Imposibil
Chiar nu știu ce am făcut
Ca sa arat eu supărată
Parca nu-s îmfumurată
Dar asa a fost crezut
Întrebare cam ciudată
Dar, de ce să mă mai supăr?
Doar asa este fondată
Încrederea în adevăr.
Supărarea din nimic
Pe ce-i mai amabil
Într-un zâmbet remarcabil
E opusul astronomic.
Anume cu tine
Asta-i total imposibil
Totu-i accesibil
Atunci când chiar crezi ca-i bine.
Nici nu merita sa fac
Supărare pusa-n arc
Pe persoana cea iubită
Ce ma face fericită.
26.07.24
Category: Love poems
All author's poems: Ababii Faina
#Interesant
Date of posting: 17 октября 2024
Added in favorites: 2
Views: 237
Poems in the same category
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
Nu m-am gândit la despărțire
Nu m-am gândit la despărțire
Având atâtea în comun,
N-aș renunța din nou la tine
Dacă pleci ...
M-aș face scrum.
Mai știi când eram copii
Și dulce-n brate ma strângeai?
Asa aș vrea din nou sa fii,
Să pot să ma simt ca în rai.
Ce îmi faci tu mie acum?
Suferind vrei să ma lași
Lacrimi amare, scrum pe scrum,
Inima tu mi o descarci.
Cum fără…
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Chiar de-atunci din februarie
Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine
Nu pot adormi neștiind că te simți bine
Cum aș fi eu fără tine?
Tu ești luna mea dintr-e stele
Ești soarele cere-mi luminează ziua,
Eroina ce ma salvat din ceața singurătății
Mi se scurge inima de sînge
Cînd ochii tăi varsă lacrimi,
Mi se umple sufletul de bucurie
Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul
Mai ții minte?
Acea noapte care ne-a unit sorțile
Și le-a împletit într-o plapumă,
O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,
Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare
Deja nu-e-o dragoste copilărească
Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite
Aș da și viața pentru tine
Aș sta cu tine ore și zile în șir,
Dar îmi sunt destule și cinci minute
Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață
Dar, știu că pleci…
Și vreau atîtea să-ți spun;
nu găsesc cuvinte potrivite
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune
Mereu doresc să te sărut pe frunte,
Dar… capul îl ferești într-una
Nu sunt scriitor…
De poet nici nu mai zic,
Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.
Mii frică de refuz și singurătate
Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,
Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da
Am doar o inimă, frîntă
O inimă ruptă în mici bucăți.
Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult
Dar faptul plecării tale mă întristează,
Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.
Dar pînă atunci,
Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi
Ce nu cade ca pereții Babilonului,
Doar datorită ție și sentimentelor spre tine
Cum aș fi eu fără tine?
Dac-aș ști, ți-aș spune.
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
COPILĂRIA MEA -continuare-
Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure
pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească
pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai
cerea încă puțin timp.
Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam
în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine
s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit
dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o carte ilustrată ,și-a
găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi împărtășească tot
ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie ca pe ceva firesc.știind
că rămân pe mâni bune.
A plecat pe ultimul drum tot într-o zi de primăvară,iar acum erau
trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă pădure.
Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.
Îmi împrospătez memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-
rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se
așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.
În rugăciunele mele îi spun bunicului meu că a fost nedrept când a
fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a
oferit familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost
nevoie să mă desrădăcinez de locurile copilăriei mele.
Nu sunt singură pe lume!...
Sfârșit
Nu m-am gândit la despărțire
Nu m-am gândit la despărțire
Având atâtea în comun,
N-aș renunța din nou la tine
Dacă pleci ...
M-aș face scrum.
Mai știi când eram copii
Și dulce-n brate ma strângeai?
Asa aș vrea din nou sa fii,
Să pot să ma simt ca în rai.
Ce îmi faci tu mie acum?
Suferind vrei să ma lași
Lacrimi amare, scrum pe scrum,
Inima tu mi o descarci.
Other poems by the author
Vâltoarea jocului
Nicicând nu am crezut
C-aș fi în stare să iubesc,
Dar acum că am văzut
Pot liber să vorbesc.
Chiar nu știu de-nțelegea,
Dar cu mult mă ajuta,
Mistic stând în fața mea
Arta vieții-mi prezenta.
La-nceput nu-nțelegeam,
Că era el diferit,
Dar cu timpul percepeam,
Că s-ar fi îndrăgostit.
O luasem ca un joc
Știind că n-am mare noroc,
Dar încet el a cedat
Fără să-mi fi explicat.
Timpul trece făr' să spună stop
Dar amintirile rămân în loc;
Am înțeles ca fără el, eu nu mai pot
Și-am decis să nu mai joc.
Pentru prima dată, m-am îndrăgostit
Fără să mai fi gândit,
Straniu c-asta s-a-ntâmplat
Într-un ritm așa ciudat.
El e ultima și unica ființă pe care o voi iubi!
Mi-a dat înțelesul de a zâmbi,
Arătându-mi fericirea adevărată
Ce nicicând nu poate fi uitată.
24.05.24
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Dragoste sau glumă
Timpul trece
Încetul cu încetul,
Azi e cald, mâine-i rece,
Straniu-i sentimentul.
Total necunoscute,
Stau, două fiinţe tăcute
Apoi se-ntâlnesc
Și-ncet vorbesc.
Ea crede că-i un simplu joc
Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;
El crede că-i real
Luat d-un simplu val.
O zi de sărbătoare,
În prag răsare
lar viaţa cu ardoare
Te pune la-ncercare.
Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,
Cu duşmani sau cu prieteni,
Fară frică, fară temeri
Spune cel ce crede-n joc.
Familia-i pe primul loc
Indiferent de joc.
Pe neașteptate se ivesc
Și din nou se întâlnesc.
Sub ceru-nstelat,
El a înţeles.
C-ar avea ceva ales,
Cu ea când s-a plimbat.
Dar abia a doua zi,
Îi spune c-o iubește...
Ea, se întrebắ orbeşte
Ce glumă auzi...
...
Nu a fost o respingere,
Dar nici un accept,
E greu să-ţi pui încredere
Într-un simplu concept.
Fiind un joc în toată firea
Apăruse doar tăcerea,
Cu o simplă provocare
Apărută la-ntâmplare.
Timpul tot înainte merge
Dar puţin timp trece,
Nu dispar în zări
Simplele Salutări.
Este momentul
În care apare si distanţa
Ce-și arată aspectul
Prin neconceputa speranţă.
Fără ca să cauţi,
Fără ca să gândeşti,
Anul Nou saluţi
Și cu el vorbeşti.
Un simplu mesaj,
Răsare-n pasaj
Şi-un simpli fior
Îţi trezeşte-un dor.
Fără să se mai revoce
Îi este dor de voce,
Dor de-nfăţişare,
Și plăcuta-mbrăţişare.
Ea stă și se gândeşte,
Oare el, mă mai iubeşte?
Mă gândesc la el orbeşte
Orice-ar fi, el imi lipseşte!....
Cu cuvinte prin mesaje,
Cu emojy prin mesaje,
Dar când le spui cu voce,
Sentimentele Apar reciproce.
E chiar real
Ce simt acuma
Sau din nou răsare gluma
Prefacută-n ideal...
Dar, timpul nu-s oprește,
Ea tot la asta se gândeşte
Iar gându-i spune
Că dorul nu apune.
Drum lung străvăd
Din nou se revăd,
Lângă umbra de brăduţ
Se te-mbrățișeaz drăgut.
Port din nou o vină
Și cu asta se termină
Sau e-n prag de sărbătoare
Și-s doar zile muncitoare;
Fără să te maj gândeşti
Dimineaţa te deștepți.
Stai și-aștepți
Cu el ca să vorbești...
Ăsta-i straniu început
Devreme ce nu-i nici gândit,
Fără să fi conceput
Ei, din nou s-au întâlnit.
Cum să nu te-ndrăgostești
De liniștea care-o privești,
Dacă, sufletul nevoie avea
De asa ceva în viața sa?
Dragoste sau glumă-
Diferența-i pe-nțeles
Când nimic nu se rezumă
La un simplu vis ales.
05.05.25
Perseidele
Am ieșit la o plimbare
În seara strălucitoare
Perseidele am privit
Și frumos ne-am tot vorbit
O ploaie de meteori
Poți s-o vezi, dar rareori
În noaptea misterelor
Vine și căderea stelelor.
E mereu extraordinar
Să călătorim imaginar
Privind cerul minunat
Și frumos înstelat
Precum Soarele și Luna,
Fiind mereu împreună
La fel și Eu, alături de Tine
Mă simt deja cu mult mai bine!
13.08.24
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Labirintul
Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,
Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,
Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat
Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...
Când speranța va pleca, luna se va depărta,
Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta
Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,
Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..
Când drumul nu vom memora, apa va ardea,
Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,
Focul, brusc va inunda gândurile noastre
Conducându-ne-n drum spre unicile astre.
Când inima ne-o vom uita, vom fi ca-ntr-un abis,
De parcă am fi într-un coșmar ce l-am numi ca vis.
Nu vom ajunge la asta atât cât inima ne va zâmbi,
Cât inima fără cuvinte ne vamai putea vorbi...
26.10.24
Vâltoarea jocului
Nicicând nu am crezut
C-aș fi în stare să iubesc,
Dar acum că am văzut
Pot liber să vorbesc.
Chiar nu știu de-nțelegea,
Dar cu mult mă ajuta,
Mistic stând în fața mea
Arta vieții-mi prezenta.
La-nceput nu-nțelegeam,
Că era el diferit,
Dar cu timpul percepeam,
Că s-ar fi îndrăgostit.
O luasem ca un joc
Știind că n-am mare noroc,
Dar încet el a cedat
Fără să-mi fi explicat.
Timpul trece făr' să spună stop
Dar amintirile rămân în loc;
Am înțeles ca fără el, eu nu mai pot
Și-am decis să nu mai joc.
Pentru prima dată, m-am îndrăgostit
Fără să mai fi gândit,
Straniu c-asta s-a-ntâmplat
Într-un ritm așa ciudat.
El e ultima și unica ființă pe care o voi iubi!
Mi-a dat înțelesul de a zâmbi,
Arătându-mi fericirea adevărată
Ce nicicând nu poate fi uitată.
24.05.24
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Dragoste sau glumă
Timpul trece
Încetul cu încetul,
Azi e cald, mâine-i rece,
Straniu-i sentimentul.
Total necunoscute,
Stau, două fiinţe tăcute
Apoi se-ntâlnesc
Și-ncet vorbesc.
Ea crede că-i un simplu joc
Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;
El crede că-i real
Luat d-un simplu val.
O zi de sărbătoare,
În prag răsare
lar viaţa cu ardoare
Te pune la-ncercare.
Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,
Cu duşmani sau cu prieteni,
Fară frică, fară temeri
Spune cel ce crede-n joc.
Familia-i pe primul loc
Indiferent de joc.
Pe neașteptate se ivesc
Și din nou se întâlnesc.
Sub ceru-nstelat,
El a înţeles.
C-ar avea ceva ales,
Cu ea când s-a plimbat.
Dar abia a doua zi,
Îi spune c-o iubește...
Ea, se întrebắ orbeşte
Ce glumă auzi...
...
Nu a fost o respingere,
Dar nici un accept,
E greu să-ţi pui încredere
Într-un simplu concept.
Fiind un joc în toată firea
Apăruse doar tăcerea,
Cu o simplă provocare
Apărută la-ntâmplare.
Timpul tot înainte merge
Dar puţin timp trece,
Nu dispar în zări
Simplele Salutări.
Este momentul
În care apare si distanţa
Ce-și arată aspectul
Prin neconceputa speranţă.
Fără ca să cauţi,
Fără ca să gândeşti,
Anul Nou saluţi
Și cu el vorbeşti.
Un simplu mesaj,
Răsare-n pasaj
Şi-un simpli fior
Îţi trezeşte-un dor.
Fără să se mai revoce
Îi este dor de voce,
Dor de-nfăţişare,
Și plăcuta-mbrăţişare.
Ea stă și se gândeşte,
Oare el, mă mai iubeşte?
Mă gândesc la el orbeşte
Orice-ar fi, el imi lipseşte!....
Cu cuvinte prin mesaje,
Cu emojy prin mesaje,
Dar când le spui cu voce,
Sentimentele Apar reciproce.
E chiar real
Ce simt acuma
Sau din nou răsare gluma
Prefacută-n ideal...
Dar, timpul nu-s oprește,
Ea tot la asta se gândeşte
Iar gându-i spune
Că dorul nu apune.
Drum lung străvăd
Din nou se revăd,
Lângă umbra de brăduţ
Se te-mbrățișeaz drăgut.
Port din nou o vină
Și cu asta se termină
Sau e-n prag de sărbătoare
Și-s doar zile muncitoare;
Fără să te maj gândeşti
Dimineaţa te deștepți.
Stai și-aștepți
Cu el ca să vorbești...
Ăsta-i straniu început
Devreme ce nu-i nici gândit,
Fără să fi conceput
Ei, din nou s-au întâlnit.
Cum să nu te-ndrăgostești
De liniștea care-o privești,
Dacă, sufletul nevoie avea
De asa ceva în viața sa?
Dragoste sau glumă-
Diferența-i pe-nțeles
Când nimic nu se rezumă
La un simplu vis ales.
05.05.25
Perseidele
Am ieșit la o plimbare
În seara strălucitoare
Perseidele am privit
Și frumos ne-am tot vorbit
O ploaie de meteori
Poți s-o vezi, dar rareori
În noaptea misterelor
Vine și căderea stelelor.
E mereu extraordinar
Să călătorim imaginar
Privind cerul minunat
Și frumos înstelat
Precum Soarele și Luna,
Fiind mereu împreună
La fel și Eu, alături de Tine
Mă simt deja cu mult mai bine!
13.08.24
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Labirintul
Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,
Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,
Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat
Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...
Când speranța va pleca, luna se va depărta,
Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta
Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,
Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..
Când drumul nu vom memora, apa va ardea,
Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,
Focul, brusc va inunda gândurile noastre
Conducându-ne-n drum spre unicile astre.
Când inima ne-o vom uita, vom fi ca-ntr-un abis,
De parcă am fi într-un coșmar ce l-am numi ca vis.
Nu vom ajunge la asta atât cât inima ne va zâmbi,
Cât inima fără cuvinte ne vamai putea vorbi...
26.10.24