Noaptea
Ce este moartea, s-o definești?
O drama, separare, chin,
ce durează la nesfârșit,
O camera închisă, sumbra, goală
Un copil, ce cu ochii bulbucați
Si cu pielea cenușie
St'-așternut in sarcofag,
Intr-o pânză amărie.
Si dincolo de vesnicie,
Despărțit si separat
Ii zărește pe ai săi
Si dorește sa ii vad',
Sa le spună cat de bine-i si
Cat de multa pace ai
Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.
Dar, in mica cămăruță,
Un grup de oameni uitați
Ce il plâng pe răposat
Isi au chipuri vestejite,
Purpurii și ponosite...
Numai ei știu suferința,
Si durerea ce ii curmă,
Numai ei știu-'năbușirea
Si dorința de exhumă...
Ce produs-o al lor copil
Pe Pământul ignobil.
Viața nu e o placere,
E o luptă, nu-o adiere
Nu am fost puși sa alegem
Daca vrem s-o viețuim.
Moartea nu-i decât o poartă
Spre viața cea dintâi
Caci aceasta, iti spun eu, dragă,
Numai caracter ea îi.
Lupte multe noi-n ea ducem
Cu oameni de pe Pământ
Si de noi le biruim,
Ori le pierdem zi de zi,
Caracter noi vom zidi.
De te-ndrebi : ce este Raiul?,
Si într-una,, unde-i Iadul? "
Eu îți spun ca este-o lume,
E o continuare, chiar,
Dup'-efortul cel depus
De personalitatea ta,
După ce tu ai creat,
După rezultate,
După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!
