La noi
La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: NICU HALOIU
Дата публикации: 3 июля 2024
Просмотры: 384
Стихи из этой категории
Din valuri
Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.
Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.
Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Pierdut
Sunt singur
Aici,în acest labirint
Şi pare că doar un miracol
Mă poate pune pe acel drum,
Un drum neştiut...
Înconjurat de pereți înalți şi reci,
Încerc să găsesc ieşirea
Ghidat de vocile din exterior,
Voci îndrăznețe şi calde
Ce răpun pereţi înalţi şi reci.
Sunt temător, dar,
Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,
Un drum pe care am mai păşit.
Şi las în urmă
Doar nişte pereţi mici şi reci!
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Cine?
Vreau sa aflu odata cine am fost candva
Care mi-e istoria, o voi repeta?
Mi-am vazut prostia ce ma tine aici
Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul
Ce l-am avut in noaptea untainted so vieti mele....
In noaptea -ngandurare in care
Am simtit cei bine ai si cei rau in soare
Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare
Mi-am gasit cararea in padurea trista
Unde ego-ul meu era odata
Raza calatoare in briza de mare la apus de soare
Iar sufletu-l radea cu miros de floare...
Dar m-am ajuns din urma
Am ajuns la azi
Unde vreau sa stiu
Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta
M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit
Tot ce vreau sa atiu
Cine sant acum?
Orgia timpului și Spațiului
Din valuri
Dezleagă-mă, Doamne,de catarg
Oricât de departe-mi va fi malul…
Cu valuri mari lupta-voi în larg
Să ating măcar o dată limanul.
Dacă liniște nu voi găsi
Statornică precum o vrabie,
Singură talazuri voi feri
Mă voi întoarce pe corabie.
Cu cer înnourat drept glugă,
Valurile plapumă de seară
De-a pururi îmi voi zice rugă
La farul ce n-a vrut să apară…
De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Pierdut
Sunt singur
Aici,în acest labirint
Şi pare că doar un miracol
Mă poate pune pe acel drum,
Un drum neştiut...
Înconjurat de pereți înalți şi reci,
Încerc să găsesc ieşirea
Ghidat de vocile din exterior,
Voci îndrăznețe şi calde
Ce răpun pereţi înalţi şi reci.
Sunt temător, dar,
Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,
Un drum pe care am mai păşit.
Şi las în urmă
Doar nişte pereţi mici şi reci!
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Cine?
Vreau sa aflu odata cine am fost candva
Care mi-e istoria, o voi repeta?
Mi-am vazut prostia ce ma tine aici
Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul
Ce l-am avut in noaptea untainted so vieti mele....
In noaptea -ngandurare in care
Am simtit cei bine ai si cei rau in soare
Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare
Mi-am gasit cararea in padurea trista
Unde ego-ul meu era odata
Raza calatoare in briza de mare la apus de soare
Iar sufletu-l radea cu miros de floare...
Dar m-am ajuns din urma
Am ajuns la azi
Unde vreau sa stiu
Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta
M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit
Tot ce vreau sa atiu
Cine sant acum?
Orgia timpului și Spațiului
Другие стихотворения автора
Ciocoii
Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!
Eterenitate
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Balada frunzei de cireș
Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!
Jocul
Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!
Goarna
Ciocoii
Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!
Eterenitate
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Balada frunzei de cireș
Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!
Jocul
Nu vrea misterul vieții să ne-arate
Ce-ascunde-n dos de cer și de cortină,
Însă ne lasă, să-i luăm pe apucate
Câte o rază plăpândă de lumină!
..
Ce-i sus e jos, deși la altă scară,
Misterul nu ne-ascunde-al vieții ceas,
El ne invită în cântec de fanfară,
Să-l intuim, să-l invităm la vals!
...
Misterul nu s-ascunde, doar se joacă
Și ne ispitește-n fel și chip,
Nevăzut, clepsidra să ne-o-ntoarcă
Să-l intuim, în șirul de nisip!