Urcăm tot mai sus - unui politician
Urcăm tot mai sus. Mușcând din mușchi, mușcând din piatră,
Din dale vechi de cazemată, mușcând din sticlă sfărâmată,
Scuipând pe lauri, ca o haită, statuia ta, decapitată,
O vrem in lama de lopată. Mușcând din trese, din onoruri,
Aureole si halouri. Litanii, predici, ce agită, un adevar
de dinamită. Urcăm mai sus, mușcând din oase,
Din putregaiuri și carcase, scârbiți de titluri și de rang,
Vrem să vedem cum se atârnă, caricaturile în ștreang.
Mușcând din cheaguri, din vocale, mușcând din paturi de spitale,
Ce a fost a fost nu mai e scris, urcăm pe sângele proscris,
Al celui slab, celui ucis. Mușcând din popi, din catedrale,
Din lorzi și regi, dive fatale, mușcând din faldurile tale,
De clovn coclit, din mahalale. Urcăm mai sus, mușcând chibritul,
Napalmul, schijele, carbitul, vrem să -ți vedem în groază, chipul,
Atâta -ți scriu, căci este timpul!
Ari
Стихи из этой категории
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Singur in singuratate
E dimineata,deja
intimpin singur zorii in singuratate.
Intr-o casa plina de fiinta mea,
pentru ca numai de ea am parte.
Toti mau lasat ...
sau eu, i-am lasat pe toti
In pace ca sa doarma noaptea-n pat,
si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.
Ma trag de par..,
ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.
Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,
inima-mi se zbate ca dupa duiel.
In jur e trist,
si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?
Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,
si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.
Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,
de parca la meteo ar fi prognozat...
C-ar fi,un astfel de cutremur,
in mintea-mi, de am cauzat.
Cazuta-mi la pamint,
impreuna cu moralu-mi.
Ce cindva a fost menit,
sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.
As vrea sa strig din rasputeri,
sa rasune-ntreaga casa.
Dar simt ca nu mai am puteri,
si parca de nimic nu-mi pasa.
De-ar fi sa fie-asa
cum poruncesc eu mie
Indata te-as lasa
sa nu mai suferi cit esti vie
Fac drama din nimic,
din zimbet sau imbratisare.
Probabil asa m-am invatat de mic
sa tot arunc petalele din floare.
Sa departez pe cei din jur,
sa pling, sa rid
Uneori ba sa ma bucur,
dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.
Si-mi amintesc cum imi zice-ai
ca viata-i numai una
Si-atunci cind m-alintai
se asternea mai toata ceata, si aparea lumina
Si cind plingeam ma sustinea-i
ca asta-i omeneste
Cite-o lacrima sa dai
ca sa poti sa treci peste.
Tot cei greu,
dauna vietii
Imi pling de mila mai mereu
chipului tau din fotografii.
Si-ti destainu-i cite-o particica
din sinea mea
Si-ti spun si-n glas de ce mii frica
de pustiul din casa-ceasta
Si goluri parca se aseaza in stomac
am plins destul sau poate nu?,
Ca-ci ochii mi sau c-am uscat
mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.
Sa-ti povestesc ce-am realizat,
ce ginduri am
Ce nou am mai creat,
ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.
Am timp dar incerc ca sa-l ignor,
incerc sa ma ascund.
Ca soarele dupa vri-un nor,
as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.
Inca mai sint copil, naiv de felul meu
de ce oare pe Tata!?
Mi la luat Dumnezeu?!
de ce tocmai mie, una ca aceasta!?
Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea
ma-ntreb unde mii ingerul!?
Ce sta de-asupra fiecaruia,
de ce nu ma ajuta dinsul!?
Probabil cind Domnu-a impartit
la fiecare cite unul.
Al meu nu a fost de gasit,
sa-mi lumineze drumul
Sau poate asa mi-a fost scris in stele
sa fiu uitat de bun
Si eu si toate visele
si-ale mele daruri de Craciun.
De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger
dar al meu inca n-a ajuns la mine
Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...
nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine
Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri,
tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,
Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.
si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.
Si cind imi va fi mai greu,
tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.
Sa-mi zimbesti cind vreau,
cersind eu am sa-ti cer.
Dulcea tinereţii
Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.
Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Călătoria în trecut...
Călătoresc cu trenul
Prin dulcile amintiri
În ochi le-ngheață gerul
Rămăn ca niște priviri.
Adânc la mine se uită
În ochi, pătrunzător
Oprind pe loc suflarea
Lăsându-mă să mor...
Îmi fac atunci bagajul
Cel mic și imaginar
Să plec , să nu scap zborul
Ce se împrăștie fumar.
Ajung la destinație
Și râd și plâng și simt
Plăcută... acea senzație
Că fericită sunt!
LUMEA DE DINCOLO
Of, vibrația rea mă copleșea,
Și o mare stea mă urmărea.
Și venind cu puterea unui leu
Ma lovit căzând că un zmeu.
Oh, în timp ce cădeam în întuneric,
Mi-am văzut viața salvată în istoric.
Și mi sa deschis o carte a vieții mele
Și era plină numai cu probleme.
Și uite, că steaua îmi citea din carte,
Amenințându-ma numai cu nedreptate
Mi-a citit că am dus o viață grea,
Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!
Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,
Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,
Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea
Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.
Auzindu-l vocea malefică sa schimbat
Și râzând, el pe mine ma întrebat
Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?
Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!
Amăgindu-mă, și reclamandu-mi
Mi-a întins niște misterioase cărți,
Și mi-a zis să trag o carte din ele
Și trăgând, am văzut forțele rele.
Începeam a mă plimba prin întuneric,
Căutând măcar ieșire de subt pământ.
Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,
Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.
Numai o singură forță bună ne ajută,
Iubindu-ne în credința ce este născută.
El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim
Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.