Автор Elizabeth Efeelobari

Pe cerul meu ești cea mai frumoasă stea,

O lumină blândă ce mereu mă va veghea.

În noaptea adâncă, când totul dispare,

Tu strălucești, îmi dai vis și alinare.

Ești farul ce-mi ghidează pașii rătăciți,

În întuneric, printre nori nesfârșiți.

Cu tine, chiar și umbrele par mai ușoare,

În suflet, lumina ta mereu apare.

Pe cerul meu, doar tu ai loc,

Ești cântec lin, ești al vieții foc.

Oricât de departe, te voi căuta,

Căci tu, iubirea mea, ești cea mai frumoasă stea.

Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd

Competiție sportivă la guvern

S-a înscris mai tot guvernul,

Dintre ei, mulți se disting,

Într-un sport ce-și are genul,

Între judo și curling.

Geamgiul ocupat

Un geamgiu de primă clasă,

De fapt cel mai bun din breaslă,

Mi-a promis că-mi vine acasă,

Doar când are o fereastră.

Amicei mele

Amica mea-i cofetăreasă,

Şi lângă ea sunt deprimat,

Când ieșim ziua din casă,

Îmi cere să fiu... Diplomat.

La omul sărac nici boii nu trag

Amicul meu sărac de piere,

A creat senzație,

Căci alergând după avere,

Are acum... lux-ație.

Divorț

S-au despărțit fără de milă,

Dup-o relație instabilă,

Căci figurau în catalog,

Ea oloagă... el olog.

Boală

Amicul meu economist,

A intrat subit in boale,

Căci la controlul de la fisc,

I-au găsit... fracturi fiscale.

Cadou

Mi-a dat un spaniol vedetă,

O pălărie șmecherească,

Dar era scris pe etichetă,

Că originea-i... e Bască.

Soția mea

Coca, e a mea regină,

De oboseală cade frântă,

Cred că numele-i de vină,

Fiindcă zilnic... se frământă.

Metamorfoză

Doi elefanți din preistoric,

Fiind în starea lor de rut,

S-au certat prea euforic,

Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!

Cearta

Vecinul meu tâmplar vestit,

S-a certat cu-a mea mătușă,

Şi-a doua zi m-am pomenit,

C-un scaun... făcut la ușă.

Printre crăpături se ridică un vrej cu slabă încredere,

ascuns, privi nedumerit către pomul cu mere,

și se gândi și la sine, și la vecinii săi,

care nu încolțiseră încă de prin văi.

Cu părere de rău, dar cu sămânța înfiptă,

îl întrebă pe măr de când luă ființă,

însă mărul nu-l băgă pe firișor în seamă,

și-și prioritiză îndatoririle de vară.

Prieten de scoarță cu mărul ocupat,

nici părul nu părea să fie interesat,

ori că n-auzea și nu putea a se apleca–

la bietul vrej a cărui întrebare nicicând nu-nceta.

O scoarță mai bătrână decât amicii fructiferi dormea,

și din această pricină pe vrej nu-l auzea,

să-i ignore pe alții ea nu obișnuia,

însă era mereu obosită când fără ramuri rămânea.

Vrejul nu înțelegea de ce toată lumea îl refuza,

și a decis să își îndrepte privirea înspre cea care plângea,

dar nici ea nu-i răspunse la veșnica sa dilemă,

căci suspinul era prea asurzitor pentru a auzi o așa problemă.

Și mie mi s-a plâns micul vrej și l-am consolat ca și pe restul,

de îngrijorat n-avea de ce să rămână, ci să aștepte...

și așa a și făcut, căci aproape că mă prăpădisem cu timpul,

iar atunci l-am văzut pe teiul sub a cărui umbră urmau să mă vegheze...

Mi-am luat bilet spre trecut,

Într-un tren ce gonește înapoi,

În prezent nu-i nimic de făcut,

În prezent, viețuiesc în nevoi.

Am bilet clasa întâi, loc la geam,

Şi aștept pe peron c-o valiză,

Unde-n ea mai nimica nu am,

Decât dor și din inimă-o schijă.

Am plecat spre trecut, spre acasă,

Peste valea cu pomi și grădini,

Amintiri peste suflet mă-apasă,

Şi zăresc peste tot doar străini.

O neliniște îmi bântuite-n trup,

Căci la poartă ruginită-i lăcata,

Temător bat în geam și ascult,

Dar nici urmă de mama și tata.

Mă așez lăcrimând lângă ușă,

Şi gonesc peste ani gânditor,

Lângă copilul cu chip de păpușă,

Ce cânta zi de zi în pridvor.

Mă vedeam cățărat în copaci,

Jucând mingea cu ceilalți copii,

Cu mama, când făcea cozonaci,

Cu tata alergând pe câmpii.

Parcă ieri am fost și la școală,

Prins în horă apoi ca fecior,

Stând la mama cu capul în poală,

Ori cu tata cosind pe răzor.

Dă-mi valiza să plec, nu mai stau,

Mai așteaptă, m-am răzgândit...

Moarte, drept poruncă îți dau,

Să fiu în peretele casei zidit!

Balanța necesară oferită
de cineva la care
nu mă așteptam dar merită
macar o incercare.
Nu e vorba sexual
deși în gandu-mi este
mai degrabă o așezare în plan
a altui lucru ce doar este.
Altă perspectivă-mi face
un alt dezechilibru;
Cutreier mintea, -mi fac de lucru
dau jos o piatra grea, ce de mult acolo zace
cade pe balanța mea și tace.
Pe timp si spatiu iarasi cade
dar nu face nimic
ce odata dura mult: decade
azi mai tine doar un pic.

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.