Picura o lacrimă

M-ai pierdut când tremuram

Plângând ,și când speram

Că poate poate te vei întoarce

Dar nu te mai vreau orice ai face.

M-ai pierdut pe șapte

Era târziu, deja era noapte

Când mi-ai spus că o iubești

Și nu ți-a păsat că mă rănești.

M-ai pierdut când nu am mai scris

Și orice semn, era un compromis.

Am renunțat plângând la tine

Întrebându-mă “ce nu am făcut bine?”

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Ani te-am privit de la distanță

Aspirând la o altă viață

La oarece neprevăzut,

Ceva ce n-am mai avut.

Ani te-am privit de la distanță

Cum trăgeai din țigară

Încercând să descopăr ce ascunzi

Sau în ce durere te afunzi.

Ani ne-am privit în paralel

Oare simțeam la fel?

Oare și tu te gândeai la mine,

Așa cum eu mă gândeam la tine?

Ani ne-am privit de la distanță

Ani fără speranță...

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

mier de noapte

tramvaiul sugrumă

respirația piețelor

singur la geam

sisif a prins o stea

să o aprindă mâine

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Pe un drum bisericesc

Merg c-un pas bolesc

In timp ce privesc

Cum visele-mi zdrobesc

Din intunericul diabolesc

Vezi, ușor, cum strălucesc 

Nemărginirile care ma amăgesc. 

Nu le sunt dator, dar platesc. 

Plătesc pentru a lor răutate

Talant, cu talant in greutate

Pentru multe păcate 

Care-mi sunt interpretate

Credinta mea e a zeilor

Inima mi-o dau vremilor

Parearea,, vorbitorilor

Gandurile mele, vânturilor

Visele, tulburarilot

Si nu asta-m ales

Ma tot gandesc

De ce prigonesc, 

In asa mare exces? 

Mi-e necunoscut. 

Cu ce am gresit? 

Ca m-am nascut? 

Atunci de ce mi-e însușit 

Sa sufar pentru voi

Sa fiu un vistovoi

Care trage cat un razboi

Din cauza ale voastre nevoi? 

Prin a voastra urzurpare

Tot ce iubesc dispare

Tot ce imi doresc, moare

Nu regret, dar totusi doare. 

Si eu traiesc in aceeasi frică

Dar o astup cu o mareață mască

Zambesc amar, cu inima de gheață

Alergând din doliu in speranță

Si astept venirea inceputului

Sa aud ale liniști zgomotului

Si sa nu mai simt nevoia sentimentului

Si ale fiara manifestului

Am oferit destule bucati din mine

Am impartit destul ale altor destine

In timp ce mureau ale mele vise

Nu mai astept ziua de mâine

Incep de azi sa ma rup de trecut

Si sabia moralei am s-o ascut

Ca sa tai orice sa petrecut

Ca protectie, morala-mi va fi scut

Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,

Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,

Umbre prelungi pe cărări neumblate,

Și nori ascunzând furtuni....

Păduri de jar înghețate-n noapte,

Pietre ce plâng povara vremii trecând,

Râuri de argint curgând în umbra adâncă,

Și flori de gheață dansând.....

Am văzut inimi arse, strigând spre stele,

Cu aripi frânte sub greutate de destin,

Și voci mute, cernând ecouri apuse,

În vieți de doruri neștiute.

În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,

Răni înflorite pe inimă în timp,

Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,

Sub povara întunericului, numele-mi purtând...

In plin miez de noapte cu forte lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picaturi amare, din ceasurile trecute
Incercand sa așeze in suflet zenital , regretul.

Execrabil incercand din rasputeri cu patos
In adancul sufletului meu tumultos
Reies desfiguratii de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picaturile amare

Constiinta imi dicteaza note pe portative
Ce ma poartă tridimesional in porti ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fară sa-l critice

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii ma pierzi, cu fibrilație negativă,
Fara a mai ști unde-mi este judacata relativă
Ce trage linie stovainic peste cadrave in taină

Dar memoria neelucidat, imi provoacă dependentă
Si muribund strabat colinile de lumină
Poate exprimandu-mi limbajul vremea o sa devină
Picaturile amare dupa care mintea mea suspină

În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,

Topindu-ne într-un ocean de lumina pură și foc,

În care fiecare scânteie devine o galaxie,

Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.

Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,

În care fiecare picătură devine o filă de poveste,

În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,

Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.

În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,

Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,

În care fiecare scânteie devine un secret al universului,

Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.

Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,

În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,

În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,

Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.

În aceasta seara de extaz, suntem ca doi amanți pierduți într-un labirint al dorinței,

Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,

În care fiecare tremur e o chemare la păcat,

Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.

Se spunea ca a existat odată
O iubire ce nu s-a mai vazut niciodată
Si-n fiecare zi, putin mai mor
Gandindu-ma la al lor pur amor

Ea cu al ei suflet cald si bland
Imbodobea strașnic acest pamant
Gtatia ei, plutea-n marea privirilor
Si va exista dincolo de sfarsitul vremurilor

Procreată cu-n fel sui-generis
Cu o frumusete colorată de iberis
Si-o aura ce sufletele mofluzeau
De glasul duios il auzeau

Iar el avea in adancurile ochilor
O frumoasa barca cu panze ale zeilor
Si plutea-n largul iubirii ei
El fiind structura acestui temei

Ei sunt nesfarsitul inceput
Alfa si Omega din debut
Dar se simte aparitia epizonelor
Cum un brujat tulbura oceanul ordinelor

Din apusul infinitului , apare-un vrajitor
Cu-n chip turnat de slujitor
Cica fură iubirile din inimile-aprinse
Iar din rautate, pusese mana pe-alor iubire

Un fir rupt, desprins din frumusete
Parca-i un vis, de ce se-nfiripa altă poveste?
Si ravasit de aceasta a lui rea incercare,
Privi cerul trist si singur si Ii jură razbunare

Bătând in lung si-n lat, pe-acest pamant
Si inlantuit de-al lui mare juramant
Il gaseste pe vrajitor, dar rupt de realitate
Il inhata precum o hiena turbata

Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inima poate sa bată singură,
Zacand in ea numai amaraciune
Inecand altarul de intelepciune?

“Cu ce-ti sunt dator eu tie
De ti-am platit asa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Rasuna in lume tumult

“Ascultă bine la ce-ti zic:
Pana acum oamenii n-au gasit alt drum
Spre adevar, decat greseala…
Te-ai lasat prada maniei, esti numai scrum”

Se dovedeste totul e spre nimic
Ca vrajitorul nu-i el inamic
Ea a iubit mai mult viata
Si a lasat o poveste de iubire in gheată….

Pe cand ei se iubeau
Acest vrajitor ii socoteau
Pretul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult isi dorea

Iar acum, printr-un act teatral
Se naste un moment spiritual
El isi da sufletul la schimb
Ca in inima ei, sa se nasca iubirea sucomb

El moare intr-un chin de neimaginat
Plangadu-l in pumni cei ce l-au iubit
Ea-si recapa iubirea pentru sufletul lui
Dar ce sa vezi….i-al de unde nu-i…..

Si acuma se spune ca suspină
Sub un truchi de salcie batrană
Unde corpul ii zace sub pamant
Iar in a ei suflet, un frământ

Să dăruieşti totul, să sacrifici totul fără speranţă de răsplată: asta înseamnă iubire.