Ca o flacăra de foc

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )

Dacă  și-ar pierde Terra  orbita

În pulberea  stelei  albastre...

Oare cum va fi lumina

Ferecată  cu zăvoare?

Vântul priponit în lanțuri,

Flora ,fauna pierdute

Luncile ,pădurile...

S-ar  preface în nimic.

Ce ar fi atunci Pământul?

Un nimic  în univers

Și din Galaxie șter...

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

Sunt zile negre,întunecate,

În care aștept și tot nu vii,

Eu stau în parc,la masa noastră,

Te-a aștept să vii,te-a aștept să vii..

Doar gândurile mă alină,

Căci sufletul îmi este trist,

Să mă înțeleagă n-are cine,

Doar tu puteai să mă alini.

Sunt zile grele,fără somn,

În care aștept și tot nu vii

Singurătatea îmi bate în ușă,

O las să intre,căci tu nu vii…

Să te aștept îmi pare bucurie

Chiar dacă așteptarea pare nesfârșită,

Nici tu nici eu nu avem grabă mare,

Noi vrem doar veșnicia fericită!

Îmi este de ajuns ținându-te de mână,

Visez să îți sărut piciorul

Unde să fie mai multă bucurie,

Decât găsesc în vise și la tine...?

Pe zi ce trece mai mult te vreau și te iubesc

Cu siguranță e jocul ce vine din speranță,

Și pot să-ți scriu versete de amor,

Ce par să nu se mai termine.

Frumosul,fericirea,dragostea ești tu,

Poemele îți aparțin ,știu bine

Îmi tot sosec de undeva din Cer

Nu știu să-ți spun cine-i cel care le trimite

Îmi este de-ajuns gândind la tine,

Și toate se transformă în mister!

(9 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

inima mi e frântă, încercând sa găsesc liniștea în bratele lui, 

lacrimile ard,și surâzând de dor țipă,

mi e greu sa vad realitatea la care sunt expusă, alerg de adevăr și mă scufund în durere,

viața îmi oferă greutăți, obiective/lucruri la care nu poți sa le faci fața.

gândurile negativiste îmi acoperă toată imaginația, creativitatea, și stropii ăia de culoare,

ma lupt cu întunericul din interior, să mi smulg frica și teama de a mă pierde, 

sufletul nu exista, dar îl simt de la atâta durere,

inima țipă, o pot auzi atunci când lacrimile curg pe obraz,

ma uit în jur, și vad totul ofilit, locurile pe care odată le vedeam cu fericire au devenit "cioburi ale tristeții" ,

totul s a schimbat, până și trupul pe care il ascundeam.

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

inima mi e frântă, încercând sa găsesc liniștea în bratele lui, 

lacrimile ard,și surâzând de dor țipă,

mi e greu sa vad realitatea la care sunt expusă, alerg de adevăr și mă scufund în durere,

viața îmi oferă greutăți, obiective/lucruri la care nu poți sa le faci fața.

gândurile negativiste îmi acoperă toată imaginația, creativitatea, și stropii ăia de culoare,

ma lupt cu întunericul din interior, să mi smulg frica și teama de a mă pierde, 

sufletul nu exista, dar îl simt de la atâta durere,

inima țipă, o pot auzi atunci când lacrimile curg pe obraz,

ma uit în jur, și vad totul ofilit, locurile pe care odată le vedeam cu fericire au devenit "cioburi ale tristeții" ,

totul s a schimbat, până și trupul pe care il ascundeam.