nu mai vreau război!

Că și așa ne războim între noi

Și toate le prefacem în gunoi.

 

Suntem aproape toți de granițe,

Dați-vă flori sau măcar iconițe,

Acum un gând nu îmi da pace,

Vreau ca nimic să nu ne mai provoace!

Și tot mă rog în monolog,

Depuneți armele va rog!

Mai mult...

Suntem pe ultima treaptă

Cât haos, cât plâns ne așteaptă,
Cât gol de speranță lipsit,
Bezna se-ntinde, se-ntinde,
Spre lume, spre noi se îndreaptă
De glezne, de tălpi ne cuprinde,
Cât chin pentru un singur sfârșit!
...
Suntem pe ultima treaptă,
De ce e totul așa de grăbit?
Nicio lumină nu se aprinde,
Nu mai pășim pe calea cea dreaptă,
Cine ne-a trădat și ne vinde
Ce inamic, sau ce amic ipocrit?
...
A amuțit orice voce-nțeleaptă,
Orice speranță din noi a murit,
Luptăm pentru un sac cu merinde,
Din cer n-auzim nicio șoaptă,
Doar foșnetul beznei se-ntinde
Peste sufletul lumii-mpietrit!

Mai mult...