Ecoul
Intr-o minte stralucita
s-a adeverit lumea cea de taina,
Dar, ce mai face si lumina
cand eu ma straduiesc sa traiesc intotdeauna?
Da, viata mi-o fac eu singur,
dar de ce viata pe care am primit-o de mic fiind
este ca un soldat canibal razand?
Inteleg, viata este grea si dura,
dar eu nu as fi trebuit sa o indur.
Ma uit acum la copilul din mine
care se razbata sa iasa si sa se vindece,
Dar, cum sa se vindece
daca el niciodata nu a fost bine?
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: RadBaprei
viata
Дата публикации: 2 апреля
Просмотры: 103
Стихи из этой категории
White waves
With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Tourist
Winds blew me to the sky as an unworthy guest,
Flown to the dreamy times without a request,
Liberating the thought in me like a bird,
Hugging me like a lover without a word.
A tourist to my own ascension, own right, without imagination.
In the far, a golden gate, a numb fade, my adventure to deteriorate.
I saw it from afar, I sense it, she's my collar.
Shortly slowing me to sail, her sky seas to spoil.
Petrified by acceptance, the golden gate shrinks,
As her luminous white sky seas presents leaks,
In vain I try, her precious golden not to bury,
A sole tourist trying, not his golden mistress to worry.
Lost in the huge expanse of celestial seas,
I drift amidst whispers of untold and forgotten pleas.
Her golden gate now a distant and warming gleam,
An illusion shattered, a fractured dream.
Yet still, I journey on, with hope in my heart,
Though torn apart, I refuse to depart.
For amidst the chaos and the black stormy gale,
I seek redemption, a tale to unveil.
Through trials and tribulations, I persevere,
For within her realm, lies what I hold dear.
A truth to discover, a destiny to fulfill,
Though battered and bruised, I climb uphill.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
White waves
With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Tourist
Winds blew me to the sky as an unworthy guest,
Flown to the dreamy times without a request,
Liberating the thought in me like a bird,
Hugging me like a lover without a word.
A tourist to my own ascension, own right, without imagination.
In the far, a golden gate, a numb fade, my adventure to deteriorate.
I saw it from afar, I sense it, she's my collar.
Shortly slowing me to sail, her sky seas to spoil.
Petrified by acceptance, the golden gate shrinks,
As her luminous white sky seas presents leaks,
In vain I try, her precious golden not to bury,
A sole tourist trying, not his golden mistress to worry.
Lost in the huge expanse of celestial seas,
I drift amidst whispers of untold and forgotten pleas.
Her golden gate now a distant and warming gleam,
An illusion shattered, a fractured dream.
Yet still, I journey on, with hope in my heart,
Though torn apart, I refuse to depart.
For amidst the chaos and the black stormy gale,
I seek redemption, a tale to unveil.
Through trials and tribulations, I persevere,
For within her realm, lies what I hold dear.
A truth to discover, a destiny to fulfill,
Though battered and bruised, I climb uphill.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Другие стихотворения автора
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Ce e Viața?
Mai stau și mă mai gândesc
ca și un tip vorbăreț
Ce e lumea asta întreagă
de trăim noi intregi atât de brusc?
Uneori mă gândesc daca suntem reali,
sau dacă suntem o simulare controlată
De un simplu tip ce stă la calculator
văzând cum se mișcă omuleții ăia mici.
Cred în Dumnezeu și in existența sa
dar, mă mai intreb
Cum de am apărut noi dintr-o dată?,
oamenii de știința spun
Că am apărut de la big-bang,
dar, de unde a apărut acel bang
Dacă înainte nu era nimic în galaxia noastră?
Poate sunt eu mai ciudățel,
dar mereu mă gândesc
De unde am apărut noi ca și omenire
dacă înainte nimic nu era sub stăpânire?
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Ce e Viața?
Mai stau și mă mai gândesc
ca și un tip vorbăreț
Ce e lumea asta întreagă
de trăim noi intregi atât de brusc?
Uneori mă gândesc daca suntem reali,
sau dacă suntem o simulare controlată
De un simplu tip ce stă la calculator
văzând cum se mișcă omuleții ăia mici.
Cred în Dumnezeu și in existența sa
dar, mă mai intreb
Cum de am apărut noi dintr-o dată?,
oamenii de știința spun
Că am apărut de la big-bang,
dar, de unde a apărut acel bang
Dacă înainte nu era nimic în galaxia noastră?
Poate sunt eu mai ciudățel,
dar mereu mă gândesc
De unde am apărut noi ca și omenire
dacă înainte nimic nu era sub stăpânire?
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.