Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Myself and I
Дата публикации: 19 мая 2024
Просмотры: 435
Стихи из этой категории
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
O ultimă privire (Din seria ,,În căutarea dragostei ")
1. Ochii tăi, două mărgele
Orice aș face în ei mă pierd mereu
Eu și tu, două stele
Distanțați de spațiul acesta gol și greu
2. Și când voi fi departe
Am să mi-amintesc privirea-ți caldă
Și ochii tăi frumoși, foarte
Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă
3. Și te rog, încă nu pleca
Fără a mă lăsa să-ți privesc
O ultimă dată, fără a mă judeca
Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc
4. N-am să stau mult, mă voi întoarce
Și tot în privirea ta mă voi pierde
Până atunci eu n-am pace
Decât un sentiment ce mă ucide
5. Înăuntrul meu, mort sunt
Și nu mă voi vindeca nicicând
Îmi va fi dor de orice moment
În care mă vedeam în ochiul tău plăpând
6. Și când voi merge spre mormânt
Voi avea o singură dorire
Să nu te aud plângând
Ci să-mi dai doar, o ultimă privire
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Dacă ai știi
Dacă ai știi cât de pătrunse îmi ard gândurile, când ele ma poartă spre tine. Iar cât de pătimașa ma simt-n taina nopții, atunci când lacrimile nu mi le mai țin-n frâu și le las pustii să zboare
Dacă ai știi cât de tare ma doare dorul de tine căci flacără iubirii noastre încă arde atât de vie și plăpândă-n mine. În scrierile pe care le scriu, ard atât de profund de dor și amăgire
Dacă ai știi....știi de fapt, deși se spune că ce nu știi, nu te doare, dar tu îmi știi toată ființa, dar oare știi ca trec-n neființă când te scriu pe sufletul meu?Sentimentul e atât de viu, dar sufletul mi-e doar mort făr' de iubire. Credeam ca știi sa iubești, te credeam om
Și nu orice om, omul meu de nădejde, dar tu știai prea bine ca al meu foc ardea cu atâta intensitate-n interiorul neputinței mele, dar tu n-ai ucis nici cel mai mic suspin. Și dacă atunci m-ai cunoscut atât de bine de ce nu ai vrut să mă alini? De ce mi ai făcut autopsie trupului meu ca să afli de ce sunt rece, iar sufletul mi-e mort, dacă oricum cu toate rănile mele ai plecat ca frunzele frânte a unui amăgit pom?
Ai știut, străine iubit, oh ai știu totul din sufletul-mi abis, dar ai preferat sa taci printre umbre mute. M-ai părăsit știind mult prea bine c-am sa mor de dorul tău căci n-am pe nimeni alături, iar viața-mi fără de vreun rost tom.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Romania
Romania casa dulce
Casa unde am crescut
Iartama ca am plecat
Si singuta t-am lasat,
Am pleat unde e bine
Sa pot castiga o paine
Si de tine am uitat
Tara mea un loc bogat
O copile nu fi trist
Sunt aici te-astept mereu
Stiu ca ai plecat in lume
Sa-ti fie putin mai bine,
Sunt aici mereu v-oi fi
Pentru tine drag copil
Nu fi trist ca pleci
Afara unde painea e amara
Unde lumea este rea
De pe tine tot ar lua,
Dar eu snut aici te-astept,
Stiu ca iti e greu copile
Si iti este dor de mine
Ai plecat in tari straine
Nu fi trist o drag copile
Compozitor data ziua
Cosmin Greurus 27.05.2025 marti Ora 04:11
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
O ultimă privire (Din seria ,,În căutarea dragostei ")
1. Ochii tăi, două mărgele
Orice aș face în ei mă pierd mereu
Eu și tu, două stele
Distanțați de spațiul acesta gol și greu
2. Și când voi fi departe
Am să mi-amintesc privirea-ți caldă
Și ochii tăi frumoși, foarte
Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă
3. Și te rog, încă nu pleca
Fără a mă lăsa să-ți privesc
O ultimă dată, fără a mă judeca
Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc
4. N-am să stau mult, mă voi întoarce
Și tot în privirea ta mă voi pierde
Până atunci eu n-am pace
Decât un sentiment ce mă ucide
5. Înăuntrul meu, mort sunt
Și nu mă voi vindeca nicicând
Îmi va fi dor de orice moment
În care mă vedeam în ochiul tău plăpând
6. Și când voi merge spre mormânt
Voi avea o singură dorire
Să nu te aud plângând
Ci să-mi dai doar, o ultimă privire
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Dacă ai știi
Dacă ai știi cât de pătrunse îmi ard gândurile, când ele ma poartă spre tine. Iar cât de pătimașa ma simt-n taina nopții, atunci când lacrimile nu mi le mai țin-n frâu și le las pustii să zboare
Dacă ai știi cât de tare ma doare dorul de tine căci flacără iubirii noastre încă arde atât de vie și plăpândă-n mine. În scrierile pe care le scriu, ard atât de profund de dor și amăgire
Dacă ai știi....știi de fapt, deși se spune că ce nu știi, nu te doare, dar tu îmi știi toată ființa, dar oare știi ca trec-n neființă când te scriu pe sufletul meu?Sentimentul e atât de viu, dar sufletul mi-e doar mort făr' de iubire. Credeam ca știi sa iubești, te credeam om
Și nu orice om, omul meu de nădejde, dar tu știai prea bine ca al meu foc ardea cu atâta intensitate-n interiorul neputinței mele, dar tu n-ai ucis nici cel mai mic suspin. Și dacă atunci m-ai cunoscut atât de bine de ce nu ai vrut să mă alini? De ce mi ai făcut autopsie trupului meu ca să afli de ce sunt rece, iar sufletul mi-e mort, dacă oricum cu toate rănile mele ai plecat ca frunzele frânte a unui amăgit pom?
Ai știut, străine iubit, oh ai știu totul din sufletul-mi abis, dar ai preferat sa taci printre umbre mute. M-ai părăsit știind mult prea bine c-am sa mor de dorul tău căci n-am pe nimeni alături, iar viața-mi fără de vreun rost tom.
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Romania
Romania casa dulce
Casa unde am crescut
Iartama ca am plecat
Si singuta t-am lasat,
Am pleat unde e bine
Sa pot castiga o paine
Si de tine am uitat
Tara mea un loc bogat
O copile nu fi trist
Sunt aici te-astept mereu
Stiu ca ai plecat in lume
Sa-ti fie putin mai bine,
Sunt aici mereu v-oi fi
Pentru tine drag copil
Nu fi trist ca pleci
Afara unde painea e amara
Unde lumea este rea
De pe tine tot ar lua,
Dar eu snut aici te-astept,
Stiu ca iti e greu copile
Si iti este dor de mine
Ai plecat in tari straine
Nu fi trist o drag copile
Compozitor data ziua
Cosmin Greurus 27.05.2025 marti Ora 04:11
Другие стихотворения автора
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Genocid
Copii scrâșnind din dinți,
de durere....
Ciuruiți de gloanțe inamice...!
Pe front tați morți
si-ologi cu mâini rupte...
copii psihotici lăsând zbierând!
Creștini biciuiti
si dați la fiare...,
Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal!
Evrei exterminați
in lagăre...,
Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul,
libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat
al lagărelor teroare,
Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!
Bebeluși asfinxiați
in gaze-otrăvitoare...,
In ținta bombelor atomice,
Mor prematur in spitale
In coroziunea de metale!
Si decedați,
Zdrobiți de clădiri,
de terorile musulmane,
Sufletele oamenilor pleaca
Si nu se mai întorc niciodată.
Când va înceta genocidul
Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?
Când vor înceta războaiele
Si uciderile in masa
Pornite de omenirea politică , stufoasă?
Citind cărți în noapte
Citind cărți in noapte,
Trăind cărți in noapte,
Visând cu-ocheane lăbârțate
La alti timpi si lumi tentante.
Și iar bate ceasul cinci in zori,
Si iar ceara se prelinge pe lumânări,
Si iar mai citesc
Si iar mai trăiesc
Si iar reușesc
Sa supraviețuiesc...
Citind cărți in noapte.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Genocid
Copii scrâșnind din dinți,
de durere....
Ciuruiți de gloanțe inamice...!
Pe front tați morți
si-ologi cu mâini rupte...
copii psihotici lăsând zbierând!
Creștini biciuiti
si dați la fiare...,
Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal!
Evrei exterminați
in lagăre...,
Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul,
libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat
al lagărelor teroare,
Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!
Bebeluși asfinxiați
in gaze-otrăvitoare...,
In ținta bombelor atomice,
Mor prematur in spitale
In coroziunea de metale!
Si decedați,
Zdrobiți de clădiri,
de terorile musulmane,
Sufletele oamenilor pleaca
Si nu se mai întorc niciodată.
Când va înceta genocidul
Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?
Când vor înceta războaiele
Si uciderile in masa
Pornite de omenirea politică , stufoasă?
Citind cărți în noapte
Citind cărți in noapte,
Trăind cărți in noapte,
Visând cu-ocheane lăbârțate
La alti timpi si lumi tentante.
Și iar bate ceasul cinci in zori,
Si iar ceara se prelinge pe lumânări,
Si iar mai citesc
Si iar mai trăiesc
Si iar reușesc
Sa supraviețuiesc...
Citind cărți in noapte.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.