De n-ai fi tu...

Să ne fardăm cumva mucegăirea

Și putregaiul inimilor noastre

Să ne-aruncăm în sânge răni albastre

Și să găsim pe unde ni-i menirea.

La geam sunt flori în ale iernii glastre

Ne-a înghețat în vene și iubirea

Și am uitat de Domnul glăsuirea

În sferele romanțelor sihastre.

De frică ce să mai vorbim, ni-i multă

Înfășurată astăzi în zăpezi,

Tu ia omătul și la  alb ascultă.

Atinge-mă, să poți ca să mă vezi

Și-alungă teama într-o stea ocultă,

Adună-n duh de Dumnezeu dovezi.

Vom vorbi răsună-n mintea

Ce azi s-a pierdut in versuri 

Nu vreau să le caut sensul 

De nu exprimă prezentul 

Vom vorbi sună a prezenta

Implicare și îmi pasă 

Îmi golesc mintea de gânduri 

Și alung tot ce m-apasă 

Vom vorbi îmi pare calmul

Înțelegerea -i în spate

Și mie îmi tot răsună 

A speranța și dreptate 

Vom vorbi răsună-n gânduri 

La final de analiză

Doar cuvinte ce exprimă 

Sunt aici ramai cu mine

Și cât de mult am stat fără tine 

Și cât de rău mi a parut

Și mi plăcea tare de tine 

Țineam la tine atât de mult.. 

În seara asta nu mai oftez că nu vorbim 

Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir 

Așa e? Sau doar e imaginația mea ? 

Că răspunsul tău, fiori îmi va da.. 

Și acum mă bucur că vorbim din nou 

Vorbim despre tot până și de noi 

Cum am ajuns iar să vorbim 

Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil 

Și asa mult îmi place de tine.. 

Mai mult decât oricine 

Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi 

Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi 

Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi 

Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi 

Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar 

Parcă mesajele sunt doar de amintire 

M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani 

Cum copii noștri vor spune 

,, așa comunicau mami cu tati cândva"


de Rotariu Roxana Ariana

Am baut doua beri si deja eram ametit

Cautam un bar, o cunostinta veche o victimă sigură 

M-am mulțumit cu un zâmbet nou

Pe care nu stiu de ce l-am primit 

La care nu am stiut sa raspund 

fumul, dulce, dar și amar,

ce-ți umple obrajii ca apa-n pahar,

fumul care pictează lumina,

care transformă rutina,

fumul ce-ți înroșește ochii,

gustul dulce al libertății,

forma vie a tinereții.

uneori îl vezi aproape,

clipești și dispare,

lasă în urmă o amintire,

un ecou, parte din tine.

Atunci când sunt cu tine timpul accelerează, 

Tic-Tac, Tic-Tac, până plec acasă.

Atunci când te-am în brațe

Doi devine unu,

Unu devine noi,

Tu cu mine, 

Înșirați pe foi.

Două inimi străine parcă se cunosc de fapt, 

Altfel cum ar bate, dacă nu sincronizat, accelerat?

Atunci când te privesc, analizez.

Fiecare detaliu, de sus în jos, până cedez.

Atunci când îmi vorbești îți recunosc glasul, 

Atunci când taci îți descifrez dansul.

Atunci când plângi îmi plouă acasă, 

Atunci când razi ploaia mă lasă. 

Atunci când sunt cu tine te iubesc,

Atunci când te iubesc,

Trăiesc. 

Aș vrea să m-afund în uitare,
Să uit, ce e bine, ce-i rău,
Dar unde-aș privi azi în zare,
Tot văd surâzând chipul tău.

Și iar pozei tale mă-nchin.
Să beau să te uit azi îmi vine,
Dar orișice picur de vin
Mi-aprinde iar setea de tine.

M-așez și-mi aprind o țigare,
Să-nnec amintirea-ți în fum.
Dar tu te întorci din uitare,
Te-ntorci ca un dulce parfum.

Mă arde ca focu-amintirea,
De uit, am în suflet pustiu.
Prin gând îți trimit azi iubirea
Și-n gând lângă tine-am să fiu.

Spune-mi orice, te rog, nu lăsa golul să

crească,

Tăcerea ta rece sufletul mi-l doboară,

Îmi strânge inima, o stoarce, o frânge

Și ochii nici nu mai știu să plângă...

Spune-mi orice, nu mai fi piatră, nu mai fi vânt,

Nu-mi da uitarea ca un ultim cuvânt.

Știu c-al tau gând îți mai fuge la mine

Dar repede il alungi și mă lași fără

tine...

Spune-mi orice, nu pot să mai îndur atâta tăcere 

Fiecare clipă a nopții e dor și durere

Nu mai fi rece...nu-mi rămâne străin în viața asta

Spune orice...orice-ar putea, dintre noi, să topească gheața.

Spune-mi orice... nu mă lăsa să-ndur acest chin

Umple-mi din nou paharul de vin

Vino sa fim din nou clipe de poveste

Îmbrățișați la un vin, viața să ne deguste.

Nu te iubesc cu vorbe, ci cu flăcări,

cu nopți în care pieptul mi-e cuptor,

te scriu în mine-n alfabet de patimi,

cu sângele topit în fiecare dor.

Te vreau în toate sensurile lumii,

în aer, în tăceri, în ce nu spui,

ești focul ce nu mistuie, dar arde,

și mă topește-n timp, și nu se-ncheie, nu-i.

Nu-mi ești femeie, îmi ești poezie,

răspunsul unui vers nespus, dar viu,

și dacă-ntr-o zi taci sau dispari în umbră,

rămân cu tine-n mine… și nu mai știu.

Ți-a trecut ce n-ai avut,

Un vis stins, necunoscut?

Te-ai pierdut prin amintiri

Ce n-au fost, dar dau priviri?

Duci în suflet un ecou

Dintr-un timp ce n-a fost al tău?

Cauți umbre ce n-au fost,

Dar le simți în tine rost?

Golul vieții nu-l umpli

Cu iluzii și năluci.

Ce n-ai avut nu doare mult,

Doar ce-ai pierdut te face cult.

Privește-n zori spre ce-i acum,

Nu spre trecut, nici spre alt drum.

Căci timpul trece, n-are scut,

Dar nu-ți ia ce n-ai avut.

Am încercat să te găsesc

Iubirea mea pierdută,

Nu am știut să te păstrez

Și-am renunțat la luptă

Am căutat prin multe locuri

Poate, găsesc cumpărătorul,

Și m-am trezit că râd de mine

Zicând, că eu sunt vânzătorul

Oare, cum de s-a-ntâmplat

Să devenim noi doi străini,

Când se vedea că ne iubim

Și nu să fim tulpini de spini

Mai ieri curgea lapte și miere

Și toți din jur erau invidioși,

Și mai în glumă, mai în serios

Se auzea, că suntem norocoși

Pe nesimțite ne-am îndepărtat

Și fiecare a luat cu el ce a crezut,

Și când nu a mai fost de împărțit

De drumuri diferite ne-am văzut

Atunci am dat vina unul pe altul

Și ne-am adus acuze fără număr,

Acum aș ști să trec peste dispute

Și să visez din nou pe al tău umăr

Dar știu că asta nu se poate

Că umărul tău este ocupat,

Degeaba caut ce-am pierdut

Că e târziu și cred că-s..vinovat!

Ce n-as da lumii pe pământ, doar pace și iubire 

Un copil ca mine, ce iubește mult prea mult, naiv și cu mintea umil, ca lumea nu-l va lovii si învălui doar într-o umbra a iubirii mimate 

Ce n-as da, ca iubirea pe care o port-n suflet s-o împart, nu cu dispretuirea ci cu grația ce mă înconjoară, dar lumea-i critica și te vede doar pentru greșelii 

Ei nu înțeleg că binecuvântările sunt minuni dumnezeiești 

Pentru ca creatorul vede mai de parte decât un om 

Și...poate că-n lume ești om avar, pentru ei ești de nimic lăsat-n drum

Un criminal, un nesăbuit ce păcătuiește ca și cum ar fi ultima zi

Însă el, ne vede și simte sufletele 

Vindeca orice rană, ne trimite multe semne ca ne iubește chiar dacă alții pot credea ca el nu exista...

Însă oamenii lui, pentru societate sunt doar niște nimicuri pierdute-n vânt, sunt cei diferiți ce nu vor sa se impună unei societății bolnave-n care iubirea înseamnă batjocură și sexul doar un hobby