Website ca si asta

Sfant in mintea mea.

Pot sa-mi pun gandirea mea

Fara sa vada clasa mea,

Sau cine stie ce altcineva.

Aici nimeni nu ma stie

Si asta-i o veselie

Era o zi la sfârșit de iană .Străzile pline de zăpadă .

Pe ici pe colo ,oamenii făceau pârtii pe la porțile lor .

Trebuia să ajung undeva ,în interes de serviciu .

Acolo ,într-o sală nu prea mare ,câteva persoane

așteptau pe bănci .Îmi apare în față directorul meu

bucuros că mă vede .

-Ce bine îmi pare că te văd .Voiam să te caut ...Dacă tot

ne-am găsit ,o să te întreb direct .Vrei să te măriți cu mine?

Mă uit la ca să înțeleg gluma și par nedumerită .El repetă

întrebarea și eu trebuie s-o iau în seamă .El continuă

-Știi că soția mea a murit ,soțul tău deasemeni .Ce spui

-Da, da răspund eu entuziasmată .Când ?

-Mâine mă grăbesc ,eu mă ocup de toate.Nu te uita că este

o diferență cam mare între  noi O  să am grijă de viitorul tău .

Deci pe mâîne dimineață .Ce semnificație să-i dau visului ,

când el e plecat demult în veșnicie?

Lungă-i  calea ,drumu-i greu,

Nu-l abandona de ai un țel .

De undeva ,se va vedea ,

Luminița din tunel !

Înainte de-a arunca cuvinte grele,

Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,

Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,

Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.

Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,

Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.

Discuția-i un zid, o luptă-n van,

Când perspectiva-i străină, un ocean.

De ce să-ți pierzi vremea, energia,

Într-un război ce n-aduce bucuria?

Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,

Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.

Căci maturitatea-i o comoară rară,

Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.

Așa că, înainte de-a te-nfuria,

Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.

Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?

Fii modest,nu râvni la

Bunurile altcuiva .

D e ai mult ,de ai puțin

Preț au doar sufletul bun ,

Vorba bună și sfătoasă

Înțelegere în casă

Sănătate ,voie bună

Astea de sunt lângă tine ,

Eșt bogat și ai de toate .

Am dreptate ?...

Cioc!Cioc!as vrea sa bat la usa ta .

Pierdut într-un decor, 

Te caut printr-un labirint

Incerta-i calea ce pășesc. 

Nu dau de urma ta, 

Scantei de soare 

Aprinde dimineata

Din vis aud un glas de ciocârlie, 

Ce-mi cântă ca o veste, 

Ca sa ma destept

Să ies din jocul ăsta gri, 

Că-n alt loc m-astepti.

Oh fericire, fericire, 

Lasă-mi o dâră în urma ta, 

Să știu pe unde s-o apuc 

S-ajung la adresa ta.

Culeg din noapte fragmente de vise,

Realitatea se contopește

cu luminile-i stinse.

Memoria imi joaca feste si

ma agat de amintiri,

Piese de puzzle își

caută potriviri.

Alarma suna in ora

cruda si târzie,

Uit subtil de siropoasa-mi

fantezie.

Ma trezesc in iad,

imi fac si o harta!

Nu ma opun la ce îmi 

rezerva soarta.

Lumina e acra si vreau

sa plec departe,

Licoarea de aseară vrea sa-mi

facă parte.

Oglinda îmi zâmbește cu

tente necrofile,

Apocalipsa e aproape dându-mi

semne subtile.

Aduc mesaje de dincolo

de toate!

Suntem înzestrați cu

întunecate arte.

Magia e lichida si curge

prin sentimente,

Gestul faureste viitoarele

momente!

Se recoltează iubirea oficial,

dramatic.

Moartea nu va fi ceva zadarnic!

Domnita suavă,demoni

ți se alătura!

Fiind prea sus nimic nu

te mai satura.

Rugaciunea e între barele viitorului,

Influenta puternica pe

timpul postului!

E ușor sa crezi si sa

nu cercetezi,

Soarta crucifixului sa o cedezi.

Arbore cu fiecare-i

creanga originala,

Pomul cu leacuri pentru

orice boala.

Se da de veste,se caută zeița!

Sa fie cu castel si tot

ce e de fiță!

cântând în marasmul cerebral,
strig, dar nu mă ascultă nimeni.
caligrafic scriu cu o slovă fină,
șoptesc și mă ascultă toți.
ei
nu văd cicatricile coagulate sub piele.
nu le arăt universul retoric,
creat
cu o dispersă gândire substanțială.
discre panță
între lumi
sau doar o spaimă incandescentă?
foșnetul hârtiei câștigă
macabru.

mă prostern la cerul pământesc și mă rog,
mă rog la el
să-mi dăruiască un suflet nou,
vigoare,
izbăvire.
să curme mistuirea creierului meu
crunt și-nsângerat,
precum o pasăre moartă,
devorată acum de haite hoinare.
să stingă vălul ce îmi înfășoară trupul
în fum de tutun și băutură stătută
și să nu-l lase să se destrame fără sfârșit
în iadul sufletelor martirizate.
să vuiască glasul limpede al inocenței pure.
să strige mântuirea peste celula îngustă.
să se înalțe acum la stele
și-n vecie
trupul meu veștejit
cu mireasmă de lavandă și fructe de pădure

trăiesc în chinuri
viermi translucizi și gândaci aurii
îmi suflă în ureche ecouri vineții de moarte
nu aud
neant
piatra funerară adâncește corabia
cu urlete,
spaimă și tăcere,
morți, ca inima mea smulsă din carne
ce caută un răspuns
acum
la o întrebare retorică și iluzorie.
pământ sleit, creier răvășit
scufundă-mă în balta norilor de aramă
ș atinge-mă cum o făceai înainte să mă sting
împunge-mi inima cu un cuvânt sec.
pete de sânge stins,
roșii,
vișinii ca un tremur
pedepsește-mi venele care curg din vină
ia-mă în iadul etern al ființelor onirice
eu aștept propria-mi pierzanie
uitată sub ruină.

**Suflet rătăcit**

În al iubirii dulce nectar  

Eu sunt cuprins de-amar,  

Căci inima mi-e acum plecată  

Spre îmbrățișarea-i caldă, curată.  

Și strigă cu nerăbdare,  

Uitând de tot ce-o doare,  

Evitând tot ce-o apasă,  

Ieșind din a sa crevasă.  

Iar când întâmpină vreo piedică,  

Cade jos, iar mai apoi se ridică.  

Mantaua și-o scutură cu agonie,  

De praful trecutului ce-o bântuie.  

Dar se străduie neîncetat  

Să-și spovedească al său păcat,  

Ce fericirea-i macină din plin,  

Neputând fugi de acest destin.  

Neputând să-l uite vreodată,  

Amintirea fiind încătușată,  

Și dorindu-și să plece grăbit,  

A lăsat în urmă tot ce-a iubit.

În săli reci, cu legi în mână,

Magistrați își scriu destinul,

Salarii mari, pensii de-o seamă,

Puterea-n mână, fără milă.

Sentințe grele, fără de rost,

Justiția-i oarbă, fără de glas,

Dictatură tăcută, fără de seamă,

 Într-o lume unde dreptatea-i moartă.

Poporul tace, supus și trist,

În fața legilor nedrepte,

Magistrații-și joacă rolul,

Într-un teatru al absurdului.