3  

Tu

Tot timpul, ai fost Tu

Și ai avut mereu un atuu

Pentru că știai că ești slăbiciunea mea

Și ai profitat la maxim de ea

M-ai sedus cu vorbe dulci

Și cu acele mângâieri

Până când am fost prinsă

Într-o capcană de vină

Însă, ce nu știi tu

Este că, ești și tu pentru mine,un atuu

Pentru că ochii tăi nu mă pot minții

Și văd dragostea ta din priviri

Și mă holbez la tine cu drag

Pentru că, pentru mine ești un dar

Și nu voi mai face aceași greșeală

Ca să te pierd iară

Și dacă la început, mă credeam defectă

Mi-ai arătat, că eu sunt cea perfectă

Și ochii mei vor fi doar pentru tine

Pentru că vreau să fii parte din mine

Grija atentă pe care mi-o dai

Toate acele jocuri , la care doar visai

M-au făcut să simt fluturi de iubire

Pe care nu i-am mai simțit pentru nimeni

Însă, amândoi m-ai avem de lucrat

La cea ce este stricat

Pentru că perfecți vrem să devenim

Ca să putem juca în acest film

Iar proagoniștii principali suntem noi

Și nu îmi vine să cred că visăm la asta amândoi

Și o să am grijă de sufletul tău înnorat

Pentru că vreau să devin curcubeul tau înfrumusețat

Și după atâta timp

În care, nefericirea pe mine ma dobândit

Îmi văd speranța în ochii tăi

Și îmi doresc ca tu să vezi fericire în ai mei!


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Mara Albu poezii.online Tu

Дата публикации: 25 марта 2023

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 1420

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Acea speranță

Străzile pustii și întunecate

Pline de speranțe moarte,

De vise uitate,

Și de lacrimi pictate.

Oameni pierduți pentru atâtea păcate,

Pentru vise spulberate,

De oameni cu răutate.

Speranța cere dreptate,

Pentru dorințele luptate,

Pentru visele recâștigate. 

 

 

Pentru oamenii fără păcate,

Și cu scop fără moarte,

Lupetele pentru fericire,

Pentru o simplă amintire.

Luptele pentru secrete,

Și adevăruri pictate din bunătate,

Pentru o simplă omenire,

Care cere o menire.

 

 

Pentru oamenii cu răutate,

O nouă speranță se naște,

Din dorința de putere,

Pentru vise fără pierdere,

Pentru acea fericire,

Dorită de omenire.

Еще ...

Jur inimă

1.-Dragă inimă sfărmată,

Care îmi duci toata această povară,

Ai avut grijă de sufletul meu rănit,

Și cu bandaje l-ai acoperit.

 

2.O inimă puternică

Care duce o luptă groaznică

-Te rog rezistă, la acest popas,

Pentru că vreau să mai fac un simplu pas..

 

3.Și acel simplu pas te va rani,

De la atâtea orgolii.

Care ne vor duce în disperare,

-Și jur ca rămân fără răbdare!

 

4.În alcool îmi afund durerea,

Și în muzică îmi alin inima,

Dar corpul meu nu mai rezistă mult,

-Și atunci jur ca voi pune punct!

 

5.Voi pune punct la tot ce am trait,

Alături de un om ce nu m-a iubit..

Pentru că iubirea nu mai există,

Pentru această dragoste nedescrisă..

 

6.-Și atunci, jur inimă,

Că te voi scăpa de această suferință,

Și voi încerca să te fac să zâmbești,

Pentru omul pe care vrei să-l clădești.

Еще ...

În sfârșit,, noi"

1.Am încercat să schimb atât de mult lucrurile,

Pentru acea fărâmă de fericire,

Pentru acea inimă frumoasă ,pe care mi-o doresc

Însă, am ajuns să cred că nu trebuie să mă grăbesc.

 

2.Am crezut că totul este pierdut,

Că totul pe apa sâmbetei s-a dus

Însa, soluția pentru acest necaz,

Era cheia de sub acel pas.

 

3.Reușind să găsesc cheia acestei soluții,

Am scos la suprafață mii de descoperiri,

Cum ar fi ,iubirea necondiționată,

Care acest suflet mi-o poartă.

 

4.Și după multe discuții aprinse,

Am realizat că aceste cuvinte,

Nu mă vor mai răni ușor,

Până când nu voi muri de dor!

 

5.Însă, mi-ai confirmat că chimia dintre noi,

Ne va uni pe amândoi,

Într-un viitor atât de apropiat,

-Mă bucur că nu ai renunțat!

 

6.Atâtea nopți alături de tine,

Atâtea mângâieri pe piele,

Nu mă vor mai răni,

Pentru că ,,noi” vom fi.

 

7.Toate acele cuvinte pătrunzătoare,

Toate acele priviri mortale,

Mi-au furat inima abătută,

Și au trezit o fată bună!

 

8.Și te priveam cu dormi liniștit, și fără griji

Cum mă țineai lângă pieptul tău,fericit

Cum aveai grijă de mine,

Ca să îmi fie cât mai bine.

 

9.Și astfel, am realizat că te iubesc atât de mult,

Și voi aștepta acest început,

Și îmi promit că voi lupta pentru amândoi,

Ca să existe în sfârșit, ,,noi”!

Еще ...

Suflet

І. Cadranul întâi

1.Suflet pur și bland,

În inimă purtând ,

O dragoste adevarată,

Care nu va fi spusă niciodată.

 2.Tu iubește, indiferent de drum,

Orice suflet bun;

Pentru că iubirea este grea,

Iar inima mea rea..

3.În doi ochi pot vedea,

Toată fericirea mea;

Un suflet ce îmi vrea doar binele,

Pentru o simplă sclipire.

4.Focul dragostei se aprinde ,

În această lume fără cuvinte;

Pentru o inimă rătăcită,

Într-o lume atât de prihănită..

5.Și toate aceste sentimente,

Pierdute și uitate,

Vor fi ascunse sub o piatră magică,

Pentru o clipă de speranță..

6.Tu ,suflet ,ce nu m-ai părăsit niciodată,

Te voi îngropa sub o altă piatră,

Protecția ta fiindu-mi prioritară,

Lipsindu-te de această povară.

7.Așteptând în zadar,

Un suflet cu dar,

Ce te va elibera de această închisoare,

Dar va trebui să ai rabdare.

8.Un nou suflet vei devenii,

Pentru a nu te mai rănii,

De suflete cu păcate,

Care speram să fie uitate.

9.Suflete ce te vor rănii fără remușcare,

Fără nici-o ezitare,

Pentru un sacrificiu ce nu se merită,

Și devii din nou folosită.

10.În inimi,pansament de dragoste și iubire ești,

Pentru câteva suflete îngerești;

Ce te vor prețuii la nesfarșit,

Pentru un sacrificiu nelipsit.

11.Pentru o dragoste ce va exista,

Vreodată în lumea ta,

Pentru o iubire ce nu va conta,

Pentru persoana din imaginația ta.

12.Și visele,realitate vor devenii,

Pentru cei cu suflete pustii,

Într-o lume fără rușine,

Hai,să ne iubim pe sine…

13.Și totul va începe cu un sentiment,

Pe care îl vei simții ca pe o placă de ciment;

Propriul suflet, merită iertare ,

Pentru un suflet, fără scăpare.

14.Iubește-ți sufletul fără scăpare,

Care are nevoie de o evadare;

Spre lumea viselor,

Pentru un cântec în cor..

ІІ. Cadranul al doilea

15.Aducându-ți fericirea ce îți lipsea,

Și nu te vei mai gândi la pierderea ,

Unor suflete pierdute din realitate,

Din cauza unor clipe de bunatate..

16.Suflete, ce și-au găsit bucuria,

Într-o viață fără pedeapsă,

Într-o lume fără rușine și mândrie,

Pentru acele suflete rănite..

17.Iubind aceste suflete rănite,

Inimile fiind bântuite ,

De amintiri de dragoste și dor,

Pentru acest cântec în cor…

18.Îngerii bucurându-se de aceste suflete,

Rătăcite și pierdute,

Pentru care noi plângem zi de zi..

Nefiind clipă în care nu te poți gândi…

19.Și tot ce ne-a rămas,

Sunt amintiri care au ars,

Pe cenușa inimii mele,

De la atâta durere..

20.Gândindu-mă mereu,

La ce este mai bine ,dar și la rău;

Pentru o vizită în lumea ta,

Pentru scara pe care n-o voi avea..

21.Această dragoste parentală,

Care este una mortală,

Îmi va lipsi mereu,

Din cauza unor orori..

22.Și singura dorință la care visez,

Pentru o mândrie ,ce probabil nu are sens,

Dar pentru mine mereu va conta,

Părerea și prezența ta..

23.În vise să îmi apari neîncetat,

Să îmi arăți drumul pe care îl am de urmat,

Să îmi dai puterea necesară,

Pe care o aveai Tu odinioară..

24.Și veghea ta de sus,

O sa o am mereu,așa cum ai spus,

O clipă de răbdare să am,

Pentru tine suflet,care nu va fi în zadar!

Еще ...

Pentru un suflet ce nu i-a păsat

1.Ora 2 dimineața

Și prefer să imi vezi fața

Distrusă de trecut și de dezamăgiri,

Cu ochii mei pustii.

2.Mâna mea, în mâna ta

Așa imi apărai inima

Visând la o speranță pentru ,,noi”

Pentru care luptăm amândoi..

3.Ai fost în mintea mea,

Pentru a mă lumina

Crezând ca așa o să îmi revin,

Neștiind că sentimentele mele vin.

4.Și totul acum este distrus,

Și visul meu s-a dus

-Scânteie dintre noi ,stinge-te!

Și du-te pe apa sâmbetei!

5.,,Ușa “ pe care am descuiat-o,

Păstreaz-o!

Pentru fata ta perfectă

Pentru ca eu sunt defectă.

6.Ții la mine și mă placi,

Dar prefer să nu te bagi

Neștiind dragostea pe care ți-o port,

Călcând în picioare tot…

7.Nopți la rând plângând,

Mă lași să mă frământ

Pentru decizia pe care o vei lua,

Deși știu că nu sunt eu cea care va conta!

8.Nopți la rând pierdute,

Pentru un suflet cu duplicate

Iubind defectul principal,

Ca pe un câine sărman.

9.Scanteia apare la fiecare privire,

Iubind acea sclipire

Și totul pare normal ,

Până la final…

10.,,-Luptă,luptă pentru tot ce suntem noi!”

Dar nu suntem pe aceași lungime de undă amandoi

Tu în cautarea fetei perfecte

Iar eu iubindu-ți toate aceste defecte!

11.Sinceră am fost de la început,

Necrezând ca e de neconceput

Ca iubirea dintre doua suflete,

Poate provoca atâtea regrete!

12.Săruturi fine pe pielea mea,

Ai reușit să îmi furi inima

Neștiind în ce m-am băgat,

Te-am îndepărtat…

13.Indecis de sentimentele pentru ,,noi”,

Ai reușit să îmi dai fiori

Și toate momentele purpurii,

Au devenit doar amintiri…

14.Crezi ca sentimentele dispar,

Dar eu tot apar

În urma ta crezând,

Că mai ai un ultim cuvânt.

15. Momentul în care eu voi renunța,

Știu ca tu vei fi plecat deja

Într-o lume în care visele se îndeplinesc,

Eu visând la tine ….împietresc.

16. Grija pe care încă mi-o porți,

O vei da la toți

Crezând ca vei găsi ce căutai,

-Fericire,tu îmi lipseai…

17. Sufletul îmi este sfărmat,

Pentru un om căruia nu i-a păsat

Fluturii iubirii … molii sunt,

Distruși de omul care sunt…

18. Iubindu-te în taina nesfarșitei gândiri,

Am preferat să nu știi

O rană din nou va apărea ,

Iar tu vei dispărea!

19. Din calea fericirii tale voi pleca,

Sperând să mă pot îndeparta

De un suflet ce il iubesc

Dar sentimentul este unul evreiesc.

20. Zeitate nu mi-ai fost nici azi,nici ieri,

Dar temple îți croiesc

Pentru inima bună pe care o ai

Iubindu-te cu tot ce ai..

21. Prietenia în dragoste s-a transformat

Nopți la rând pe coridorul întunecat

Sufletele noastre iubindu-se

Cum alții nu reușise..

22. Ne rănim voluntar

Că dragostea e ca un Car

Carul Mic și Carul Mare

Iubindu-se în depărtare..

23. Sacrificii sunt dispusă să fac

Pentru un asemenea bărbat

Pentru care femeia îi este o zeitate

Cum nu am mai văzut în altă parte;

24. Ți-am acceptat principiile

Pentru un simplu vis cu tine

Devenind aceași inimă

Iubindu-ne fără măsură..

25. Dar nu am curajul să o fac

Să îti spun cât de mult te plac

De frica principiilor tale

Mă vei ține la depărtare.

26. Și visele, doar vise rămân

Iubindu-mă ușor, plăpând

Până diminețile reci mi te fură

Dar măcar am un simplu zâmbet pe gură..

27. Am sperat doar că vei lua decizii corecte

Pentru două suflete pereche

Care se vor lupta la nesfarșit

Pentru un vis neîmplinit.

28. Lacrimile nu îmi vor dispărea

Până cand tu nu vei apărea

În viața mea, un duh poți să fii

Singura dorință să îmi fii!

Еще ...

Patimi și păcate

1.O mulțime de cuvinte

Nu poate să exprime

Atâtea patimi și păcăte

Pentru o iubire oare?

 

2.Tu mă bagi în disperare

Pentru o simplă crezare

Pentru niște sentimente oarecare

De la care vreau evadare.

 

 

3.Pentru o dragoste ce va exista oare?

O să mai am răbdare?

Pentru aceste sentimente rare

Ce nu îmi dau scăpare..

 

4.O dragoste plină de păcate

Plină de sentimente oarbe

-Doar tu fericire,

Mă poti băga în milioane de păcate..

 

5.Și toate aceste blesteme

Mi le pui pe umeri,este?

Dar eu mereu voi sta la ferestre

Așteptând ca ție să îțî pese.

Еще ...

Стихи из этой категории

Va scriu,

Vă scriu din lumea mea profundă 

Cuvinte ce au sens

Vă las pe voi să înțelegeți 

Și să simțiți din vers...

 

Vă văd și simt interiorul 

Ce versul vi-l atinge

Căci ce e scris ,transmis din suflet

Iubirea o atinge

 

Vă scriu ce este azi ,,în mine,,

Cu tremur și curaj

Și când citiți printre cuvinte

Noi ne-am ,,unificat,,...

Еще ...

Elvira

De tânără fată, cu privirea fâşneață,

Păşeşte desculț în bătrâna livadă

Și nucul vibrează în vântul târziu de-amiază,

Aşezându-i sub talpă corola-i de apus pastelată.

 

Un jurnal cu desene, versuri şi cântece,

Strânse în mâinile-i trudite la prașilă,

Mai așteaptă o crâmpeie cu viață, pe-o pagină,

Din inima-i frântă din vise și petice.

 

Blând, nucul o reazemă-n strajă

Pe trunchiul scorțos, sub coroana-i stufoasă;

Îi mângâie gândul, i-ascultă făptura duioasă

Și-i şuieră lin: Odihnește-te aici şi visează!

 

Un petic, palpită mai tare...

Din fila caietului, în care pare

Că lumea e-o dragoste mare

Pătată de lacrimi amare.

 

O țarcă planează spre nuc, curioasă,

Se pitulează din vârf pe o cracă mai joasă,

Să fure-o privire-n fereastra lăuntrică,

Deschisă spre zarea iubirii din luncă.

 

Răvășită de-o sclipire vioaie,

De-o șuviță rebelă pe-o tâmplă bălaie,

Ea răsfoiește amintirea peniţei tocite,

Înfăţişându-i un tânăr pe-o punte.

 

Cândva o curta pe la școală,

Mai apoi era Pintea haiducul.

Odată schimbau petice-n taină

Acum îi unește doar nucul...

Еще ...

O POVESTE PENTRU TINE

                   Ledi și Atos

Poveșteșe Atos ceva din amintirile lui de cățel :

Acum ,când au trecut atâția ani peste mine,stau

la umbra unui nuc stufos și îmi depăn amintirile,

deși nu sunt decâ un biet câine.Vă mirați ,poate

copii,dar și noi cânii gândim și avem amintirile noa-

stre. De exemplu, ămi amintesc cum cățel fiind și

tremurând ,într-o iarnă,la ușa stăpânului meu ,am

hotărât  ca în timpul verii să-mi construiesc ...o

casă . ce mare lucru! mi-am făcut eu socoteala.

Patru cărămizi,îmi sunt de ajuns!...Trei  pe margini

una sșezată drept acoperiș și casa și ... casa e gata!...

Până a venit vara am mai crescut .Era o zi călduroasă,

la fel ca și azi și eu stăteam la umbră cu limba scoasă

de un cot,mi-am amintit de hotărârea mea,referitoare

la casă.M-am uitat la mine,cât de mare am crescut și

mi-am spus în gând: ce casă?...de unde găsesc  eu

atâtea materiale care îmi sunt necesare să mi-o fac?

Patru cărămizi nu-mi ajunge nici pentru coadă!...

Și am renunțat...Acum pot spune cu mâna pe inima mea

de câine,că am ajuns la vârsta când pot să-mi depăn amin-

tirile.Ehei !...câte amintiri nu am!...Și mai bune și mai rele,

dar sunt amintirile mele și nimeni nu mi le poate lua!...

         Parcă ar fi fost mai ieri ,când eram lângă mama mea,

împreună cu cei patru frățiori ai mei.Ne era tare bine. Cât era

ziua de mare ne jârjoneam  la soare,în jurul cuștii,până ne

prindea oboseala.Pe atunci credeam că așa va fi mereu.

Într-o zi însă ,niște străini  s-au apropiat de noi și  stăpânul

ne-a luat pe rând  și ne-a srătat acestora. Ce s-a întâmplat nu

n-am prea înțeles ,dar mi-am dat că mama era foarte agitată.

Dacă nu mă înșel ,în ochii ei am văzut lacrimii...

La plecare ,oamenii aceia au luat cu ei pe trei dintre frățiorii mei.

Și uite așa am rămas am rămas singur cu mama.Nu știu dacă mă

credeți dar vă spun că, m-a înghesuit în cușcă și a acoperit  cu

trupul ei intrarea.Încerca să mă ascundă.Cât era ziua de lungă mă

ținea între labele ei mari,mă alinta și se juca cu mine.Așa cum fac

și mamele voastre ,dragi copii!

           Dar a venit și ziua nefericită,când  și mie mi-a venit rândul

să mă despart de mama.Îmi amintesc că stăpânul ma luat în bra-

țe ,m-a mângâiat cu duioșie  și mi-a spus:

-Gata băiețel, hai să-ți arăt  pe noul tău stăpân!... dar am avut noroc

.Noul meu stăpân era mare iubitor de animale. și pe mine m-a luat

drept cadou pentru fiul său ,elev fiind în clasa  întâia la școală.

M-a dus într-o cușcă mare,dormeam pe o călduroasă blană de oaie.

Când mă scotea la plimbare,îmi punea o lesă lungă ca să pot zburda

în voie și mi-a pus o zgardă strălucitoare de care eram mândru.

Mi-a pus numele de Atos cara mărturisesc că mi -a plăcut .

Era  un nume aspru,bărbătesc și ,poate de aceia  răspundeam cu

proptitudine  când mă striga ceice pe Andy îl încânta foarte multt

Vă mărturisesc că eram fericit,nici nu puteam fi altfel cu un stăpân

atât de bun și grijuliu cu nevoile mele.

Dar ,luat cu valul amintirilor ,am uitat să mă prezint dragi copii.

Sunt un câine de rasă ,un Dog  german autentic, de talie mare,

cam cât un vitel  . Î n timp crescusem atâta încât puteam  să-mi

pun labele pe umerii stăpânului meu Andy când ne jucam .

Îmi aduc aminte cu nostalgie de acele clipe fericite ,când ne

plimbam împreună pe Faleza Dunării.Trecătorii întorceau capul

și ne priveau admirație : eu mare și Andy  un copil blond  și tare

frumos prietenul meu. Ce vremuri!...

Еще ...

Vouă...cu drag!

Trimit un zâmbet către voi

Și o frumoasă floare,

Spunând urarea de mulți ani

 Vouă, în zi de sărbătoare

 

Sunteți minunea pe pământ

Și prunci voi zămisliți,

Și cât de multă suferință

Ca noi barbații să fim împliniți

 

Cuvintele sunt prea puține 

Să ne cuprindă dragostea,

Dar cât în inimă va fi iubire

Sfântă rămâne ...nașterea

 

Mama este doar una pe pământ

Și care viață prin suspin ne-a dat,

Cu greu ea ne-a crescut și educat

Aripi ne-a pus și-n lume am zburat

........................ 

Vă mulțumim că existați

Iar când greșim voi ne iertați,

Și știm că făra-voastră jumătate

Noi niciodată nu vom fi...Tați!

 

Vouă: mamă, soție, soră, prietenă!

 

 

Еще ...

Aici

Când vântul vieții suflă rece,

Și umbre lungi se-aștern pe drum,

Eu sunt aici. Nimic nu trece

Fără să-ți simt al tau parfum.

 

Când cerul plânge peste tine,

Și nopțile te dor prea mult,

Îți voi fi scut. Îți voi fi mâine.

Îți voi fi timpul ce-a trecut.

 

Căci dragostea nu se destramă

Sub greutăți sau dor nespus,

Ea crește-n noi - lumină calmă

Ce ne conduce spre apus.

 

Așa că, ține-mi mâna strânsă!

Orice-ar veni peste noi doi-

Iubește-mă! Să nu uiți însă

Că lumea noastră suntem chiar noi.

Еще ...

SCRISOARE CĂTRE TATA

Dragă tată ne este dor de tine

S-au spus vorbe grele

Care au durut...

Tu când vorbești de mama

Ai un nod în gât.

Te înfurii ,ești tare supărat,

Tată ,fără tine casa e pustie!...

Ce pot face eu?

Mama e mai calmă ,vorbește cu noi

Dar ,nici-o vorbă ce este cu  voi?...

Când o întreb de tine ,zâmbește ...

-Fii cuminte ,tata vă iubește

Dar e om ,și omul mai greșește,

Când se va desmetici !...

Sigur ,va veni .

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍