Focul inimii

Simt cum mă-ndrăgostesc din nou

De tine scumpa mea soție,

Credeam că nu mai pot să spun

Ce mult eu te iubesc...Mărie

Sunt ani de când ești lângă mine

Și totul pare o rutină,

Dar de lipsești mai mult de-o zi

Ceva în mine începe să suspină

Abia atunci încep să simt

Că tu îmi ești jumatea,

Și tot ce fac iese pe dos

Iar ziua o confund cu noaptea

Timpul parcă se alungește

Până ce pragul case-l treci,

Inima cu greu se potolește

Și îmi doresc să nu mai pleci

Da cred că asta e iubirea

Și dragostea adevărată,

E ceea ce nu poți descrie

Iar el și ea mereu..se-așteaptă!

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?

Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?

Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare

Care pe toți și toate le cuprinde?

Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,

Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..

Căci Dumnezeu toate le poate face,

Nu el iubirea naște și o trimite?

Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,

Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși

Pe care ți-i sărut mereu,

Tu fiind icoana mea,

Iar Dumnezeu șoptește tainic

Prin dragostea ce de la tine îmi sosește

Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu nu-mi poti spune niciodata-Nu-

Mereu ma ierti,zambind pe sub mustata.

As renunta la tine,dar vezi tu...

E ca si cum,as renunta la Viata.

Tanjesc mereu sa ma doresti

Si-s dependenta de-a ta-mbratisare,

De a ta soapta, cand spui ca ma iubesti

Si imi zambesti,cand dragostea te doare.

Eu te voi tine-aproape,langa pieptu-mi

Departe de tradare si minciuna

Iubindu-te cum dragostea tu simti

Frumoasa,patimasa si nebuna.

Si sa-mi saruti in fiecare seara ochii,

Ingreunati de-atata plans

Caci numai sarutarea ta ar fi in stare

Sa stinga focul greu ce i-a cuprins.

Sa-i umpli de iubire si de soare.

Si gura sa-mi saruti

Si buzele-nclestate,

Ce vorba si surasul si-au pierdut

Si-ti vor zambi din nou,inseninate

Si-ndragostite ca la inceput.

Saruta-mi fruntea,gandurile grele,

Ca toate indoielile sa moara

Si-n loc,sa nasti doar Tu in visurile mele

Doar tu...cel ce mirosi a primavara.

Caci niciodata tu nu-mi poti spune-Nu-

Mereu ma ierti,zambind pe sub mustata,

Cum sa renunt la tine,caci vezi tu?...

E ca si cum,as renunta la Viata...

Uscate zilele atârnă pe tulpină

Le smulge timpul alergând irațional

Ucise zboară pe o pajiște străină

Foșnind supuse recviemul natural

Privirea umblă căutând fără lumină

Scânteia ochilor s-a stins emoțional

Șade-ntunericul plângând ziua senină

Murmură misa inspirată cauzal

Tristețea caută speranța clandestină

Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional

Înfige-n inimă săgeata asasină

Lăsând otrava să pătrundă visceral

Concert de lacrimi se aude în surdină

Curgând vibrează pe obraz un recital

E recviemul scris de liniștea sublimă

Cuvinte calde au murit sentimental

Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină

Zburând se scutură lipsit fundamental

Cade răpus în hipogeu fără de vină

Îi cântă norii recviemul procesual

Cortegiul viselor pierdute mă deprimă

Încolonate se îndreaptă spre sanctuar

Petrec blazate biata inimă infirmă

Sfârșită bate recviemul infernal

Pământul cade năvălind ca o cortină

Ascunde dragostea în gânduri abisal

Iubirea plânge refuzată în surdină

Doar recviemul se aude pe fundal

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

ca o flacăra de foc,

inima suna ocupat ,

aici totul s a terminat,

o iluzie de iubire a fost,

un circuit de scuze și iertări,

însă inima a spus azi acum,

"TE AM IUBIT SI VEI RAMANE O AMINTIRE"

prea mult interes și iubire nemaipomenită,

pentru persoane ușoare,

sună acum ocupat în sufletul meu,

un strigat amarnic îți suflă : 

"nu ai fost niciodată omul pe care l am iubit" 

a fost o iluzie prostească, și gândirea mea excesivă,

un viitor frumos ai lăsat în spate,

și ai ales viata care te ar distruge,

oamenii nu se schimba,

oamenii îți lasa impresii,

și la sfârșit îți lasă urme

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

Caut liniștea de alta dată,

zâmbetul a dispărut,

mimez un zâmbet schițat plin de durere,

spune mi cât de tare ai vrut distrugerea aceasta,

privesc oglinda și vad durere,

pot numără clipele,

zâmbetele noastre false irosite,

durerea m a transformat intr un manechin,

atâta durere în suflet,

atâta iertare de păcate, 

atâta ceartă în suflet,

șterge-mi dragă inimă, vocea iritată

gândul de a fi înțeles,

păcatul de a fi iertat,

sărută mi buzele,

simte sângele care revarsă, 

lacrimile ajung prea departe,

strânge-mi sufletul aproape,

simte-mi chemarea de ajutor,

simte dorul meu de chemare,

iubește mi trupul ce plânge,

buzele mimează și suflă ușor un simplu "AJUTOR" 

de ce nu vezi chemarea?

de ce nu mi privești ochii îndurerați?

plină de durere, azi rostesc "INTELEGE MA" 

ca o flacăra de foc,

inima suna ocupat ,

aici totul s a terminat,

o iluzie de iubire a fost,

un circuit de scuze și iertări,

însă inima a spus azi acum,

"TE AM IUBIT SI VEI RAMANE O AMINTIRE"

prea mult interes și iubire nemaipomenită,

pentru persoane ușoare,

sună acum ocupat în sufletul meu,

un strigat amarnic îți suflă : 

"nu ai fost niciodată omul pe care l am iubit" 

a fost o iluzie prostească, și gândirea mea excesivă,

un viitor frumos ai lăsat în spate,

și ai ales viata care te ar distruge,

oamenii nu se schimba,

oamenii îți lasa impresii,

și la sfârșit îți lasă urme