Вы искали: "unui anonim"
Случайные публикации :)
DEPĂNÂND IAR AMINTIRI !
A venit iar primăvara
Grădinile-s pline cu flori
Printre nori coboară raze
Ca-n zile de sărbători .
În livada plină de petale
Murmur ...cântec de albine ...
Mă opresc pe banca veche
Depănând o amintire ...
Și atunci era primăvară
Cerul limpede azuriu
Mirați le priveam pe toate
Astăzi singură mai viu
Azi pădurea ,strgă ...cheamă
Vino iar și te ascunde
Vino tu iubite dragă
Amintirea-ți s-o pot prinde .
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Déjà vu
n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de déjà vu
lehamitea
unele lucruri revin obositor în prim plan
și se suprapun peste altele
în același spectacol stand-up comedy
de prost gust
jucat prima dată la Facere
cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului
îngenuncheat în el însuși…
Săruta-mă şi întoarcemă
Striga-ma sa te auda sufletul.
Sa se intoarca gindul ratacit
Striga-ma sa-mi trezesti inima moarta
Chiama-ma din morti sa ma ridic
Saruta-ma iar ca la urma
Din nou sa ma ridici din morti
Saruta-mi ochii adormiti sub plioape
Trezeste-ma din vise sa ma scoti
Atinge-ma si lasa-ma sa mor
Trimite ingerii si adama-napoi
Atinge-ma si coasami aripile rupte
Sa fim in zbor, din nou, doar noi
Iubeste-ma acum cind sunt
Si poate, mereu am sa mai fiu
Iubeste-ma acum si-intodeauna
Iubestema acum cit mai sunt viu
Alunga-ma si chiama-ma
Atinge-ma si scapa-ma
Saruta-ma si striga-ma
Iubeste-ma si-ntoarce-ma
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
DEPĂNÂND IAR AMINTIRI !
A venit iar primăvara
Grădinile-s pline cu flori
Printre nori coboară raze
Ca-n zile de sărbători .
În livada plină de petale
Murmur ...cântec de albine ...
Mă opresc pe banca veche
Depănând o amintire ...
Și atunci era primăvară
Cerul limpede azuriu
Mirați le priveam pe toate
Astăzi singură mai viu
Azi pădurea ,strgă ...cheamă
Vino iar și te ascunde
Vino tu iubite dragă
Amintirea-ți s-o pot prinde .
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Déjà vu
n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult
ca să fiu sincer
îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei
descumpănit
pentru cineva care a văzut și reflectat totul
nu mai există emoție
spirala descrescătoare a vieții
accentuează sentimentul acela obositor
de déjà vu
lehamitea
unele lucruri revin obositor în prim plan
și se suprapun peste altele
în același spectacol stand-up comedy
de prost gust
jucat prima dată la Facere
cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului
îngenuncheat în el însuși…
Săruta-mă şi întoarcemă
Striga-ma sa te auda sufletul.
Sa se intoarca gindul ratacit
Striga-ma sa-mi trezesti inima moarta
Chiama-ma din morti sa ma ridic
Saruta-ma iar ca la urma
Din nou sa ma ridici din morti
Saruta-mi ochii adormiti sub plioape
Trezeste-ma din vise sa ma scoti
Atinge-ma si lasa-ma sa mor
Trimite ingerii si adama-napoi
Atinge-ma si coasami aripile rupte
Sa fim in zbor, din nou, doar noi
Iubeste-ma acum cind sunt
Si poate, mereu am sa mai fiu
Iubeste-ma acum si-intodeauna
Iubestema acum cit mai sunt viu
Alunga-ma si chiama-ma
Atinge-ma si scapa-ma
Saruta-ma si striga-ma
Iubeste-ma si-ntoarce-ma
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...