Стихи из этой категории
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
transfigurări
privind apusul prin prisma rațiunii: neprietenoase sunt păsările; ofilite-s florile; oamenii, din ce în ce mai distanțați, nu se mai recunosc.... și umbra poetului trecând agale printre stele...
cu cât ne depărtăm- spre stânga, de centrul creației divine, valorile umane-și schimbă structura, modifică genomul, inversând sensul forțelor de progres spiritual.
un copil mi-a spus că numerele negative nu-s simpatice.
este adevărat că numerele negative nu-s arătoase, totuși, ele-s necesare-n rostuirea vieții.
lupta pentru a câștiga un loc pe zid, lupta pentru un scor de credit social mare, rupe aripile, dizolvă nemulțumirile.
la toaleta publică, aparatul distribuie hârtie după merit.
neliniști- sculpturi de vânt, vârtejuri rotite de brațele de oțel ale unei caracatițe solare- oglindesc în oglinda brixel, siluete feminine temătoare.
netulburat de sunetul sirenei, vânzătorul de-nghețată, proptit în picioru-i de lemn, privește îndepărtatul zbor al pescărușilor.
aripile se ating, nelăsând loc întristărilor.
muțenia- unei foi albe de hârtie, poate trezi din adâncuri lumini nebănuite de iubire.
muțenia unei foi imaculate înspăimântă tiranul.
disproporționate amurguri aduc- prin arhetipurile așteptării, semințele osificate-ale eroilor... plantându-le, într-un vuiet de tobe, pe aleea principală devastatâ de umbre.
deja ninge... licori amăgitoare pansează vechile răni. până la prima stație,
viespea de mare-i blocată-ntre uși.
mirosim adevătul din toate părțiile...
cine se va înfrupta primul?
ochii hidrei strălucesc în noapte.....
vremea-i cam aspră, cercurile , din cubul lui metratron, se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i de vânzare pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată, luna-și ascunde amărăciunea printre tufele de coral roșu.
compromisuri pe genunchi, semne zodiacale aruncate-n fumul spiralat de salvie-albastră, gesturi obscene pictate pe treptele parlamentelor, toate aceste indicii-dintr-un scenariu de excape room, intensifică întunericul.
bietul om, împovărat de griji, făcându-și cruce, aprinde candela.
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
inima de razboi
La fel ca mine,
Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.
"Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul. "
scoți din paharul de șampanie toate mărgelele jucăușe
într-o lingură de argint
fiecare mărgea are o istorie de povestit
aceasta este despre teascul de lemn în care tata tortura
Busuioacă de Bohotin
în timp ce mama mesteca norii de ploaie
în ceaunul de tuci
cealaltă este despre mine, băiatul cu genunchii zdreliți,
pus pe șotii
îmi plăcea să amestec ouăle de graur cu cele de cuc
sau să arunc cu pietre în cârtițe
fiecare mărgea din paharul de șampanie
păstrează etern aroma și respirația clipei
vraja primei atingeri are parfumul inconfundabil al lemnului de santal
primul sărut, aroma regală de agar și lavandă
în lingura ta de argint ai strâns o comoară neprețuită
de acum poți să bei liniștită toată șampania din pahar
iar mie,
călătorul stelar,
să-mi lași lingura
Suspin
și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni
cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului
văzusem femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă
cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri
nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet
să-și ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate
să urle
încremenise în propria- i durere
fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor
părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține
că nu mai putea spune „nu” la ce va urma
morgă
ritualuri prostești
plânsete
Soarele agoniza undeva la linia orizontului
împroșcând răsăritul cu sânge
orbecăiam printr-o lume a umbrelor
alături de oameni fără chipuri și corpuri
nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer
doar mașinile morții treceau zgomotos pe alături
cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
transfigurări
privind apusul prin prisma rațiunii: neprietenoase sunt păsările; ofilite-s florile; oamenii, din ce în ce mai distanțați, nu se mai recunosc.... și umbra poetului trecând agale printre stele...
cu cât ne depărtăm- spre stânga, de centrul creației divine, valorile umane-și schimbă structura, modifică genomul, inversând sensul forțelor de progres spiritual.
un copil mi-a spus că numerele negative nu-s simpatice.
este adevărat că numerele negative nu-s arătoase, totuși, ele-s necesare-n rostuirea vieții.
lupta pentru a câștiga un loc pe zid, lupta pentru un scor de credit social mare, rupe aripile, dizolvă nemulțumirile.
la toaleta publică, aparatul distribuie hârtie după merit.
neliniști- sculpturi de vânt, vârtejuri rotite de brațele de oțel ale unei caracatițe solare- oglindesc în oglinda brixel, siluete feminine temătoare.
netulburat de sunetul sirenei, vânzătorul de-nghețată, proptit în picioru-i de lemn, privește îndepărtatul zbor al pescărușilor.
aripile se ating, nelăsând loc întristărilor.
muțenia- unei foi albe de hârtie, poate trezi din adâncuri lumini nebănuite de iubire.
muțenia unei foi imaculate înspăimântă tiranul.
disproporționate amurguri aduc- prin arhetipurile așteptării, semințele osificate-ale eroilor... plantându-le, într-un vuiet de tobe, pe aleea principală devastatâ de umbre.
deja ninge... licori amăgitoare pansează vechile răni. până la prima stație,
viespea de mare-i blocată-ntre uși.
mirosim adevătul din toate părțiile...
cine se va înfrupta primul?
ochii hidrei strălucesc în noapte.....
vremea-i cam aspră, cercurile , din cubul lui metratron, se-nvârtesc aiurea...
libertatea-i de vânzare pentru câteva denunțuri.
făra să fie observată, luna-și ascunde amărăciunea printre tufele de coral roșu.
compromisuri pe genunchi, semne zodiacale aruncate-n fumul spiralat de salvie-albastră, gesturi obscene pictate pe treptele parlamentelor, toate aceste indicii-dintr-un scenariu de excape room, intensifică întunericul.
bietul om, împovărat de griji, făcându-și cruce, aprinde candela.
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
inima de razboi
La fel ca mine,
Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.
"Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul. "
scoți din paharul de șampanie toate mărgelele jucăușe
într-o lingură de argint
fiecare mărgea are o istorie de povestit
aceasta este despre teascul de lemn în care tata tortura
Busuioacă de Bohotin
în timp ce mama mesteca norii de ploaie
în ceaunul de tuci
cealaltă este despre mine, băiatul cu genunchii zdreliți,
pus pe șotii
îmi plăcea să amestec ouăle de graur cu cele de cuc
sau să arunc cu pietre în cârtițe
fiecare mărgea din paharul de șampanie
păstrează etern aroma și respirația clipei
vraja primei atingeri are parfumul inconfundabil al lemnului de santal
primul sărut, aroma regală de agar și lavandă
în lingura ta de argint ai strâns o comoară neprețuită
de acum poți să bei liniștită toată șampania din pahar
iar mie,
călătorul stelar,
să-mi lași lingura
Suspin
și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni
cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului
văzusem femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă
cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri
nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet
să-și ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate
să urle
încremenise în propria- i durere
fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor
părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține
că nu mai putea spune „nu” la ce va urma
morgă
ritualuri prostești
plânsete
Soarele agoniza undeva la linia orizontului
împroșcând răsăritul cu sânge
orbecăiam printr-o lume a umbrelor
alături de oameni fără chipuri și corpuri
nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer
doar mașinile morții treceau zgomotos pe alături
cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...
Другие стихотворения автора
SECATĂ DE SĂRĂCIE
Secată de sărăcie,
De boală și anarhie,
C-o justiție beteagă
Un popor ,o țară întreagă
Osândit la moarte lentă...
De corupție și șpagă.
Cremator pentru bătrâni
Într-o lume de nebuni.
CHITARA MEA
Aud un trubadur ce cântă
Când ziua moare în amurg,
Suspină struna-i pe chitară
În cupă picături se scurg.
El cântă încet și tremurat
Înfiorat, stârnind văpăi
Solie unui dor curat
Împătimit de ochii ei.
Dar cine cântul sâ-i asculte
În liniștea nopții de vară?
Cine lacrima să-i vadă
Prin pânza cerului de seară?
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
Gânduri
Ai dorințe și ai cui
Spune ; Doamne , cui si spui ?
Vântului să-i spui , el zboară ,
Dulce vorbe de ocară
Să o spun pământului ?
El o spune vântului
Și o poartă mai departe
Ca pe filele din carte ,
Filele îngălbenesc ,
Florile se ofilesc
Și dorința a murit ,
Căci omul a-mbătrânit
T.A.D.
SECATĂ DE SĂRĂCIE
Secată de sărăcie,
De boală și anarhie,
C-o justiție beteagă
Un popor ,o țară întreagă
Osândit la moarte lentă...
De corupție și șpagă.
Cremator pentru bătrâni
Într-o lume de nebuni.
CHITARA MEA
Aud un trubadur ce cântă
Când ziua moare în amurg,
Suspină struna-i pe chitară
În cupă picături se scurg.
El cântă încet și tremurat
Înfiorat, stârnind văpăi
Solie unui dor curat
Împătimit de ochii ei.
Dar cine cântul sâ-i asculte
În liniștea nopții de vară?
Cine lacrima să-i vadă
Prin pânza cerului de seară?
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
Gânduri
Ai dorințe și ai cui
Spune ; Doamne , cui si spui ?
Vântului să-i spui , el zboară ,
Dulce vorbe de ocară
Să o spun pământului ?
El o spune vântului
Și o poartă mai departe
Ca pe filele din carte ,
Filele îngălbenesc ,
Florile se ofilesc
Și dorința a murit ,
Căci omul a-mbătrânit
T.A.D.